Malvinița, deznădăjduita de pe Hristo Botev. “Jeane, în pat ți-ai făcut datoria, dar ca un om obosit.. Te-am pierdut din cauza acestei femei, știu că te întreține”

02 ian. 2023
8260 Afișari
Malvinița, deznădăjduita de pe Hristo Botev. “Jeane, în pat ți-ai făcut datoria, dar ca un om obosit.. Te-am pierdut din cauza acestei femei, știu că te întreține”
Malvinița, deznădăjduita de pe Hristo Botev. “Jeane, în pat ți-ai făcut datoria, dar ca un om obosit.. Te-am pierdut din cauza acestei femei, știu că te întreține”

Pe 1 ianuarie 1941, Malvinița Burghelea stătea cu chirie în București, pe Hristo Botev, la nr. 5

Mi-o închipui înfiptă hotărât, nu tolănită, într-un fotoliu și scriind această scrisoare de despărțire, dar și de dragoste. Iubea și nu mai era iubită. Iubea cum nu mai iubise vreodată. Iubea atât de mult, Doamne! Și cât de mare îi era inima vedeți din amănuntele din scrisoarea aceasta. Și când iubești iubirea e atentă la amănunte, și iubirea e dedicată și devorată de gesturi mărunte. Pe care le crezi, în orbirea lor dulce, eterne. Mărunțișuri fără care nu poți respira. 

 Aici aveți de citit o scrisoare autentică a Malviniței. A ajuns la mine după anii 1990. Și m-am îndrăgostit fără leac de această femeie, Malvinița, pe care n-am cunoscut-o niciodată, dar căreia i-am trăit și retrăit zbaterile vieții prin scrisorile pe care le-a primit de la iubiții ei. Îi plăcea să facă dragoste și să nu credeți c-o făcea pentru bani. Era o femeie îndrăgostită și care trăia ca orice om căutând și împărtășind dragostea. Și, astfel, făcând lumea mai bună. Dar iată scrisoarea în care citim chipul femeii îndrăgostite, deznădăjduite, fragile:

Scrisoarea Malviniței către Jean

„Jeane, de fiecare dată când m-­ai făcut nenorocită, ţi­-am scris câteodată o scrisoare care nu ţi-­am trimis-­o. Dar aşa de nenorocită n­-am fost niciodată încă. Abia acuma îmi dau seama cât de mult te iubesc şi purtarea ta mă doare nespus de mult. N-­am jucat cu tine, crede­-mă, căutam pur şi sim­plu nesiguranţa mea. Iar tu n­-ai fost acelaşi, care venea mereu la mine. Erai preocupat de nu ştiu ce şi, fără să-­ţi dai seama, erai foarte crud. Mi­-ai spus într-­un rând că mă port ca o fată de 18 ani, iar eu am înţeles foarte bine că ai vrut să spui că la vârsta mea matură e ridicol să te porţi cum mă purtam. Mi­-ai spus că nu e un defect că­-mi face plăcere să fac mult dragoste, ca să faci o asemenea remarcă, trebuie să-­ţi fi dat seama că dorinţa mea era mai tare decât a ta. Și te inoportuna. Mi-­ai spus că n­-am îmbă­trânit, că am numai o singură zbârcitură, dar ai remarcat­-o. Și vezi, tu ai dreptate, căci eşti tânăr şi mai ales că nu mai ţii la mine. Nu mă mai doreşti, stăteai la Balota lângă mine, rece, nepăsător, iar acasă nici nu m­-ai sărutat, te­-ai des­brăcat ca un bărbat care o face în fiecare seară lângă o femeie, dar nu ca un bărbat care n­-a văzut o femeie pe care o iubeşte de 4 luni.

Iar în pat ţi­-ai făcut datoria, dar tot ca un om obosit, repet, nu bun, nu un bărbat.

