Magia unui vechi imobil din București. Soprana Ioana Bentoiu: Sunt obsedată de acea casă, am visat-o și o tot visez. Aș face orice să o revăd în interior

25 apr. 2023
20156 Afișari
Magia unui vechi imobil din București. Soprana Ioana Bentoiu: Sunt obsedată de acea casă, am visat-o și o tot visez. Aș face orice să o revăd în interior
Magia unui vechi imobil din București. ''Casa aceea am visat-o și o tot visez. Sunt obsedată de acea casă și aș face orice să mă duc s-o revăd în interior'', interviu cu soprana Ioana Bentoiu. Foto credit: casedemuzicieni.ro, Asociația Opus.

Până la vârsta de 16 ani, Ioana Bentoiu, soprană și profesoară de canto și operă la Lausanne, a locuit împreună cu părinții ei (compozitorul Pascal Bentoiu și scriitoarea Annie Bentoiu), într-o casă aflată pe strada Iulius Fucik, azi Tomas Masaryk nr. 6.

Erau anii întunecați ai stalinismului, familia Bentoiu fiind jefuită de tot ce avea, alungată din locuință și repartizată să trăiască într-o casă naționalizată. Deși împărțea baia și bucătăria cu mai mulți locatari, Ioana Bentoiu își amintește despre acel loc ca de o catedrală plină de magie, cu camere înalte de 4 metri și xu un pod fabulos, încărcat cu tezaure. Casa dintr-un vis recurent, destinul unei familii de intelectuali și de artiști, interviu cu soprana Ioana Bentoiu.

ioana, bentoiu
Ioana Bentoiu. Foto: Antoaneta Dohotariu.

Când visăm o casă în care am trăit cândva, visăm o întreagă reprezentare a ființei noastre. Himera aduce la viață o amintire, o hartă a trecutului, o emoție irepetabilă care s-a păstrat exact așa cum a fost în realitate. 

Casa în care a locuit familia Bentoiu, strada Tomas Masaryk. Foto credit: casedemuzicieni.ro, Asociația Opus.

În anul 1948, familia Bentoiu a fost alungată din reședința sa (Intrarea Amzei nr. 2), iar bunicul patern al Ioanei Bentoiu, Aurelian Bentoiu, avocat și om politic liberal, a fost aruncat in închisoare. Avea să moară la Jilava la 27 iunie 1962, după ani de temniță grea. Ioana Bentoiu și părinții săi au ajuns să locuiască într-o frumoasă vilă naționalizată, pe strada Tomas Masaryk.

Casa familiei Bentoiu din Intrarea Amzei nr. 2 a fost confiscată de regimul comunist. Foto credit: casedemuzicieni.ro, Asociația Opus.

Soprana Ioana Bentoiu a performat pe marile scene ale lumii; a emigrat în anul 1981 în Elveția unde locuia bunica sa maternă

Ioana Bentoiu a emigrat în anul 1981 în Elveția unde avea rude, bunica sa maternă, Violette Bujard-Deculescu, fiind elvețiancă.

Și-a continuat studiile la Conservatorul din Lausanne, după ce a absolvit cursurile Universității de Muzică din București, secția canto, la clasele profesoarelor Emilia Petrescu și Arta Florescu. Ioana Bentoiu a performat pe marile scene ale lumii, este doctor în muzicologie, iar în prezent predă canto și operă la Institutul Ribaupierre din Lausanne.

Profesoara Ioana Bentoiu și elevii săi din Elveția. Foto credit: Ioana Bentoiu, pagina de facebook.

 ”Istorie trăită. Scrisori pentru Ioana”, carte-document scrisă de Pascal Bentoiu pentru singura sa fiică

Ioana Bentoiu este fiica scriitoarei și traducătoarei Annie Bentoiu (1927-2015) și a compozitorului și muzicologului Pascal Bentoiu (1927-2016). Annie Bentoiu este autoarea remarcabilului volum ‘Timpul ce ni s-a dat’‘, publicat de Editura Humanitas. La sfârșitul anului trecut, a apărut volumul ”Istorie trăită. Scrisori pentru Ioana” (Humanitas, 2022), carte-document scrisă de Pascal Bentoiu pentru singura lui fiică. Volumul acoperă 50 de ani de istorie trăită, din anii ’30 ai secolului trecut până în primii ani de democrație originală.

