Mai multe lanţuri de farmacii oferă sprijin celor afectaţi de ger

de:
27 ian. 2012
0 Afișari
Mai multe lanţuri de farmacii oferă sprijin celor afectaţi de ger

La solicitarea prefectului Capitalei, Mihai Atănăsoaei, şi cu sprijinul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, lanţurile de farmacii Sensiblu, Centrofarm, Donna, Helpnet, Belladonna, Sibpharmed, Gedeon Richter, Catena, 2NA şi MC Serv Tour-Sante vor acorda sprijin persoanelor care vor fi afectate de temperaturile scăzute care se anunţă în următoarele zile.

Aceste lanţuri de farmacii le vor acorda ajutor, în primul rând, persoanelor vârstnice, cardiacilor, diabeticilor, persoanelor cu probleme respiratorii şi celor sensibili la ger. Oamenii afectaţi de ger vor primi ceai cald, vor beneficia de verificarea tensiunii şi de un minim prim ajutor până la venirea ambulanţelor, dacă va fi cazul.

„Aşa după cum, pe perioada caniculei din timpul verii, farmaciile din Capitală au venit în sprijinul bucureştenilor afectaţi de temperaturile ridicate şi acum, pe perioada gerului, acestea au acceptat să se implice şi să ofere un mic confort celor care nu fac faţă temperaturilor scăzute. Apelul nostru către bucureştenii care pot fi afectaţi de ger este acelaşi: să evite pe cât posibil expunerea la frig în intervalul orar cuprins între orele 18,00-09,00 şi să se protejeze în mod corespunzător. Dacă este imperios necesar să iasă din casă între orele menţionate, este bine ca oamenii să ştie că găsesc la aceste farmacii un sprijin minim. Pentru cazurile medicale însă, bucureştenii trebuie să apeleze 112”, a declarat prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, într-un comunicat remis B365.ro.

Cookies