Mai mulţi copii români au fost folosiţi ca sclavi la o fermă britanică

de:
25 oct. 2010
2 afișări
Mai mulţi copii români au fost folosiţi ca sclavi la o fermă britanică

Poliţiştii britanici au descoperit, în regiunea Worcester, şapte copii români care lucrau ca sclavi la o fermă, unde culegeau cepe de iarnă.

Copiii lucrau cot la cot cu alţi 50 de lucrători români, scrie Daily Mail. În timp ce unii erau însoţiţi de părinţii lor, alţii veniseră pe câmp pe cont propriu. Potrivit poliţiştilor britanici, copiii români, cinci fete şi doi băieţi, erau forţaţi să muncească de dimineaţă până seara.

În timpul raidului, doi adulţi au luat-o la sănătoasa şi au scăpat astfel de forţele de ordine. Muncitorii le-au declarat poliţiştilor că nu ştiu ce sumă de bani urmau să primească pentru munca prestată, însă se pare că ar fi vorba de 100 de lire pe săptămână. Nu pentru fiecare individ în parte, ci pentru o întreagă familie, care poate ajunge şi la 40 de membri.

”În 2007 am aniversat 200 de ani de la eradicarea comerţului cu sclavi, dar iată că, în 2010, încă avem oameni care lucrează în condiţii îngrozitoare şi care, fără să fie sclavi în toată puterea cuvântului, sunt foarte aproape de acest statut”, a declarat Paul Whitehouse, de la Autoritatea britanică de licenţiere a angajatorilor sezonieri.

Cookies