ARHIVA B365

Magistrala 7 de metrou Bragadiru-Voluntari a primit avizul urbaniştilor. VEZI TRASEUL

Magistrala 7 va face legătura între zona centrală a Capitalei şi cartierele Alexandriei-Rahova, în sud-vest, şi Obor-Colentina, în nord-est.

Traseul pe care îl va urma va fi Bragadiru Centru – Șos. Alexandriei – Șoseaua de Centură – Cartierul Independenţei – intersecţia Șos. Alexandria cu Strada Antiaeriană – Piaţa Rahova – Piaţa Regina Maria – Piaţa Unirii – Strada Mântuleasa – Calea Moşilor – Piaţa Obor – Șoseaua Colentina (cu staţii la intersecţia cu D-na Ghica, Parcul Plumbuita, intersecţia cu Șos. Andronache şi Șos. Fundeni, Dragonul Roşu, Metro Colentina) – Voluntari.

În acest moment, există două variante pentru traseul magistralei 7, singura diferenţă dintre cele două fiind în zona Piaţa Unirii. Astfel, în prima variantă magistrala trece în diagonală prin Piaţa Unirii, prin spaţiul liber dintre Magistralele 1 şi 2, spre Bd, Corneliul Coposu. În a doua variantă, magistrala 7 ocoeşte parcul şi trece pe Bulevardul Unirii, pe la Tribunalul Bucureşti, urmând ca apoi să facă stângă pe Mircea Vodă spre strada Mântuleasa pe traseul principal.

După ce va construită noua magistrală se va renunţa la tramvaiele de pe liniile 32 şi 21, pentru că staţiile de metrou vor înlocui actualele staţii de tramvai, au preciat reprezentanţii Metroul SA, care se ocupă de proiect.

Udrişte: Realizarea magistralei 7 va dura zece ani

Proiectul Magistralei 7 Bragadiru -Voluntari a primit miercuri un aviz de principiu din partea Comisiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Capitalei. Reprezentanţii Metrorex intenţionează să construiască noua magistrală în cadrul unui parteneriat public-privat. Astefel, statul va pune la dispoziţie terenul, iar investitorul va asigura finanţarea lucrărilor de construcţie şi achiziţia trenurilor – aproximativ 1,25 miliarde de euro. În schimb, operatorul privat îşi va recupera banii investiţi din contravaloarea biletelor plătite de călători precum şi din diverse activităţi de retail ori publicitate care se vor desfăşura în incinta staţiilor. Costul investiţiei este estimat la 1,9 miliarde euro.

„Studiul de fezabilitate ne va spune dacă acest proiect este fezabil sau nu şi dacă poate fi realizat în parteneriat public-privat. Oricum un proiect de asemenea anvergură durează cam zece ani”, a precizat pentru B365.ro, directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Pentru a atrage investitorii privaţi în parteneriat, în urma studiilor pentru culoarul Magistralei 7 ar trebui să reiasă un trafic de cel puţin 30.000 de călători/oră/sens.

Metrorex a semnat deja un contract de 36,3 milioane de lei (8,6 mil. euro) pentru proiectarea şi consultanţa magistralei 7 de metrou Bra­gadiru-Voluntari cu consorţiul PricewaterhouseCoopers Management Consultants/Pricewaterhouse Coopers Audit/Metroul/Salans Moore şi Asociaţii SCA.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button