Ai rămas cumva cu zile de concediu pe care nu le-ai efectuat? Aceasta poate să fie o temă sensibilă, mai ales când se apropie finalul de an și încă nu te-ai bucurat de toate zilele libere disponibile. Totuși, nu este un motiv de îngrijorare, deoarece legea oferă mai multe opțiuni.
Este posibil ca angajații să rămână cu zile de concediu neefectuate la final de an. Deși unele persoane se îngrijorează deoarece cred că le vor pierde odată cu începutul anului următor, Codul Muncii pentru angajați oferă o serie de precizări ce vă vor răspunde la întrebări.
Astfel, angajații care nu și-au luat cele 20 de zile prevăzute de lege minime de concediu de odihnă în acest an pot discuta cu angajatorul pentru a avea parte de acestea până în vara anului 2023, conform Mediafax.
Potrivit Codului Muncii pentru angajați, articolul 144, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este unul de care trebuie să se bucure toți angajații. Mai mult, dreptul de a-ți lua zilele libere prevăzute prin lege nu poate să fie obiectul unei clauze, limitări, cesiuni sau renunțări.
De asemenea, aceeași lege prevede și o serie de precizări în legătură cu compensarea și efectuarea concediului de odihnă. Prin urmare, concediul de odihnă este efectuat în fiecare an.
Totuși, dacă există motive întemeiate care l-au împiedicat pe angajat să își efectueze, fie integral, fie parțial acest concediu în anul calendaristic respectiv, atunci angajatorul este obligat prin lege să acorde concediul de odihnă neefectuat.
Acest lucru se poate face exclusiv cu acordul angajatului cu pricina, și se poate face într-o perioadă aflată la cel mult 18 începând cu anul următor celui în care a început dreptul la concediul de odihnă anual. Spre exemplu, dacă în 2021 aveți zile de concediu neefectuate, atunci acestea trebuie să fie efectuate până în iunie 2023.
Un alt aspect important îl reprezintă compensarea în bani a lipsei concediului de muncă. Potrivit Codului Muncii, acest lucru se poate întâmpla doar dacă se încetează contractul de muncă iar angajatul are fie întregul concediu de odihnă neefectuat, fie doar o parte din acesta.