ARHIVA B365

MAI: 21 de incidente înregistrate în Bucureşti, în perioada campaniei pentru referendum

Din totalul incidentelor, cele mai numeroase s-au produs pe raza municipiului București (21) și a judeţelor: Buzău (12), Cluj (8), Braşov (7), Gorj şi Dâmboviţa (câte 6), potrivit MAI, notează Realitatea.net.

Cele mai multe incidente din timpul campaniei electorale pentru referendum au fost reclamate în mediul urban (64 incidente, reprezentând 53,3%), majoritatea fiind sesizate prin apelul de urgență 112.

Potrivit sursei citate, au fost înregistrate 46 de infracțiuni dintre care 34 la Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, constând în împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum, precum și în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului.

De asemenea, au fost aplicate 13 contravenții (4 la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii si liniștii publice, una la Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și 8 la alte acte normative), pentru care au fost aplicate 6 amenzi contravenționale în valoare de 3.100 lei şi 7 avertismente scrise, au adăugat cei de la MAI.

Peste 33.000 de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (15.500 poliţişti, 7.000 jandarmi, 3.000 poliţişti de frontieră, 6.500 lucrători pentru situaţii de urgenţă, 1.000 de lucrători din cadrul altor structuri ale ministerului) sunt angrenați în misiuni de asigurare a măsurilor de pază şi protecţie a celor 18.242 secţii de votare din ţară.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button