Atât Primăria Sectorului 2, cât și Primăria Sectorului 6 au anunțat că mai multe grădinițe, școli și colegii din Capitală urmează să fie dotate cu echipamente IT de ultimă generație, fie cu laboratoare și ateliere de practică.
În ce unități de învățământ din Sectorul 2 au fost cumpărate echipamente IT noi
Primăria Sectorului 2 a anunțat pe pagina de Facebook că mai multe unități de învățământ din sector primesc echipamente IT de ultimă generație, cumpărate prin fonduri PNRR.
56 de școli de la noi din sector sunt în curs de dotare cu echipamente IT performante, materiale didactice moderne şi mobilier nou, totul datorită atragerii de fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, a transmis PS2.
Anul trecut, primarul Radu Mihaiu a semnat contractul în valoare de 57 de milioane de lei din PNRR iar în prezent elevii din Sectorul 2 au la dispoziție noi tehnologii pentru învățare.
Proiectul prin care dotăm cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale unităţile de învăţământ preuniversitar din Sectorul 2 este posibil datorită muncii de echipă a colegilor de la Direcţia Generală Programe de Dezvoltare Urbană şi Fonduri Europene şi Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 – Invatamant Sector 2”, mai spune Primăria în postare.
Procedurile pentru achiziţionarea mobilierului şi a materialelor didactice sunt în curs de derulare.
Lista instituțiilor de învățământ beneficiare este următoarea:
- 1. Liceul Tehnologic Ion I.C. Brătianu
- 2. Școala Gimnazială Grigorie Ghica Voievod
- 3. Școala Profesională Specială Nr. 3
- 4. Școala Profesională Specială Nr. 2
- 5. Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1
- 6. Școala Gimnazială Specială Nr. 1
- 7. Liceul Tehnologic Special Nr. 3
- 8. Liceul Tehnologic Special Regina Elisabeta
- 9. Liceul Tehnologic Nikola Tesla
- 10. Liceul Tehnologic Sfântul Pantelimon
- 11. Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși
- 12. Liceul Teoretic Bilingv Ita Wegman
- 13. Liceul Teoretic Ady Endre
- 14. Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu
- 15. Liceul Teoretic Lucian Blaga
- 16. Liceul Teoretic Traian
- 17. Liceul Teoretic C.A. Rosetti
- 18. Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida
- 19. Colegiul Tehnic Edmond Nicolau
- 20. Colegiul Economic A.D. Xenopol
- 21. Colegiul Economic Hermes
- 22. Colegiul Național Victor Babeș
- 23. Colegiul Național Bilingv George Coșbuc
- 24. Colegiul Național Iulia Hașdeu
- 25. Colegiul Național Spiru Haret
- 26. Colegiul Național Mihai Viteazul
- 27. Colegiul Național Emil Racoviță
- 28. Colegiul Național Cantemir Vodă
- 29. Colegiul Național Școala Centrală
- 30. Școala Gimnazială de Arte Nr. 4
- 31. Școala Gimnazială Ferdinand I
- 32. Școala Gimnazială Iancului
- 33. Școala Gimnazială Maica Domnului
- 34. Școala Gimnazială Tudor Arghezi
- 35. Școala Gimnazială Maria Rosetti
- 36. Școala Gimnazială Nr. 85
- 37. Școala Gimnazială Nr. 71
- 38. Școala Gimnazială Nr. 62
- 39. Școala Gimnazială Nr. 56
- 40. Școala Gimnazială Nr. 49
- 41. Școala Gimnazială Nr. 46
- 42. Școala Gimnazială Nr. 41
- 43. Școala Gimnazială Nr. 40
- 44. Școala Gimnazială Nr. 31
- 45. Școala Gimnazială Nr. 28
- 46. Școala Gimnazială Nr. 25
- 47. Școala Gimnazială Nr. 24
- 48. Grădinița Clopoțel
- 49. Grădinița Albinuța
- 50. Grădinița Licurici
- 51. Grădinița Nr. 280
- 52. Grădinița Nr. 256
- 53. Grădinița Nr. 137
- 54. Grădinița Nr. 133
- 55. Grădinița Nr. 7
- 56. Grădinița Alice
Ce colegii din Sectorul 6 vor fi dotate cu laboratoare
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va primi peste 3,3 milioane de lei (fără TVA) prin PNRR pentru dotarea colegiilor tehnice din Sectorul 6 cu laboratoare și ateliere de practică.
Colegii de la Fonduri Externe au depus deja cererea de finanțare în cadrul proiectului „Dotarea laboratoarelor de informatică și a atelierelor de practică din cadrul unităților de învățământ IPT Sector 6”, a scris PS6 într-o postare pe Facebook.
Este vorba despre 5 laboratoare de informatică și 9 ateliere de practică din 6 colegii și licee. Iată care sunt acestea:
- Colegiul Tehnic Carol I: 1 laborator de informatică, 1 atelier AUTOCAD și 1 atelier de Mecanică;
- Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”: 1 laborator de informatică, 1 atelier de Fibră optică și telecomunicații
- Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”: 1 laborator de informatică, 1 atelier de tehnică producție film
- Colegiul Tehnic „Petru Maior”: 1 atelier de informatică, 1 atelier mecanică și 1 atelier de protecția mediului
- Liceul Tehnologic „Petru Poni”: 1 atelier Comerț și 1 atelier electrotehnică
- Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”: 1 laborator de informatică și 1 atelier Turism.
Proiectul va fi implementat până la data de 31 martie 2025.
El se adaugă unui alt proiect PNRR pe care îl derulăm chiar în această perioadă, a cărui valoare este de 83 de milioane de lei. E vorba despre dotarea a 65 de școli și grădinițe din Sectorul 6 cu mobilier, echipamente digitale, materiale didactice și sportive”, se mai arată în postarea Primăriei.
Te-ar putea interesa și: