BAZAR

Magazin online care vinde produse cu preţuri variabile în funcţie de cantitatea cumpărată

„Magazinul online listează, în primă fază, comercianţii prezenţi în parcul din Afumaţi şi va cuprinde, până la sfârşitul anului, peste 100.000 de produse. Investiţia iniţială în proiectul online depăşeşte un milion de euro”, se arată în comunicat.

Clienţii plătesc o singură taxă de transport şi au acces la asistenţă prin echipa de client-service a companiei. Consumatorii au la dispoziţie patru categorii de preţuri, în funcţie de cantitatea selectată (bucată, set, bax, en-gros).

„În plus, clienţii beneficiază şi de un cost unic de transport, de 15 lei pentru primul kilogram, indiferent de numărul comercianţilor de la care comandă şi localitatea de livrare. Costul adiţional al cantităţii suplimentare este de un leu per kilogram”, se arată în comunicat.

O echipă de 20 de angajaţi se ocupă de administrarea comenzilor, prin colectarea produselor de la furnizori, împachetarea acestora şi livrarea către clienţi, într-o singură expediere, în decurs de 48 – 72 de ore de la confirmarea comenzii, potrivit companiei.

Pentru comenzile en-gros, Doraly pune la dispoziţie servicii de transport cargo.

Expo Market Doraly are în prezent peste 550 de comercianţi, care vând în spaţiile din Afumaţi aproximativ 550.000 de produse.

Sursa: news.ro


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button