Mama unui tânăr care a murit în incendiul de la Colectiv, jefuită în spital

de:
23 dec. 2015
1 Afișari
Mama unui tânăr care a murit în incendiul de la Colectiv, jefuită în spital

Luminiţa Georgescu, mama chitaristului Alexandru Paul Georgescu, care a murit în Colectiv, a povestit totul pe Facebook. Femeia a explicat că se afla la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde se află încă internată Raluca, iubita fiului ei. În timpul nopţii, s-a întins puţin pentru a se odihni, moment în care cineva i-a furat telefonul, informează realitatea.net.

Deşi aparatul în sine nu era unul foarte scump, Luminiţa Georgescu spune că valoarea acestuia era inestimabilă datorită fotografiilor pe care le conţinea.

„Din păcate mai există asemenea oameni! În noaptea de 20 spre 21 mi-a fost furat telefonul din salonul 10, etaj 9 – spitalul Baltazar Arsenie (sic!), unde o supravegheam pe Raluca, care este în continuare internată în urma incendiului de la Colectiv”, a povestit femeia pe reţeaua de socializare.

„Ştiu, eu sunt vinovată că am făcut imprudența să mă întind pe o targă, la 2 m de ușa salonului, să mă odihnesc 3-4 ore. Din păcate, ‘omul de bine’, a intrat în timpul nopții în salon și a sustras telefonul. Aparatul în sine nu mai este la modă (…), dar ce poze și filmulețe conținea îl face inestimabil. Acolo aveam poze cu Alex’ (fiul femeii, n. red) și Duț (soţul Luminiţei, decedat anul trecut; n. red) pe care nu le-am descărcat. Fac apel la voi să distribuiți acest mesaj și, totodată, fac apel la persoana care a făcut această faptă să nu distrugă aparatul și să găsească o modalitate de a-mi parveni telefonul. Vă mulțumesc!”, a adăugat ea.

Alexandru Georgescu, fiul Luminiţei Georgescu, se afla în clubul Colectiv în momentul izbucnirii incendiului, împreună cu iubita lui, Raluca. Tânărul a murit în timpul tragediei, în vreme ce partenera lui a fost grav rănită şi se află încă internată la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.

Cookies