ÎN ȚARĂ

Mai multe magazine din România au început să limiteze achiziția de zahăr și ulei. Oamenii își fac provizii după anunțul venit din China

Mai multe magazine din România au început să limiteze achiziția de zahăr și ulei, asta după ce oamenii, speriați de ultimele informații privind o posibilă pană de curent sau apelul Chinei către populație de a-și face provizii, i-a speriat. Acum, cantitatea care poate fi cumpărată este limitată la 6 litri de ulei și 5 kilograme de persoană, pe bon.

Câteva magazine din județul Timiș (doar de acolo avem informații) au ajuns să limiteze vânzarea de zahar și ulei după ce oamenii au început să își facă provizii serioase și lase magazinele fără aceste produse de bază. Situația vine după ce în ultima vreme au apărut informații privind China, care și-a îndemnaat populația să își facă rezerve de hrană fără a anunța și motivul acestei decizii. Mai mult, în ultima săptămână s-a vorbit și despre o posibilă pană de curent la nivel european.

Zahăr și ulei limitate la vânzare în Timiș

În ultimele zile, mai mulți timișoreni speriați au cumpărat cantități mai mari de zahăr și ulei, asta după îndemnurile venite din China. Astfel, unele magazine din Timiș au decis să limiteze achiziționarea produselor de bază, scrie Opinia Timișoarei. Mai mult, pe ușa unui supermarket din orașul Deta a fost postat recent un anunț prin care clienții sunt atenționați că uleiul și zahărul se vând doar în limita a 6 litri de ulei, respectiv 5 kilograme de zăhăr.

„Din dorința de a asigura produse de bază tuturor clienților noștri, limităm achiziția acestui produs la 6 l pe fiecare bon fiscal”, stă scris pe un afiș pe care e înfățișată o sticlă de ulei.

De asemenea, există și un al doilea afiș care ilustrează o pungă de zahăr, alături este un text asemănător. Astfel, pe un singur bon se pot cumpără doar 5 kilograme de zahăr.

Apel al Chinei la adresa populației pentru a face rezerve de mâncare de la magazine

Guvernul din China a cerut marțea trecută amenilor să își cumpere mai multă mâncare și produse necesare. Țara vrea în prezent să combată reapariţia unor focare de COVID-19, transmite Agerpres, care citează AFP.

De asemenea, autoritățile chineze au postat un anunț pe site-ul Ministerului Comerţului. Oficialii îndeamnă „gospodăriile să stocheze o anumită cantitate de produse de primă necesitate pentru a face faţă nevoilor zilnice şi situaţiilor de urgenţă”, mai transmite sursa citată. Totuși, nu este cunoscut motivul pentru care acest apel a fost făcut. Secretoși de fel, comuniștii chinezi nu au explicat dacă statul este amenințat de o criză alimentară.

În același timp, li se cere diferitelor autorităţi locale să faciliteze producţia agricolă şi fluxurile de aprovizionare, să monitorizeze rezervele de carne şi de legume şi să menţină stabilitatea preţurilor în China.

Producția agricolă, afectată în China

Dezastrele naturale nu au ocolit China, iar în 2021 țara a fost lovită de inundaţii serioase care au provocat pagube materiale și umane însemnate. Perturbată a fost și producţia agricolă, lucru care a dus la creșterea preţurilor. Viitorul nu sună bine, deoarece modificările climatice au crescut în ultimii ani frecvența catastrofelor naturale.

În prezent, China este primul importator mondial de produse alimentare, iar asta o face vulnerabilă la probleme diplomatice, având probleme serioase cu mari furnizori precum SUA, Canada sau Australia. Doar luna trecută prețurile au crescut cu 16% la 28 de produse alimentare de bază.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button