Iar toată cearta dimineţii a pornit din faptul că n­-ai vrut să te mân­gâi. Iar când ne-­am întâlnit la prânz, am stat în camera mea ca doi străini, tu într-­un fotoliu, eu pe un scaun, cu uşa deschisă, când înainte ne foloseam de orice clipă pentru a fi unul alături de celălalt. Iar seara, am băut, ca 2 prieteni, tu n-­ai făcut nicio mişcare ca să te apropii de mine, iar eu vroiam să văd dacă poţi rezista. Și ai rezistat foarte bine, iar odată în pat, ai adormit înaintea mea. Prin urmare, nu te-­a chinuit nimic. Dimineaţa mi­-ai făcut reproşuri, că ţi­-a fost frig noaptea, şi pe urmă mi­-ai răspuns pur şi simplu. Și ai plecat luându-­ţi fotografiile şi şalul, ca nu cumva să rămâie ceva la mine care e al tău. Și ai plecat fără un cuvânt, fără măcar un telefon pentru a te scuza. Aşa cum pleci dela o femeie de stradă, dar pe asta o plăteşti măcar, uitasem că tu nu eşti obişnuit să plăteşti, ci dimpotrivă.

Scriu această confesiune pentru că trebuie să-­mi uşurez sufletul şi nu vreau să-­ţi mai scriu.

Sper că voiu avea puterea să nu fac nimic. Și să aştept sau să revii, dacă mai ţii la mine, sau să te uit. Știu că n­-am să pot uita, că voi suferi enorm, dar n-­am ce face. Știam că odată voi suferi, dar nu credeam că voi suferi aşa de mult. Recunosc că durerile pricinuite sunt cele mai grozave, moartea tatii nu m-­a durut aşa de mult cât divorţul de la soţul meu şi cum mă doare că m-­ai pără­sit. Știu şi o simt că te-­am pierdut. te-­am pierdut, fiindcă prea am jucat comedie şi tu, prostule, nu ţi­-ai dat seama că mascam, dar cred mai degrabă că te-­am pierdut din cauza acestei femei, Vella. Sunt perfect la curent cu situaţia ta. Știu că te întreţine, ştiu că m­-ai minţit într-­un chip ruşinos. Mă întreb ce fel de om eşti, o mică C., o ştii bine, că ai putut să faci pe gelosul şi pe supăratul numai pentru a o lua înainte ca să nu-­ţi spun ce­-ai făcut tu. Știu că chestia asta durează de mult.

Știu că mănânci la ea, ştiu că eşti în fiecare seară la Restaurant, tu, care îmi povesteai basme despre viaţa ta tristă.

Știu că ea ţi­-a dat banii pentru costum şi celelalte lucruri, ştiu că îi făceai o curte serioasă după ce ai lăsat­-o pe Silvia, ştiu că aveai un rival, Toma (maistru), însă el era mărunţel şi tu, fiind mai înalt, ai câştigat victoria. Știu că are un prieten care­-i dă bani, ştiu că are şi un serviciu şi o mătuşă. Știu că, atunci când ai venit în Iulie, erai certat cu ea, de aceea ai venit, oboseala ta se datoreşte şi insucceselor tale în meserie, dar şi convie­ţuirii cu ea. Știu şi ştiu că Silvia a suferit foarte mult când ai schimbat, dar s­-a consolat spunând că nu mai vrea să fie văzută cu un sergent­ major (ăsta, mi se pare, e gradul tău actual), ce vrei să-­ţi mai spun, tu ai să tăgăduieşti toate, dacă ţi le­-aş fi spus, ai fi făcut o mutră supărată, de pisică supărată, şi m-­ai fi dat gata. Aşa că tot ce ai făcut şi ai spus dela Paşti încoace au fost minciuni. Când ai venit la B., unde erau bagajele tale, unde le­-ai lăsat ca să nu le văd? Ceasul nu l-­ai vândut, ci l-­ai pierdut la cărţi. Ce vrei, este o C. mincinoasă, ceace nu mă împiedică să te iubesc, dar nu te dispreţuiesc. Trebuie puţin humor să treci peste toate. N­-am vrut să te încolţesc cu întrebări căci n-­am vrut să-­ţi fie ruşine. Căci la urma urmei poate c­-ai avut nevoie de acest sprijin pentru a putea trăi bine, căci îţi place viaţa bună şi uşoară. Am şi uitat câte mai ştiam. Pe urmă minciuna cu accidentul, niciodată nu te­-ai exprimat asupra lui, cred că trebuie să fi fost o complicaţie şi asta în legătură cu ea.

Ca să continui puţin confesiunile. Cu toate că ştiu că toate sunt perfect adevărate, am scuze cu tine, căci vreau să cred că m­-ai iubit şi că mă iubeşti. De când ai plecat, n­-am plâns decât de două ori, cât o clipă.

„N-­am putut să mă mai reţin. Găsesc pentru tine următoarele scuze: n­-ai avut bani, te­-ai încurcat cu ea, fiindcă ţi­-a plăcut, uite, asta nu pot tăgădui, dar acuma continui fiindcă ai nevoie de ea.”

Ai lăsa oricând dacă ai putea căpăta o situaţie mai bună. Ai pleca, nu fără regrete, fiindcă ea îţi place ca femeie. Prea erai epuizat ca să-­ţi nu fie plăcută. Și să nu crezi că nu ţi­-a pus ştampila ei. Nu ştiu dece te­-ai ferit să te culci desbrăcat în pat, trebuiai să fi avut un motiv. Adevărat este că nu căutam la tine decât bărbatul cât timp mă strângeai, şi îmi lăsai semne, mă înfioram la vederea lor şi când erai de mult plecat. De data asta, nici nu m­am încălzit lângă tine. Ce vrei, s­-au schimbat toate. Și, ce este şi mai curios, când eşti lângă mine, mă plictiseşti, dar, îndată ce eşti plecat, mă trezesc din moleşala unde mă bagă minciunile tale, simţul realităţii e prezent şi începe idioata suferinţă stupidă. Te văd petrecând singur, erai cu ea sau cu o altă femeie, şi bătându-­ţi joc de mine. (…) Iubitule, hârtia îngăduitoare îmi permite să te chem aşa, n­aşi îndrăsni niciodată să recitesc această confesiune ridi­ colă, prea mi­ar fi ruşine de bătrâna îndrăgostită ce sunt, îndrăgostită de un băeţandru care îşi bate joc de ea. Chiar stiloul meu refuză să se preteze la un asemenea caraghioslâc, dar creionul are mai multă înţelegere, poate mai multă milă cu mine. Și ce bine e în fond că m­ai părăsit, odată trebuiam să sufăr.

Nu pot să spun că nu mă uit la niciun bărbat, dar am ambiţia prostească să fiu iubită, aşa că mi­am închipuit că m-­ai iubit. (…)

S-­a rupt ceva în mine, de când ai plecat, a plecat tinereţea din mine, căldura. Știu că n­-am să mai am un prieten ca tine, aşa de nebun, aşa de tandru. Știu că această latură a vieţii mele a murit. Dacă n­-ai putut să mai iubeşti mai tare, să rezişti tentaţiei. Oh, Jean, dacă ai şti ce nenorocită sunt. Chiar dacă te-­ai întoarce la mine, s­-a terminat. Încrederea mea s-­a dus, cred că te-­aş dispreţui dacă ai reveni. Dar ştiu că n­-ai să mai revii niciodată. A trecut o lună, ţi-­am scris de două ori, nici un răspuns. Cât de supărată eram, nu m-­a lăsat inima când mi­-ai scris şi ţi-­am răspuns. Dar tu când nu mai simţi nimic e foarte uşor. Taci şi cruce.”

«I❤️InBucharest”, alte  #IubiriPrinBucurești:

 

Cookies