ARHIVA B365

Mafia italiană aduce gunoaiele din Napoli la Glina

„Mafia italiană ascunde gunoaiele periculoase din Napoli în România”, scrie săptămânalul “L’Espresso”. Gunoaiele italienilor ajung în România, deoarece Peninsula duce lipsă de spaţiu de depozitare : gropile de gunoi din sudul Italiei sunt deja “prea pline”, iar în restul ţării, controalele sunt tot mai severe, relatează adevărul.ro.

Ultimul număr al săptămânalului de centru stânga “L’Espresso” (un fel de “Newsweek” italian publicat de grupul Espresso) va publica azi o anchetă şoc pe tema deşeurilor din oraşul italian, care este aflat în pragul unui dezastru sanitar (în special la periferie) şi a rutei acestora spre România. Gunoaiele ar ajunge pe căi „mai mult sau mai puţin legale” şi în România.

Una din principalele rute este cea navală, pe ruta Napoli – Constanţa. Odată debarcate în portul românesc, cele mai multe iau direcţia finală Glina, lângă Bucureşti. Restul ajung în gropi de gunoi din întreaga Românie, gestionate de fime româneşti „de faţadă”, în spatele cărora s-ar ascunde de fapt infractori italieni.

Ancheta “L’Espresso” se bazează pe surse din Interpol. Potrivit acestor surse, numărul firmelor italiene cu dosar penal interesate de afacerile cu deşeuri din România s-a triplat în ultima perioadă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button