Rudele, părinții și bunicii Ioanei Bentoiu au trăit prigoana anilor ’50. Descendenți ai unor vechi familii de boieri și de intelectuali, comuniștii le-au luat totul: locuințele, libertatea, iar unora, viața. Ioana Bentoiu a copilărit în casa din Tomas Masaryk, apoi într-un imobil de pe strada Maria Rosetti. După cutremurul din 1977, familia Bentoiu s-a mutat la marginea Bucureștiului, la etajul 4 dintr-un bloc fără lift din Drumul Taberei.

ioana, si, annie, bentoiu
Ioana și Annie Bentoiu. Foto credit: Arhiva personală Ioana Bentoiu.
În Săptămâna Luminată au fost lansate primele două cărți de estetică muzicală ale compozitorului Pascal Bentoiu

Pascal Bentoiu a refuzat să susțină regimul comunist, deși i s-a propus să devină director al Filarmonicii, al Operei și să fie membru al Academiei. Singurul post oficial pe care l-a deținut timp de doi ani a fost cel de președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, după evenimentele din decembrie 1989. În Săptămâna Luminată au fost lansate primele două cărți de estetică muzicală ale compozitorului Pascal Bentoiu, inițial publicate în anii ’70, și reeditate la Editura Eikon.

„Vara trecută am aflat că este un apartament de vânzare în acea casă și am dat un telefon. Mi-am spus: Ce ar fi să fie de vânzare chiar apartamentul în care în care am locuit noi, la etajul I?”. Foto credit: casedemuzicieni.ro, Asociația Opus.
„Acum, casa în care am locuit noi arată mai bine decât geamăna ei; sunt două case, unite prin niște terase splendide”

B365.ro: Care sunt amintirile dumneavostră din casa din strada Tomas Masaryk, fostă Iulius Fucik?

Ioana Bentoiu: ”Casa aceea, din strada Tomas Masaryk, eu am visat-o și o tot visez. Sunt obsedată de acea casă și aș face orice să mă duc s-o văd în interior. Vara trecută am aflat că este un apartament de vânzare în acea casă și am dat un telefon. Mi-am spus: Ce ar fi să fie de vânzare chiar apartamentul în care în care am locuit noi, la etajul I ? Însă era cel de la parter, care s-a vândut, cred, pentru că nu am mai văzut afișul. Și ieri m-am plimbat pe acolo. Sunt două case gemene, unite prin niște terase splendide la etajul I. Casa în care am locuit noi arată acum mai bine decât geamăna ei”.

Foto credit: casedemuzicieni.ro, Asociația Opus.

B365.ro: Știți cine a fost proprietarul casei ?

Ioana Bentoiu: ”Nu știu. Nu am știut niciodată. Știu însă că mama a primit cândva vizita unei doamne foarte timide, care se tot uita la casă. Mama a întrebat-o cine este și a spus că a fost proprietara acelei case. Nu știu dacă și-a recupera-o vreodată, nu știu nimic”.

„Pe acea terasă era pervazul pe care am citit nu știu câte romane”

B365.ro: Cum vă amintiți că era interiorul apartamentului?

Ioana Bentoiu: ”După naționalizare, acolo a funcționat Fondul Plastic, la parter erau atelierele Fondului Plastic. Acolo le-am cunoscut pe multe dintre graficienele epocii, pe Ala Jalea Popa, fata sculptorului Ion Jalea, pe Ioana Nicodim și mulți alții. Erau mulți artiști și eu eram tot timpul în atelier, ca să văd ce se întâmplă. Îmi plăcea totul, chiar și mirosul de terebentină. La etajul I fusese un apartament foarte boieros, care era împărțit la patru familii. Noi aveam două camere, cele cu terasă, pe colțul imobilului, la etajul I. Pe acea terasă era pervazul pe care am citit nu știu câte romane. Camerele erau imense, despărțite printr-un glasvand. Era o cameră de 42 de mp și încă una de 20 și ceva de mp. Erau încăperi cu tavane înalte, cu stucaturi, cu calcio vecchio, și în acest loc foarte generos mama ne făcuse spații. Era unul care departaja camera mea, era o masă mare, era biroul lui tata, într-o formă foarte frumoasă de potcoavă rotundă, și care aparținuse bunicului meu, avocatul Aurelian Bentoiu. Iar în camera din spate dormeau eu. Și mai era pianul. Multă vreme, în copilărie, mă trezeam când tata intra în cameră și se așeza la pian. Așa mă trezeam, în sunetele muzicii, cu tata cântând preludiile lui Bach”.

„Multă vreme, în copilărie, mă trezeam când tata intra în cameră și se așeza la pian. Așa mă trezeam, în sunetele muzicii, cu tata cântând preludiile lui Bach”. Foto credit: Arhiva personală Ioana Bentoiu.
Foto credit: casedemuzicieni, Asociația Opus.
„Toată lumea se bătea pe o singură bucătărie și o singură baie; erau niște frecușuri teribile acolo”

B365.ro: Este aceeași casă în care ați început să cântați operă, în clasa a IV-a.

Ioana Bentoiu: ”Ascultam multă operă. Începusem să cânt, fără să fi luat lecții de muzică, dar îmi plăcea foarte mult. Am avut niște vecini care erau adevărați sfinți, nu se plângeau niciodată de sunetul tare. Era un domn, Simionescu, care fusese secretarul organizației de bază de la Uniunea Compozitorilor, el avea celelalte două camere. După aceea, acolo s-a mutat un fost mandatar, îl chema Dejoianu, un domn foarte simpatic. Toată lumea aceasta se bătea pe o singură bucătărie și o singură baie. Deci, totuși, erau niște frecușuri teribile acolo. Noi aveam și o pisică, se ducea și își făcea nevoile în pantofii vecinilor. Eu, pe atunci, nu aveam nicio treabă cu bucătăria. Mama era cea care suferea foarte tare de acest trai la comun. Eu mă duceam la baie și mă întoarcem în camera mea, nu aveam de-a face cu vecinii”.

annie bentoiu
Annie si fetița ei, Ioana. Arhiva familiei Bentoiu.
„Țin minte numărul uriaș de stele de pe cerul Bucureștiului și pe tata fumând pe terasă”

Ioana Bentoiu: ”Probabil, cele mai frumoase camere le aveam noi, cu terasa aceea pe care îl vedeam vara pe tata fumând. El a fumat multă vreme, după aceea s-a lăsat. Și acum îl văd într-un fotoliu de terasă, uitându-se noaptea la cer, fără să spună nimic. Iar pe atunci cerul Bucureștiului era plin de stele, pentru că era mult mai puțină poluare. Țin minte numărul uriaș de stele de pe cer și pe tata fumând pe terasă. Mă tot întrebam la ce se gândește, la ce meditează. L-am întrebat cu puțini ani înainte să moară și tata mi-a răspuns, cu umorul lui inconfundabil: ”Dragă, nu mă gândeam la nimic, fumam”.

„Fotografia care se află pe coperta cărții tatălului meu, „Istorie trăită. Scrisori care Ioana”, este făcută atunci când m-am întors prima oară in țară”.
„In pod era ceva misterios, un pic fantomatic, pentru că erau multe geamuri și praf; praful acesta, în lumină, producea un efect misterios”

B365.ro: Și când visați casa aceea, cum o visați?

Ioana Bentoiu: ”Visez atât apartamentul nostru, cât și podul. Pentru că deasupra acestui etaj al nostru se găsea ceva sublim, nu știu dacă a fost transformat acum. Era un pod imens, pe toată dimensiunea casei, în care erau niște cufere vechi pe care părinții le aduseseră de la bunicii mei. Toți au fost scoși din case, mutați. În acele cufere se aflau adevărate tezaure, tezaure în ochii unui copil. Erau cearșafuri, fețe de mese, evantaie, mănuși, lucrurile mamei de când era mică. Erau tot felul de chestii, inutile de fapt, dar fabuloase pentru mine. Când mama se ducea în pod, aproape că îi era frică. Era ceva misterios, un pic fantomatic, pentru că erau multe geamuri și praf; praful acesta, în lumină, producea un efect misterios. Apoi, ne-am mutat în apartamentul din Maria Rosetti, care se afla într-un bloc vechi, frumos, dar mie mi se părea puchinos față de splendoarea de dinainte. Iar apartamentul din Drumul Taberei mi se părea și mai puchinos, dar măcar se spunea că este mai solid decât cel din Centru. Ne-am mutat în Drumul Taberei după cutremurul din 1977”.

ioana, si, annie, bentoiu
„Era un pod imens, pe toată dimensiunea casei, și în care erau niște cufere vechi, pe care părinții le aduseseră de la bunicii mei, care au fost toți scoși din case, mutați. În acele cufere se aflau adevărate tezaure, tezaure în ochii unui copil”. Foto credit: Arhiva personală Ioana Bentoiu.
‘”Ne-am mutat pentru că, la un moment dat, un securist, habar nu aveam cine era, a vrut să pună mâna pe toată casa”

B365.ro: De ce v-ați mutat din Tomas Masaryk în Maria Rosetti?

Ioana Bentoiu: ”Ne-am mutat pentru că, la un moment dat, un securist, habar nu aveam cine era, a vrut să pună mâna pe toată casa. A venit un misit care a vorbit cu toți locatarii și ne-a promis marea cu sarea. Țin minte că părinților mei i-a promis un apartament pe strada Speranței, pe care l-au și vizitat. Primul lucru pe care îl cereau părinții mei era ca viitorul apartament să nu mai fie la comun și să fie în centru. Așa au ales apartamentul din Maria Rosetti. Țin minte că a apărut și un anunț la mica publicitate, pe care l-a făcut tot tovarășul ăsta securist, prin care propunea niște apartamente în schimbul celor din Tomas Masaryk. Părea o idee foarte exotică. Anunțul avea și număr de telefon și tata răspundea: «Tovarășe, dar nu ai și etajul II de la Intercontinental să ni-l propui?». Oricum, în câteva luni, toți locatarii din Tomas Masaryk au fost cazați în altă parte. Se întâmpla în anul 1972”.

„Cu chiu cu vai am găsit un post, cu jumătate de normă, de profesoară la Școala Populară de Artă, dar nu aveau nevoie de muzică clasică, așa că am predat muzică ușoară”

B365.ro: Cum ați plecat din țară?

Ioana Bentoiu: ”Terminasem liceul la Spiru Haret, pe care l-am adorat, și după aceea Conservatorul. Fusesem șefă de promoție pe țară și, cu această sublimă calitate, puteam să-mi aleg orice post, însă posturile erau cumplite. Am fost obligată să îmi aleg un post în Corul Operetei din Craiova. Ce puteam să fac eu acolo? Mi-am luat transferul de acolo, că nu aveai voie să spui cuvântul negație, și am venit în București, unde am ars gazul un timp. După aceea, mi-am găsit, cu chiu cu vai, un post cu jumătate de normă de profesoară la Școala Populară de Artă, dar nu aveau nevoie de muzică clasică, așa că am predat muzică ușoară. M-am dus la prietenii noștri George Grigoriu, Mișu Iancu și Vasile Veselovski să le cer niște piese, pe care să le adaptez unui grup pe care îl fondasem eu. Erau 9 fete care cântau pe trei voci, grupul a primit și un premiu la Cântarea României. Erau numai piese de dragoste, că nu doream sub nicio formă piese de laude la tovarășul și la tovarășa”.

„Am ajuns în Elveția, care era țara de baștină a bunicii mele, și am cerut azil”

Ioana Bentoiu: ”Oricum, ce mi se întâmpla nu era meseria mea, nu aveam nicio legătură, eu doream să cânt operă și să fac muzică clasică. Cântam operă în tot felul de concerte, dar nu eram plătită. Ce era să fac? Cum era să îmi câștig viața? Și, la un moment dat, a apărut posibilitatea, după un concurs cu preselecție, să fiu trimisă la un curs internațional în Italia, ținut de Elisabeth Schwarzkopf. M-au selectat și m-am dus. Și, dacă am avut norocul să am o viză, m-am întrebat: Ce fac, mă întorc sau nu? Am hotărât să nu mă mai întorc. Am ajuns în Elveția, care era țara de baștină a bunicii mele, și am cerut azil. Ca să fiu integrată în lumea muzicală din Elveția, pentru că nu mă cunoștea nimeni, am făcut și acolo un master pe care l-am luat cu laude maxime”.

A apărut “Istorie trăită. Scrisori pentru Ioana”, un mic compendiu de istorie românească pentru tineri. Câteva note despre București și despre vocea umană cu Ioana Bentoiu. In imagine Pascal si Ioana Bentoiu.
Pascal și Ioana Bentoiu. Foto credit: Arhiva personală Ioana Bentoiu.
„Mi-am spus că, atât timp cât este Ceaușescu la putere, eu nu mai vin în țară”

Ioana Bentoiu: ”Am început să dau concerte, dar în Elveția măcar eram plătită. M-am măritat după patru ani și atunci, în calitate de cetățean elvețian, am reușit să revin în anul 1987 la București. Fotografia care se află pe coperta cărții tatălului meu, „Istorie trăită. Scrisori care Ioana”, este făcută atunci, când m-am întors prima oară.   M-am mai întors în anul 1988 și în octombrie 1989, când am găsit o atmosferă sinistră, de nedescris. La întoarcere, înainte să decolăm, am stat cu avionul pe tarmac, pentru că Ceaușescu zbura la Brăila și nu avea voie să fie niciun avion pe cerul României cât timp zbura el. Atunci mi-am spus că, atât timp cât este Ceaușescu la putere, eu nu mai vin în țară. Din fericire, nu a mai avut mult timp, era anul 1989. Și după aceea m-am tot întors”.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici:

 

 

Cookies