Mă las de fumat cu programul „Stop Fumat”. Pasul 4: Prima zi de nefumător

Previously on „Mă las de fumat cu programul Stop Fumat”: Acum două săptămâni am început să pun în aplicare planul stabilit cu psihologul: fără țigările tradiționale, de la cafea, de după masă etc. + amânat fumatul atunci când vine dorința, acum 7 zile am început tratamentul cu pastilele Champix. Conform planului, azi (a opta zi de tratament) e prima mea zi de nefumător.

Am început tratamentul cu Champix vinerea trecută și efectele le-am văzut din a patra zi. În primele trei zile am fumat un total de 20 de țigări- mai puțin decât fumam în mod normal, dar cred că scăderea asta a venit mai degrabă din planul stabilit cu psihologul și din testarea rezistenței, ca să zic așa. Am ieșit de două ori la restaurant și, dacă prima dată n-am simțit nevoia (prea mare) să fumez, în a doua zi am simțit un val mare-mare de dorință. A durat doar câteva minute însă și s-a manifestat treptat: un fel de vreau, vreau-vreau, vreau-vreau-vreau-vrea-vreau, iar apoi a început să scadă. Am folosit pocnitoarea (cea din fotografia de mai sus, care funcționează ca liniarul-brățară, de care aparent doar cei care au copilărit în anii ’90-2000 știu) până s-a oprit și am fost ok.

În a patra zi am început să simt țigările altfel… cumva, parcă nu simt tutun deloc, nici măcar mirosul. Și ce-i ciudat e că simt tutun când fumează cineva lângă mine- când am fumat eu, nu l-am simțit. Totodată, parcă descărcarea aia de la primul fum s-a pierdut. Gestul în sine mi-a dat în continuare o anumită satisfacție, dar n-am simțit mai nimic din țigară. În primă fază, m-am panicat un pic. Știam că o să se întâmple așa, dar e ca și cum, dintr-o dată, ciocolata nu mai are gust de ciocolată și nu mai știi pe ce lume ești. În ziua asta, a patra, am fumat două țigări- una la prânz și alta seara, dar cam jumătate din fiecare. Mi-a venit dorința de fumat cam de vreo trei ori pe zi- dorința aia care trebuie înfruntată, că, într-un fel, mi-a stat tot timpul pe cap faptul că mă las de fumat. Nu m-am gândit încontinuu la asta, dar am simțit că e mereu acolo.

În cursul serii, când nu mai fumasem de 9 ore, mi-a trecut prin minte să mă las de-atunci. Dar apoi m-am gândit că ar fi bine să-mi obișnuiesc mintea și cu țigara pe care medicamentele o fac fără gust, să nu-mi rămână în cap aia bună pe care o știu eu. În ziua asta nici medicamentele nu-și făcuseră atât de mult efectul ca în cea de-a șasea zi, a fost mai mult un Mă abțin decât Nu-mi-trebuie. Într-un fel știam că n-o să-mi primesc satisfacția aia pe care o primeam de la țigară, dar tot îmi venea să fumez.

În a cincea zi de tratament, sentimentul a fost cam la fel, dar am fumat trei țigări (jumătăți de țigări- din ziua a patra n-am mai fumat nicio țigară până la capăt, parcă mă plictiseam pur și simplu pe parcurs). Seara, m-a luat un sentiment de tristețe, am devenit dintr-o dată foarte-foarte tristă, fără să am un motiv care să explice complet starea asta. Am discutat despre asta cu psihologul, în ședința de săptămâna asta și mi-a spus că mai toate emoțiile o să fie mai intense perioada asta, deci e normal. Oricum, când m-a luat starea asta m-am apucat de curățenie în cameră (mă liniștește să simt că pun lucrurile în ordine, mai ales în momentele în care nu le simt în ordine în mintea mea) și apoi m-am tratat cu o baie lungă cu spumă și a fost mai bine. 

A șasea zi a fost interesantă. N-am simțit mai deloc dorința să fumez și am fost foarte liniștită toată ziua. Culmea, a fost și ziua în care am revenit la birou după mini-vacanța de 1 decembrie, deci mă așteptam să vreau să-mi iau pauza tradițională de fumat, să mă simt legată de scaun pentru că n-o iau și tot așa. Zilele de dinainte le petrecusem în afara orașului, departe de orice loc pe care l-am asociat vreodată cu fumatul, așa că mă așteptam ca la întoarcere să fie mai greu să nu fumez. Dar în ziua asta a fost perfect. Mi-am și stabilit ca țel, cu o seară înainte, să nu fumez deloc la muncă în ziua asta și mă așteptam să fie o mică luptă. Am ieșit de vreo 3-4 ori pe terasă (locul tradițional de fumat) cu o clementină, ca să iau o pauză de cinci minute și a fost perfect. Până și să respir mi-a plăcut. A, și m-am simțit foarte curată toată ziua. În cea mai mare parte din cazuri, fumam ori în aer liber, ori cu o fereastră larg deschisă- doar în restaurante fumam în spații închise, deci nu cred că miroseam atât de tare a tutun încât să simt acum că brusc am devenit foarte curată. Țigările mele erau și subțirele și mentolate, probabil e o păcăleală a creierului starea asta de curat. 

Ziua șapte sau ultima zi de fumător. După minunata zi care trecuse, m-am trezit cumva cu așteptarea că și asta o să fie la fel de ușoară. Ei bine, n-a prea fost. Ideea că e ultima zi în care fumez mi-a dat o mică încordare, de fiecare dată când mă gândeam că n-o să mai fumez niciodată, cuvântul „niciodată” răsuna în capul meu cu un fel de ecou: niciodată… niciodată… niciodată… I-am povestit asta psihologului și mi-a recomandat să nu mai folosesc sintagma Nu mai fumez sau Nu mai fumez niciodată, să mă gândesc doar că Nu fumez. 

Ultima zi de fumător a fost cam așa: în primul rând, am băgat la spălat toate hainele care e posibil să fi fost atinse vreun pic de fumul de țigară, chiar și pe cele pe care le-am purtat doar o oră după spălare. Am fumat două țigări până la ora 15, cu vinovăție și frică. Dar, după ședința cu psihologul, toată dispoziția mi s-a schimbat. Mi-a oferit explicații pentru tot ce-am simțit eu în săptămâna ce-a trecut, referitor la fumat și am discutat despre ce mă îngrijorează referitor la zilele care vin. Principala grijă, cam singura de altfel, e că o să-mi stea pe cap țigara. Și că n-o să mă lase să dorm noaptea, cum fac mai toate îngrijorările mele. Recomandarea specialistului în acest caz (și în cazul oricăror îngrijorări care nu mă lasă să adorm) e să mă ridic din pat și să-mi notez pe foaie toate grijile. Apoi, să stabilesc un interval de timp pentru mâine, în care să stau și să găsesc soluții pentru grijile cu pricina. Sarcina pentru săptămâna viitoare, săptămână despre care mi-a spus că o să fie grea și obositoare, e să mă expun de câteva ori la fumul de țigară. Să nu mă baricadez total. Altă sarcină e să fac un Jurnal de bord în care să notez fiecare moment în care vreau să fumez: ziua, ora, locul, persoana cu care sunt și intensitatea dorinței de a fuma. Am găsit deja un carnețel simpatic pentru asta.

După ce-am plecat de la ședință, cu o stare muuult mai bună decât cea cu care venisem, am decis să-mi fac o despărțire frumoasă de țigară. Adică, pe parcursul orelor rămase din această ultimă zi de fumător, să nu mai țin cont de planul pe care l-am respectat în ultimele două săptămâni (să nu fumez țigările tradiționale- de după masă, de la cafea etc. și să amân momentul atunci când vreau să fumez). Și m-am simțit foarte liniștită. Culmea e că, după ce am schimbat gândul „De mâine n-o să mai fumez, vai-vai-vai” cu „Azi am voie să fumez”, nu mi-a mai venit poftă de fumat. Am fumat-o pe ultima, bineînțeles, dar a fost o despărțire politicoasă: Nu e nimic personal, dar nu ne mai putem vedea, că mă-mbolnăvești. Și nu cred că putem rezolva problema asta împreună. Buh bye, baby. Amuzant a fost că, de fiecare dată când mă gândeam că am o despărțire amiabilă de țigară, începea să-mi sune în cap melodia „Don’t Cry for Me Argentina”.

Ultima parte a despărțirii a fost să arunc țigările, brichetele și scrumiera. Credeam că o să fie un mare moment, dar, cum le-am aruncat pe trapa de gunoi a blocului, situată pe terasă, a fost un foarte scurt moment, că înghețam de frig. Și „Don’t cry for me Argentina” a lovit din nou. Deja devenea evervantă și nici nu era prea încurajatoare, așa că am decis că melodia de lăsat de fumat o să fie „The times they are-a changing”. Much better. 

Come writers and critics
Who prophesize with your pen
And keep your eyes wide
The chance won’t come again
And don’t speak too soon
For the wheel’s still in spin
And there’s no tellin’ who
That it’s namin’
For the loser now
Will be later to win
For the times they are a-changin.

PRIMA ZI DE NEFUMĂTOR

A fost diferită de la început. În primul rând, m-am trezit la 8.30, fără alarmă. Azi am lucrat în a doua parte a zilei și aveam alarma setată la 10.30. Nu m-am mai trezit la 8 fără alarmă… nici nu știu dacă m-am trezit vreodată la ora asta fără alarmă. Am adormit într-o seară pe la 8 și tot nu m-am trezit, a doua zi, înainte de 9. Mă simțeam odihnită, dar primul gând pe care l-am avut a fost: La naiba, acum trebuie să rezist cu două ore mai mult fără să fumez.

Am stabilit de ieri ca orele de dinainte de serviciu să le umplu cu activități productive, dar plăcute. Așa că am fost la sală, unde am alergat o oră (banda e singurul aparat plăcut), am făcut o baie lungă, am continuat cu niște cumpărături domestice și a fost bine. Am fost oarecum liniștită. Dar după-masă m-a supărat ceva. Ceva-ul ăsta m-a mai supărat și în alte dăți, am gestionat situația cu calm de fiecare dată, nu a fost o tragedie. Dar de data asta am simțit și nervi, și frustrare, și tristețe- toate în același timp. Așa că am început să plâng. Și nu m-am oprit vreo 30 de minute. Psihologul m-a avertizat că toate emoțiile e să fie mai puternice săptămâna asta, dar nu mă așteptam să fie mai puternice din prima zi și în halul ăsta de puternice. Îmi amintesc să mai fi lăcrimat în ultimele luni, dar nu-mi amintesc când am avut ultimul plâns cu nas înfundat și pierdut suflul. N-am simțit nevoia să fumez când s-a întâmplat asta (mă mir că n-am simțit nevoia), dar mi-a trecut prin cap că ăsta e unul din momentele după care aș fi fumat. După ce am terminat cu plânsul, am deschis geamul și am stat câteva minute la aer. Și m-am liniștit.

În ceea ce privește poftele, am simțit două până la ora publicării articolului (ora 19). Intensitatea a fost mică, n-am avut niciun moment în care să mă întreb dacă am făcut bine că m-am lăsat, niciun moment de cumpănă, niciun moment în care să simt că trebuie să fumez. Nu s-a terminat ziua, dar în câteva minute îmi ajunge piatra de rezistență acasă, așa că nu există niciun risc ca ziua să nu se încheie cu 0 țigări fumate.

A, am instalat și aplicația asta care face matematica lăsatului de fumat pentru mine:

P.S.: Și ceva care m-a entuziasmat foarte-foarte tare: în ziua a patra sau a cincea de tratament am scos primul meu oftat de nefumător. Psihologul mi-a spus, într-una dintre ședințe, că, după ce mă las de fumat, o să observ că scot un oftat: un oftat din ăla adânc. Mi-a spus că oftatul ăsta e caracteristic nefumătorilor și că îl fac pur și simplu ca să respire adânc- fumătorii respiră des adânc, atunci când fumează, așa că nu oftează. Nici eu nu-mi amintesc să fi oftat de-a lungul timpului- în afară de oftatul teatral, folosit ca să obțin ceva (wink-wink) sau ca să subliniez ceva. Ei bine, în ziua aia eram la masă, cred că nu mai fumasem de 8-9 ore și pur și simplu am oftat adânc. A fost prima victorie de nefumător. And it felt good.

VEZI ŞI: 

M-am lăsat de fumat cu programul „Stop Fumat”. Prima săptămână fără ţigări 

Mă las de fumat cu programul naţional „Stop Fumat”. Pasul 3: Pastila 

Mă las de fumat cu programul naţional „Stop Fumat” (?) Pasul 2: Şedinţa cu psihologul

Mă las de fumat cu programul naţional „Stop Fumat” (?) Pasul 1: Şedinţa de grup 

Notă: Articolele din categoria „Mă las de fumat cu programul naţional (?)” reflectă strict experienţa personală a reporterului care participă la programul naţional Stop Fumat. Metoda poate să funcţioneze sau să nu funcţioneze în acest caz singular, asta nu demonstrează neapărat eficienţa programului în general.