Mama şi bunicii tânărului ucis în Militari cer trei milioane de euro daune

de:
02 oct. 2013
3 Afișari
Mama şi bunicii tânărului ucis în Militari cer trei milioane de euro daune

Inițial, anchetatorii au considerat că George fusese ucis pentru că ar fi cumpărat un telefon mobil de la un prieten și nu a avut toți banii pentru a-l plăti, lipsindu-i 50 de lei din datorie.

De fapt, ancheta a stabilit, mai ales după ce a pus sub ascultare telefoanele autorilor, că tânărul a fost atras în scara blocului şi lovit cu cuţitul atât de Roxana Moisescu (20 ani), zisă „Cuţi”, cât şi de vărul acesteia, Marius Ioniţă (19 ani), zis „Maka”, de profesie florar. Până la urmă, adolescentul a murit cu zile: în agonie, pe scara blocului, privind cum se scurge sângele din el şi nimeni nu îi sare în ajutor, scrie ziarulring.ro.

“Versiunea conform căreia agresiunea a fost desfăşurată în totalitate de inculpatul Ioniţă Marius, zis «Maka», şi care a avut drept motiv neînţelegerile legate de o sumă de bani ce trebuia plătită în schimbul unui telefon mobil, este nereală, nu are suport probatoriu şi a fost adoptată în speranţa că inculpata Moisescu Roxana nu poate fi trasă la răspundere penală”,arată procurorul de caz.

Conform stenogramelor interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpaţilor aflate la dosar, rezultă foarte clar adevăratul motiv al crimei. „În data de 8.04.2013, ora 19:51:12, inculpata Moisescu Roxana îi comunică aceluiaşi Domn chiar elemente concrete, precum şi numele celuilalt autor. Moisescu Roxana: Păi am făcut-o cu «Maka» fapta. Domn: Cu cine? Moisescu Roxana: Cu «Maka». (…) Domn: Fă, cine l-a tăiat, tu sau «Maka»? Moisescu Roxana: Şi eu, şi «Maka». (…) Păi, dacă omul s-a dat pe stradă la mine…

Vărul victimei ţinea „de şase” privind victima cum agonizează Un detaliu şocant din anchetă te duce cu gândul la un triller horror. Sau, poate, mai ceva ca-n filmele horror cu patină… neorealistă. Iată ce spune procurorul: „În timp ce inculpata Moisescu Roxana şi inculpatul Ioniţă Marius, zis «Maka», se aflau în apartament (n.r. – în care locuiau nu mai puţin de opt sau 10 persoane), după ce au agresat victima, martorul M.I., zis «S» (vărul inculpatului şi frate cu inculpata), şi martora C.T. au coborât cu liftul la parter, au verificat privind în sus spre locul unde victima se afla în agonie, s-au asigurat că nu este prezentă vreo altă persoană în scara blocului, pentru a da astfel posibilitatea de plecare celor doi inculpaţi din zona comiterii faptei fără a fi observaţi”.

Bunicii şi mama celui ucis cer despăgubiri de trei milioane de euro.

Cookies