Magistraţii au intrat luni în GREVĂ. Ce NEMULŢUMIRI au

de:
12 sept. 2016
0 Afișari
Magistraţii au intrat luni în GREVĂ. Ce NEMULŢUMIRI au

Tribunalele Dolj şi Vâlcea şi judecătoriile de pe raza Curţii de Apel Piteşti (Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Costeşti, Topoloveni, Câmpulung, Curtea de Argeş, Drăgăşani, Horezu, Brezoi şi Bălceşti) protestează, începând de luni, magistraţii fiind nemulţumiţi de salarii dar şi de alte aspecte privind sistemul judiciar, notează Mediafax.

Magistraţii solicită Avocatului Poporului iniţerea controlului de constituţionalitate al ordonanţei privind salarizarea bugetarilor, au aprobat un memorandum ce va fi transmis către Guvern şi au cerut demisia ministrului Raluca Prună.

Prin memorandumul ce va fi trimis Guvernului, magistraţii cer respectarea independenţei sistemului judiciar, garantarea şi respectarea statutului magistraţilor, independenţei acestora, proceduri transparente în numirea în funcţiile de conducere din Ministerul Public, asigurarea unei finanţări corespunzătoare bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public, analizarea activităţilor unor instituţii din sistem, crearea unui corp de poliţie judiciară sub autoritatea exclusivă a Ministerului Public şi crearea prin lege a unei autorităţi civile de interceptare, publicarea de către CSAT a procedurii urmate în vederea verificări concrete în ce priveşte existenţa unor persoane infiltrate în sistemul judiciar, angajaţi/colaboratori/informatori ai serviciilor de informaţii.

Astfel, instanţele respective vor soluţiona în perioada de protest doar cauzele urgente. La protest vor participa şi instanţe din Olt, Gorj şi Mehedinţi, prin aplicarea de banderole albe pe robe.

Cookies