MAI caută o soluție pentru flota de 38 de maşini Audi din garajul Leonida

de:
11 mai 2016
3 Afișari
MAI caută o soluție pentru flota de 38 de maşini Audi din garajul Leonida

Dan Suciu a precizat că a existat o discuție între premierul Dacian Cioloș și ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, cu privire la situația acestor mașini, în contextul în care Vlad Alexandrescu, fostul ministru al Culturii, dorea să construiască o sală de concerte pe locul garajului.

A fost o discuție în care s-a încercat să se găsească o soluție optimă pentru acest garaj. (…) Cu toții nu credem că locul garajului este în Piața Victoriei (…) dincolo de modul în care sunt ele (autoturismele, n.r.) utilizate. Și ministerul va încerca să găsească o soluție pentru a parca și utiliza cum se cuvine aceste automobile, ele sunt achiziționate, vorbim de un bun existent care trebuie valorificat și tratat cum se cuvine (…). În acea discuție legată de sală, sigur, se punea această problemă de găsit un spațiu și pentru zecile de mașini care sunt acolo„, a spus Suciu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că nu a fost continuată discuția privind construirea sălii de concerte și cu noul ministru al Culturii, Corina Șuteu.

În 2015, pe când Gabriel Oprea era şeful Ministerului Internelor, serviciul de informatii al MAI, celebra „Doi şi-un sfert”, cumpăra o flotă de 38 de maşini Audi pentru dotarea coloanelor oficiale. Acum, după ce fostul ministru este anchetat tocmai pentru coloanele oficiale, zecile de maşini noi zac într-un garaj şi ies la escortat doar puţinele coloane ce se mai formează sau doar la diverse evenimente de protocol.

In luna martie 2016, intr-o sedinta de Guvern, ministrul Culturii de atunci, Vlad Alexandrescu, ridica problema unei Hotarari de Guvern pentru spatiile necesare noii sali de Concerte a Capitalei, un proiect de care Alexandrescu a tot vorbit pe larg si in presa. O sala de concerte de peste 2.000 de locuri care sa devina de referinta pentru festivalul George Enescu si scena principala pentru Orchestra Nationala si care ar trebui sa fie construita central, langa Guvern, pe locul deja batranelor garaje Leonida de pe bulevardul Aviatorilor.

Ministerul Culturii voia investească 55 de milioane de euro într-o nouă sală de concerte în Bucureşti, care să fie folosită în timpul festivalului Enescu. Proiectul ar fi urmat să fie finanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Spaţiul ar fi putut putea găzdui 2.400 de spectatori. Ca o comparaţie, Sala Palatului din Capitală are 4.000 de locuri.

In sedinta de Guvern, ministrului Culturii i s-a opus vehement Petre Toba, ministrul Afacerilor Interne, care a refuzat sa transfere garajele ce au intrat in proprietatea MAI in 2015. Toba argumenta ca acolo sunt tinute circa 40 de autospeciale si ca, de curand, garajele au intrat intr-un proces de modernizare in care s-au bagat bani publici.

Ce nu a detaliat ministrul Toba e ca autospecialele mentionate sunt dintr-o flota de bolizi Audi A4 3.0 TDI Quattro cumparate cu suma de 1,3 milioane de euro, in ultimele luni ale lui Gabriel Oprea la sefia Internelor, scria Hotnews

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în dosarul DIPI, împreună cu alți chestori și comisari de poliție, anunță DNA.

Procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea că, împreună cu alte două persoane, a suplimentat bugetul DIPI pentru cumpărarea unui Audi A8, ceea ce a prejudiciat bugetul de stat cu 410.000 lei.

COMUNICATUL DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpaților

OPREA GABRIEL, în prezent senator în Parlamentul României, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

NICOLAE GHEORGHE, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) cu rang de secretar de stat, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, precum și pentru săvârșirea a două infracțiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată (11 acte materiale)

PAVEL GABRIEL-NICOLAE, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic din cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit

ZĂRNICĂ NELU, chestor principal, subsecretar de stat, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale)

IACOB MARIAN-DĂNUȚ, comisar șef de poliție, șeful unei structuri administrative la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (3 acte materiale)

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În ziua de 13 iulie 2015, inculpatul Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul chestorului principal Nicolae Gheorghe și a comisarului șef Pavel Gabriel-Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție.

Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar D.I.P.I. a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinația legală a fondurilor operative.

În perioada 21 august – octombrie 2015, chestorul principal de poliție Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă, a schimbat destinația resurselor materiale alocate instituției publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului marca Audi A8 achiziționat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosința personală și exclusivă a ministrului de Interne în funcție Oprea Gabriel.

De asemenea, în perioada 2014 – 2015, inculpatul Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat și ordonator de credite în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinația unei alte sume, și anume de 238.173,47 lei, alocată instituției pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției, care nu au fost circumscrise activităților, acțiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.

În aceeași manieră au procedat și inculpații Zărnică Nelu și Iacob Marian-Dănuț, în calitate de ordonatori de credite în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă, care au întocmit rapoarte prin care a fost schimbată destinația sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei.

Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpaților Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe și Pavel Gabriel-Nicolae, până la concurența sumei de 410.000 lei, în vederea recuperării pagubei produse prin săvârșirea, de către cei trei inculpați, a infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii luate față de inculpații NICOLAE Gheorghe, OPREA Gabriel și PAVEL Gabriel-Nicolae.

Cookies