LA MINE-N CARTIER

Mai mulţi hoţi din apartamente, prinşi de poliţiştii locali din Sectorul 6

În ultimele două săptămâni, agenţii au desfăşurat acţiuni în vederea respectării ordinii şi liniştii publice, prin depistarea persoanelor care încalcă normele de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică.
Totodată, au fost identificate grupurile de persoane care consumă alcool până la ore târzii în zonele limitrofe locuinţelor. În urma intervenţiilor, au fost legitimate 433 de persoane, identificate 26 de persoane fără adăpost şi aplicate 56 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.300 lei.

De asemenea, şi în pieţele agroalimentare din Sectorul 6 au fost efectuate controale în vederea îndepărtării falşilor producători agricoli şi pentru respectarea normelor de curăţenie. Au fost legitimate 457 de persoane, aplicate 246 sancţiuni contravenţionale şi confiscate bunuri (fructe şi legume) comercializate ilegal, în valoare de 5.048 de lei.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii locali au organizat o activitate de monitorizare a unor apartamente de pe raza Sectorului 6, în urma căreia au reţinut trei persoane suspectate de spargerea mai multor locuinţe. Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 28 şi 61 ani, au atras atenţia autorităţilor întrucât nu-şi justificau prezenţa în acea zonă. Suspecţii au fost predaţi poliţiştilor din cadrul Secţiei 20 Poliţie pentru continuarea cercetărilor.
Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 informează că acţiunile de control care au scopul de a asigura şi menţine ordinea şi siguranţa publică se vor desfăşura permanent în tot Sectorul 6, aplicându-se de fiecare dată când va fi cazul sancţiuni contravenţionale.

„Programul de acţiuni al Poliţiei Locale Sector 6 a fost conceput în aşa fel încât să asigure liniştea pe străzile din sector. În plus faţă de acţiunile zilnice, de patrulă şi control, poliţiştii locali şi-au îmbunătăţit timpul de răspuns la solicitările cetăţenilor. Patrulele de noapte au fost bine primite de comunitate, deoarece au sporit încrederea în forţele de ordine. Activitatea poliţiştilor locali se împarte pe câteva coordonate principale: menţinerea ordinii publice, asigurarea unul climat de siguranţă, atât în jurul unităţilor de învăţământ cît şi pe străzile Sectorului 6, precum şi colaborarea cu Poliţia Naţională pentru acţiuni de prevenire şi combatere a infractionalităţii. Colaborarea cu Poliţia Naţională este bună, echipajele acţionând împreună pentru rezolvarea tuturor nevoilor oamenilor. Un exemplu foarte vizibil sunt acţiunile comune pentru fluidizarea traficului la orele de circulaţie intensă. Activităţile din aceste două săptămâni sunt mai puţin vizibile pentru membrii comunităţii, dar importanţa lor este foarte mare, iar rezultatele vorbesc de la sine”, a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button