O oază de liniște în mijlocul Bucureștiului, Parcul Grădina Icoanei este unul dintre cele mai vechi parcuri din Capitală. Aflat în apropierea Bisericii Icoanei, pe acest loc a fost de-a lungul anilor atât o baltă, cât și o mahala. Prin urmare, vă prezentăm povestea parcului Grădina Icoanei.
Deși în prezent este cunoscut drept un colț de intimitate și de relaxare în mijlocul Bucureștiului, locul pe care se află Parcul Grădina Icoanei în prezent a avut alte întrebuințări înainte ca aici să se inaugureze un parc în urmă cu aproape 150 de ani.
La începutul secolului XVIII, pe locul unde în prezent se află aleile șerpuite și copacii bătrâni nu era nimic în afară de o baltă, care a fost denumită de localnici balta „Bulindroiului”, pentru ca în a doua jumătate a secolului să primească un nume în ton cu biserica din vecinătate – „Balta de la Icoana”. Din acest loc izvora un pârâu, care se numea „Bucureștioara” sau „Bucureștianca”.
Între anii 1832 și 1846, autoritățile locale au realizat astuparea pârâului, pentru ca întreaga baltă să fie asanată câțiva ani mai târziu. În planul orașului din anul 1852, zona unde se află acum parcul era denumită „maidan”, la acea vreme termenul neavând sensul peiorativ din prezent, pe atunci cuvântul provenit din limba turcă însemna teren liber. Pe hartă era marcat drept „Maidanul Stăpânirii”, adică maidanul aparținea autorităților locale. Asanarea bălții a fost realizată în perioada operațiunilor de urbanizare dirijate de generalul Kiseleff cu ajutorul Regulamentelor organice, documente care au stat la baza modernizării Țării Românești și Moldovei.
Una dintre primele inițiative pentru realizarea unui parc pe acest spațiu îi aparținea directorului Cancelariei Senatului, Șoimescu, care propunea: „nu i vorbă de vre uă grădinu de lucsu sau parcu englesu, ci de uă simplă plantaţie divisă în linii drepte, de salcâmi şi tei, asternânduse terenul cu erbă şi nisipu”.
Zona se confrunta cu epidemii de friguri și anghină difterică, iar după o serie de petiții din partea localnicilor, printre care și George Ioanid, autoritățile decid să planteze o grădină publică pentru a împrospăta aerul infectat. Grădina de pe locul fostei mahalale a fost realizată între 1870 și 1873, pentru ca în 1872 arhitectul Bucureștiului, Kuchnovsky și antreprenorul Anton Westelly să semneze planul parcului. De amenajare s-a ocupat în 1873 horticultorul elvețian Louis Leyvraz, care se ocupase la acea vreme și de aleile din Piața Teatrului Național, de grădina din fața Universității, dar și de alte spații verzi din oraș. Canalizarea zonei parcului Grădina Icoanei a fost realizată în termen de 22 de luni de P.Kelhauer, planul și devizul acestor lucrări fiind semnate de inginerul Grigore Cerkez.
La intrarea în parc se află statuia lui G.C. Cantacuzino (1845-1898), sculptura fiind inaugurată în 1904 și semnată de artistul francez Ernest H. Dubois.
Parcul Grădina Icoanei se află în prezent în lista monumentelor istorice din Sectorul 2, aflându-se în zona protejată delimitată de strada pictor Arthur Verona – Strada A.D. Xenopol și strada dr. Dimitrie Gerota.
Parcul Grădina Icoanei a fost reabilitat și deschis publicului din nou în luna februarie din acest an. Acesta se afla într-o stare de degradare avansată cu probleme funcționale grave: nu exista canalizare, aleile din nisip deveneau impracticabile când ploua, iar apa din fântână se murdărea mult prea rapid.
Contractul de execuție a lucrărilor în valoare de 2,7 fără TVA a fost atribuit firmei GARDEN CENTER GRUP la finalul anului 2019. Lucrările vizau pavarea aleilor de nisip cu dale, reamenajarea locurilor de joacă și a spațiilor pentru câini, reamenajarea spațiilor verzi cu rulouri de gazon, plantarea mai multor arbori și montarea de mobilier urban.
Renovările au început în noiembrie 2021, după un an de zile marcat de trei runde de consultări între municipalitate și bucureșteni.