ARHIVA B365

Rusia reia LIVRĂRILE de gaze către România în parametri normali.Decizia, valabilă pentru 13-14 sept

UPDATE Gazprom din Sofia a anunțat TRANSGAZ că se vor relua livrările de gaze în parametri normali. Decizia este valabilă pentru sâmbătă și duminică.

Departamentul pentru Energie a fost informat de conducerea Transgaz că societatea a primit o adresă de la dispeceratul Gazprom din Sofia conform căreia astăzi şi mâine livrările de gaz vor fi efectuate la parametri normali, fără a mai fi aplicate reducerile anunţate ieri, potrivit romaniatv.net.

RUSIA TAIE LIVRĂRILE DE GAZ: Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a declarat, în contextul anunțului potrivit căruia grupul rus Gazprom a hotărât, astăzi, reducerea cu 5% a exportului de gaze naturale către România, „că nu există niciun risc ca populația României să fie afectată de vreo întrerupere cu furnizarea de gaz, pe perioada de iarnă”, indiferent de evoluțiile din regiune și că, mai mult, „nu se impune luarea niciunei măsuri suplimentare, pentru a preîntâmpina apariția unei probleme, privind aprovionarea cu gaz natural”, informează realitatea.net.

RUSIA TAIE LIVRĂRILE DE GAZ: „România are 16 milioane metri cubi consum, iar productia internă este de aprox. 31 milioane metri cubi gaz și un import planificat de 0,2 milioane metri cubi – proape 0,5 din consumul României. Aseară Transgaz a fost notificat că aceste cantități de 0, 2 milioane vor scădea în zilele următoare: vineri – cu 5%, sâmbătă – cu 9% și cu 5% duminică. Aceste cantități nu afectează în niciun fel situația în care ne aflăm. Transgaz a cerut o explicație celor de la Gazprom (Sofia), însă până în prezent nu a primit un răspuns oficial. Aceasta este situația de astăzi, nu este absolut niciun motiv de îngrijorare. Nu este ceva care să ne surprindă. Am luat foarte multe măsuri preventive. De exemplu pe 2 septembrie am inaugurat depozitul de la Urziceni, creșterea capacității de extracție și stocare așa încât să putem face față cât mai bine acestei situații.”, a anunțat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

RUSIA TAIE LIVRĂRILE DE GAZ: Ministrul Energiei a afirmat că Romgaz a produs cu 200 de mii metri cubi mai mult decât era programat să producă. „În aceste condiții, exclud orice fel de risc în aprovizionarea populației României cu gaz în perioada de iarnă”, a mai adăugat ministrul Răzvan Nicolescu.

RUSIA TAIE LIVRĂRILE DE GAZ: România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.

România are o producție internă considerabilă, iar depozitele, cu o capacitate totală de 2,8 miliarde de metri cubi, sunt pline pe jumătate. Țara poate rezista aproximativ șase luni fără gaze importate din Rusia, a afirmat în iunie Răzvan Nicolescu.

RUSIA TAIE LIVRĂRILE DE GAZ: Victor Ponta a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, dacă România este afectată de faptul că Gazprom a redus cu cinci la sută livrările de gaze, informează Mediafax.

RUSIA TAIE LIVRĂRILE DE GAZ: „Ministrul Energiei a anunţat foarte clar că reducerea cu 5% a livrărilor de gaze dinspre Rusia nu afectează în acest moment în niciun fel consumul, nici industrial, nici casnic. Avem rezerve suficiente, dar este un bun prilej ca să înţelegem că independenţa noastră energetică, ca ţară, mai pe româneşte să nu mai depindem niciodată de Gazprom, este lucrul cel mai important”, a declarat Victor Ponta.

RUSIA TAIE LIVRĂRILE DE GAZ: Premierul a afirmat că, în acest sens, trebuie exploatate toate resursele existente, „păstrând absolut toate standardele de protecţie a mediului”.

RUSIA TAIE LIVRĂRILE DE GAZ către EUROPA: Compania Gazprom a tăiat și livrările de gaze către alte țări precum Polonia, Austria și Slovacia, motivând aceste reduceri printr-o „revizie”.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button