ARHIVA B365

Mașinile care au circulat între București și Târgoviște, stropite cu vopsea

Alarmată de şoferi, societatea de electricitate a oprit imediat lucrarea şi a cerut firmei care se ocupă de vopsit să-i despăgubească pe conducatorii auto.

„Mulţi şoferi se plâng că le-au sărit stropi pe maşini. Da, au mai sărit, am mai curăţat la cei care s-au oprit, am mai dat diluant”, spune un muncitor.

Lucian se numără printre şoferii care au avut parte de o schimbare „de look” a maşinii, fără să vrea. La fel a păţit şi domnul Ion. „Vopseaua poate are un imprimeu adânc şi nu se mai poate curaţa corect”, spune şoferul.

Muncitorii au găsit imediat o explicaţie pentru necazul conducătorilor auto: vântul a fost de vină.Cum au aflat de situaţie, cei de la societatea de electricitate au intervenit.

„Am contactat şeful de echipă şi urmează să se sisteze momentan lucrarea şi să se ia măsuri astfel încât situaţia semnalată să nu se repete, firma care execută aceste lucrări îşi va asuma aceste pagube şi urmează ca prin intermediul nostru să luăm măsuri asupra lor”, a declarat purtatorul de cuvant Electrica Târgovişte.

Mai mulţi şoferi s-au plâns deja la 112 ca s-au trezit cu vopsea pe maşini, însă poliţiştii le-au transmis că numai în instanţă îşi pot recupera daunele.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button