Nota b365.ro: E vineri. E ora mesei. Nici că se poate idee mai bună - sau mai proastă, depide de care parte a foamei ești - pentru ieșirea săptămânală cu Dragoș la masă în București. Sau, mai degrabă, ieșirea la îndopat.
Oi fi eu slab, dar am un suflet obez. Am mâncat la Smokăreală ca un porc de 1,86 și 74 de kile în viu. Apoi, am încheiat visul unei cine de miercuri cu o înghețată delicioasă: cremă de alune și ciocolată cu migdale prăjite, mango și fistic. O, Dio!
Din gură-n gură. Așa afli de locurile cu haleală bună din București. Spre exemplu, eu am ajuns la Smokăreală la recomandarea bunului meu prieten Ionuț, fan legume de porc, bere artizanală și motociclete care n-ar trece în vecii vecilor amin testul decibelilor la un control random făcut de poliție dimpreună cu RAR-ul. Cum să nu mă iau după Ionuț? Așa că iote-mă-s la Merkato Kultur, cu foame-n gât și cardul la purtător. Merkato Kultur e un fel de grădină urbană în aer liber, pe chillax, cu tearasă mare, foodtruckuri și bere. Fix lângă statuia Aviatorilor, imediat pe stânga.
Brisket din piept de vită black angus, murături, salată coleslaw și sos carolina mustard
Apăi, cum să zic și cum s-o dau ca să nu-l laud prea mult, să nu i se urce la cap? Am primit 4 felii de vită groase cât degetul mare și lungi cât o zi de post. E de dat în doi, sub nici o formă un ins nu poate mânca singur toată porția…sau, mă rog, depinde cât îi e de foame. 350 de grame scrie-n meniu, eu zic că-s mai multe. Fie!
Cu greu poți ține în mână o felie, căci frăgezimea o precede, se desface, cade, fâșii fâșioare. Miroase a lemn de prun, îmi gâdilă nasul cu o afumătură mișto care pune în valoare carnea și lasă aromele să zburde pe lobul palatin. Welcome to my mouth!
Nu tu sărată, nu tu extra condimentată. Nada. Unde te mai pui că are o crustă fină, ca la carte, de te lingi pe degete. E vită curată, sau, cum ar spune un personaj celebru pe TikTok: e bună, mă, e naturală.
Vine la pachet cu salată coleslaw, de care eu am uitat total, pen’ că eram prea preocupat să bag sub nas această minunăție de vită.
Are, totuși un șpil, care-i dă un twist mișto: sosul carolina mustard. Dulce acrișor, fin, nu foarte concentrat, ca să nu acopere vita. E ca cireașa de pe tort, faza pe carne. Top!
Fâșii de porc cu sos cherry bbq, castraveți, jalapeno, ceapă murată
Pentru rezonabilul scor de doar 28 de lei am primit 3 frați tacos pătați cu sos barbeque, arătoși foc, condimentați cu jalapenos, castraveți murați (hai să le zicem murați, că-s în oțet, dar deh…) și ceapă murată.
Acest finger pulled pork poate fi un antreu reușit la orice eveniment, nuntă, botez sau cumetrie. Le-a ieșit. Au reușit cei de la Smokăreală să ajungă la un echilibru super rezonabil între gustul porc (care e afumat, fraged și gustos) și celelalte ingrediente, un mix de iute, dulce și puțin sour. Două guri per taco x 3 bucăți = love. Mai mult decât suficient. Iar raportul calitate-preț e numa’ bun.
Să nu uit că în periplurile mele prin crâșmele bucureștene am întâlnit tacos mult, mult, muuuuuult sub acesta.
Bravos! +1 pentru ceapa murată, tehnică pe care mi-ar plăcea să o văd și prin alte locuri. Poate aude cineva.
Despre cartofii cu rozmarin? Cartofi necongelați. Not great, not terrible. Barabule.
Și pentru că afară era miercuri, am asociat preparatele de la Smokăreală cu o bere artizanală numită Wednesday, pentru că atâta m-a dus capul. Jur pe galben. O bere fresh, cu gust de Zell am See, Ischgl și alte stațiuni austriece. Dacă închizi ochii, e fix de-acolo. Hai, sănătate!
Total Smokăreală: 104 lei. Atât ar fi trebuit să plătesc.
E mult? Poate. Dar, atenție! Costul reprezintă dorința mea nestăvilită de a mă sacrifica pentru binele comun, acela de gusta câte un pic din toate, să văd dacă-i ce trebe’.
Voi mai mânca de la Smokăreală? Sigur că da. Prost să fiu să nu.
Și încă o chestie. De ce-am zis că atât ar fi trebuit să plătesc: pe bonul meu de casă scrie 72 de lei. Eu atât am plătit. De ce? Pentru că fata de la servire s-a pierdut în ochii mei căprui ca două nestemate și a “bătut greșit”. Blestemul frumosului e o cruce grea și puțini știu a o duce. Laudă-mă gură, că ți-oi da friptură.
Hipsterimea din Amzei/Calea Victoriei s-a pricopsit cu o nouă gelaterie. Îi spune Gelateria La Romana dal 1947, situată pe Calea Victoriei. Una din cele 3, căci Gelateria La Romana dal 1947 e prezentă și în AFI, dar și Baneasa Shopping Center.
Și, ce să vezi, de când s-a deschis, coada de la Velocita s-a mutat la ei. Poza de mai sus e făcută în mijlocul zilei. Or fi știind bucureștenii ceva…
Începând cu ora 17-18, te cam pui la coadă pentru o înghețată. Acu, pe bună dreptate, e cam bună înghețata. Prea bună, prea ca la Italia. În calitate de om care vizitează constant Italia de vreo 15 ani încoa, verdictul meu e clar: Gelateria La Romana e acolo sus, cu greii!
Puține gelaterii bucureștene pot concura cu nou sosiții pe piață. Poate doar Friddi sau vecinii Velocitta și Sweetology să fie pe aceeași treaptă, când și când. Și nu compar mere cu pere. Compar gelato cu gelato. E!
Mie, această gelaterie mi-a adus aminte de Frigidarium, din Roma, unde lumea stătea la coadă pentru o înghețată ca la carte.
La Gelateria La Romana dal 1947 înghețata vine în multe variante, gusturi, dar mai ales…”ambalaje”. Spre exemplu, în loc de con sau pahar, poți alege brioșă sau…toast. How cool is that?
Eu am ales înghețată de mango, pesto de fistic, respectiv cremă de alune și ciocolată cu migdale prăjite.
Brainfreeze de plăcere. Textura ideală în 3 gusturi extrem de delicioase. Mangoul și fisticul sunt gusturile pe care le aleg mereu. Mi se par definitorii. Bestiale! Iar crema de alune și ciocolată cu migdale prăjite e ceva out of this world.
Nu mai zic nimic. Doar atât: du-te. O să mă pomenești.
Total Gelateria La Romana dal 1947: 16 lei.
Atât pentru astăzi. Să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine.
Uite și alte locuri, mai mult sau mai puțin mișto, pe unde-am mâncat: