Mai nou, a apărut așa numita „mafie a trotinetelor”, formată din trotinete electrice lăsate, una lângă alta, prin Militari.
Credeați că doar mașinile parcate pe trotuar îi deranjează pe bucureșteni? Ei bine, nu este tocmai adevărat. De data aceasta, bucureștenii au fost deranjați de „mafia” nou apărută prin Militari.
„Trotinetiști, ce să le ceri?”
Mulți bucureșteni aleg să călătorească cu trotinetele electrice prin oraș pentru a ajunge mai repede la destinație sau poate pentru că nu sunt fani ai mijloacelor de transport în comun.
Însă, chiar dacă folosesc trotinetele electrice pentru a se deplasa, atunci când ajung la destinație, utilizatorii ar trebui să le lase într-un loc care să nu încurce circulația.
Mai multe trotinete au fost lăsate pe un trotuar din zona Militari, lângă școala cu numărul 157. Un bucureștean a observat acest lucru și s-a gândit să facă o postare pe pagina de Facebook „Ai parcat ca un bou București”.
Bărbatul a făcut chiar și o remarcă pentru cei care au deranjat trecătorii prin modul în care au lăsat trotinetele, anume:
Trotinetiști, ce să le ceri?”
Postarea respectivă a strâns zeci de reacții din partea internauților. Unul dintre ei a spus că trotinelele respective formează o „mafie”, intitulată „Mafia trotinetelor”.
Mai mulți bucureșteni au avut ceva de spus legat de felul în care au fost parcate trotinetele. Ei au adăugat câteva comentarii la postare, în care și-au exprimat părerea.
Câteva dintre comentarii
- „Probabil sunt elevii de la școală, ar fi putut să le pună mai aranjat, dar în loc să le pui ordonat ai stat să faci poză… Măcar trotinetele se pot muta ușor, mașinile de pe trotuar nu.” – C. D.
- „S-au umplut trotuarele și stațiile de porcăriile astea.” – G. B.
- „Ar trebui interzise. Noi suntem animale, și în trafic și pe trotuar. Mereu le văd aruncate prin toate colțurile.” – G. B.
- „Au ieșit în gașcă” – C. A.
- „Așteptau să treacă strada.” – A. S.
Unde nu au voie bucureștenii să parcheze trotinetele electrice
Dacă ieși la o plimbare prin București, e imposibil să nu observi cel puțin o trotinetă electrică lăsată pe trotuar. Însă, acest lucru este interzis, conform regulamentului transmis de Primăria Capitalei.
În Art. 10 al Regulamentului privind trotinetele electrice din București, se precizează că este interzisă parcarea/ staționarea acestora în următoarele locuri:
- a) pe trotuare cu lăţimea mai mică de 2 m;
- b) în zona staţiilor de transport în comun, pe toată lungimea staţiei şi 25 m înainte şi după staţie;
- c) pe aliniamentele clădirilor, gardurilor sau podurilor (sprijinite de acestea);
- d) în zonele trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii şi 25 m înainte şi după trecerea de
pietoni; - e) în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme;
- f) pe spaţiile verzi;
- g) în intersecţii şi la mai puţin de 10 m de intersecţii;
- h) în zona acceselor auto şi pietonale;
- i) pe şantierele în lucru de pe domeniul public;
- j) pe gurile de canal/aerisire sau căminele aferente reţelelor edilitare subterane.
- k) pe locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme, inclusiv pe cele cu folosinţă exclusivă
(taxi, persoane cu handicap, autocare, motociclete, rezervate); - l) în toate zonele şi spaţiile in care s-ar periclita siguranţa şi desfăşurarea fluentă a traficului rutier
şi/sau pietonal; - m) pe partea carosabilă;
- n) pe scări sau pasaje pietonale;
- o) pe malurile râurilor sau lacurilor;
- p) la rastele de biciclete.
- q) în zonele de acces în gradinițe, școli, licee, universități, piețe agroalimenatare, complexe
comerciale, precum și în zonele în care sunt amplasate terase de alimentație publică și târguri
sezoniere. Amplasarea/staționarea trotinetelor electrice se va face la limita acestor zone astfel încât
să nu obtureze accesul și să îngreuneze circulația.
Te-ar putea interesa și: