Magistrala 2 de metrou ar putea fi extinsă până la viitoarea Gară Petricani. PS2 vrea un parteneriat cu Metrorex, proiectul este discutat în consiliul local

31 mart. 2025
855 afișări
Magistrala 2 de metrou ar putea fi extinsă până la viitoarea Gară Petricani. PS2 vrea un parteneriat cu Metrorex, proiectul este discutat în consiliul local
Magistrala 2 de metrou ar putea fi extinsă până la viitoarea Gară Petricani. PS2 vrea un parteneriat cu Metrorex, proiectul este discutat în consiliul local | Sursa foto: Agerpres

Magistrala 2 de metrou s-ar putea extinde până la viitoarea Gară Petricani în urma unui parteneriat încheiat între Primăria Sectorului 2 și Metrorex. Luni, 31 martie, Consiliul Local al Sectorului 2 va vota un proiect prin care solicită Consiliului General al Municipiului București acordul pentru această colaborare.

Proiect pentru extinderea Magistralei 2 până la Gara Petricani, pe masa consiliului local

Potrivit Buletin de București, finanțarea se va realiza exclusiv de Sectorul 2, se arată în proiect, din bugetul local, bugetul național, fonduri externe nerambursabile și alte surse legal constituite.

Proiectul este legat de Strategia de Dezvoltare Locală Integrată și Durabilă a Sectorului 2 pentru perioada 2021-2027, care are scopul de a analiza mobilitatea şi conectivitatea la nivelul sectorului 2.

Analiza cuprinde întreg teritoriul administrativ al Sectorului 2, dar va evidenția inclusiv legăturile pe care sectorul le are cu restul teritoriului orașului, precum și cu localitățile din județul Ilfov, se arată în referatul de aprobare. În același document se arată că o mare parte din deplasările de pe teritoriul Sectorului 2 sunt generate de principalele obiective de interes localizate în sector.

Se dorește extinderea Magistralei „Corporatiștilor” întrucât zona de birouri din zona de nord a Sectorului 2 (Aurel Vlaicu – Pipera) reprezintă unul dintre principalii generatori de trafic din Capitală, mai ales în ceea ce privește deplasarea către locul de muncă.

Având în vedere numărul ridicat de locuri de muncă din această zonă, mijloacele de transport public (M2, tramvaiele 4, 16 și 36, autobuzele 343, 135 etc.) și circulația rutieră sunt suprasolicitate, mai ales la orele de vârf.

Astfel că, autoritățile consideră că este nevoie de acest nou segment de metrou pentru a decongestiona traficul.

Proiectul pentru extinderea Magistralei 2, vechi de 15 ani

Proiectul pentru extinderea Magistralei 2 de metrou este vechi de 15 ani, scrie Club Feroviar. Ulterior, acesta a fost inclus în Planul Investițional pentru Infrastructură 2020-2030, făcut public de Ministerul Transporturilor în decembrie 2021.

Prin acest proiect se vrea o extensie la M2, de la stația Pipera până la Petricani. Tronsonul va uni M2 cu magistrala feroviară M800 București-Constanța, în viitoarea gară Petricani, lungimea acestuia fiind de 1,6 km. Extensia va avea două stații.

În locul unde se află acum bariera de pe Șoseaua Petricani, autoritățile vor să construiască două peroane, pentru fiecare sens de mers, pentru amenajarea unui punct de oprire pentru viitorul tren metropolitan București.

Prin extinderea Magistralei 2 de metrou se va realiza un hub de transport ce va face legătura între calea ferată și rețeaua de transport subteran din Capitală.

Traseul acestui tronson al trenului metropolitan București pleacă de la Gara de Nord și continuă spre Gara Băneasa, apoi Petricani și Andronache, Pantelimon Vest și Gara Obor.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies