Mai întâi te naşti @ FNT 2011

de:
01 nov. 2011
0 Afișari
Mai întâi te naşti @ FNT 2011

Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe prezinta spectacolul Mai întâi te naşti

De Line Knutzon

Lili şi Pipi – două surori care, din teamă faţă de lumea de-afară, dar şi din principiu, nu pleacă niciodată prea departe de casă; Viktor – veşnic chinuit de o migrenă îngrozitoare; Axel – un pesimist căruia îi e teamă că la un moment dat va dispărea; Nymse – cea care nu înţelege cum pot exista mai multe feluri de iubire şi care în cele din urmă va fi convinsă de Toader că fiecare dintre noi are mii şi mii de fire ce ne leagă de un alt om…

Ciudate şi nerăbdătoare, neînţelese de cei din jur şi neînţelegându-i, personajele autoarei daneze Line Knutzon (actriţă la origini) ne înfăţişează o comedie melancolică, plină de culoare şi savoare, în care întrebările despre dragoste şi singurătate nu-şi găsesc întotdeauna răspuns, ci ne aruncă mai degrabă într-un joc al căutării, deopotrivă periculos şi pasionant. O piesă-basm, o piesă-poem.

Traducerea Carmen Vioreanu

DISTRIBUŢIA:

NYMSE – Elena Popa

PIPI – Claudia Ardelean

LILI – Fatma Mohamed

AXEL – Cezar Antal

VIKTOR – Sebastian Marina

TOADER – Daniel Rizea

SORA LUI VIKTOR – Ioana Alexandrina Costea

Regia: Radu Afrim

Scenografia: Cristina Milea

Durată: 1h 45min (fără pauză)

Sala Mare

Ediţia 2011 a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), se desfasoara la Bucureşti, între 28 octombrie şi 6 noiembrie, si are ca generic câteva cuvinte ce-i aparţin unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi ai lumii, Anton Pavlovici Cehov, sub semnul căruia a stat, de altfel, intervalul supus selecţiei (stagiunea 2010-2011), întrucât anul trecut s-a aniversat un secol şi jumătate de la naşterea scriitorului. Este şi unul dintre motivele pentru care secţiunea intitulată „Focus” se concentrează asupra personalităţii şi creaţiei regizorului Andrei Şerban, artist de renume internaţional şi autor, în ultimii ani, al câtorva spectacole inspirate, direct sau indirect, din universul cehovian.

Cookies