ARHIVA B365

Magistrala de metrou din Drumul Taberei ar putea fi inaugurată până la sfârșitul verii

Pe șantier, lucrările au fost îngreunate din cauza pandemiei, întrucât unele materiale de construcții din import au ajuns cu întârziere, dar au fost și probleme din cauza unor infiltrații. Probele dinamice, adică testele cu trenuri de metrou în circulație, vor începe lunea viitoare. Precizările au fost făcute, pe șantier, pentru Radio România Actualități, de Constantin Mustățea, director de investiții la Metrorex.

„Lucrările sunt aproape de final, ca și stadiul la partea de structură, acesta este peste 99%, iar la partea de finisaje, instalații este 97%. Noi estimăm că probele dinamice, pentru că celelalte probe au început deja, vor începe acum în luna iunie. Totul depinde numai de modul în care vor ieși testele și le vom realiza și cu trenul”, a declarat Constantin Mustățea.

Lucrările la Magistrala 5 de metrou au început în 2011 şi aveau termen iniţial de finalizare anul 2015.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button