ARHIVA B365

Magistraţii se pronunţă joi în dosarul de insolvenţă al FC Dinamo

Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare pentru joi în dosarul în care analizează cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul cu acelaşi nume din Liga I, anunţă Mediafax.

Miercuri a avut loc al doilea termen în dosarul înregistrat la 13 mai, la Tribunalul Bucureşti, prin care clubul condus de Ionuţ Negoiţă solicită deschiderea procedurii de insolvenţă.

La 28 mai, instanţa a stabilit un nou termen pentru 11 iunie, dată pînă la care a solicitat SC Dinamo 1948 SA să depună la dosar declaraţii pe proprie răspundere din care să ateste că administratorii, directorii sau asociaţii săi nu au fost condamnaţi definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, fals ori intracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii cinci ani anteriori deschiderii procedurii.

FC Dinamo este al şaselea club de Liga I care solicită intrarea în insolvenţă în ultimii doi ani, după FC Rapid, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi şi FC Vaslui.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button