M-aș duce să dansez pe Calea Victoriei… Dar, dacă nu e bine să mă duc sau dacă, mai nasol, o să-mi pară rău că nu mă duc, indiferent ce-aș face?

25 aug. 2023
1082 afișări
M-aș duce să dansez pe Calea Victoriei... Dar, dacă nu e  bine să mă duc sau dacă, mai nasol, o să-mi pară rău că nu mă duc, indiferent ce-aș face?
11 lucruri pe care le-am aflat în primii 44 de ani de viață

De 43 de ani alerg. E ca și cum mama mea m-ar fi eliberat din dumneaei sub formă de gând, iar eu, odată lăsat liber și copil fiind, nu mi-am dat seama că sunt un singur gând, ci mi s-a părut că sunt un ghem de gânduri care a început să alerge prin lume, să se rostogolească din ce în ce mai repede, de o manieră atât de inevitabilă încât s-a întâmplat, adunând în el, de-a lungul a zeci de ani, milioane și milioane de alte gânduri găsite pe parcurs. E evident, cred, pentru toată lumea de unde vă scriu. Sunt la sediul CIO, Centrul Intergalactic al Overthinking-ului. 

Informația pe care urmează să v-o dezvălui s-a dovedit atât de șocantă pentru mine, încât n-am reușit s-o integrez încă în ultimii trei ani și jumătate, de când am aflat-o. A fost prea mult pentru mine care m-am mai lovit, chipurile, de nedreptăți: Not everybody overthinks. Mie, subiectiv fiind, aici am, totuși, o problemă cu dreptatea lui Dumnezeu. Adică la unii oameni în cap e liniște în loc de: “Dacă pățește câinele ceva…Stai liniștit că nu poți evita inevitabilul. Oi fi încuiat ușa, parcă da, oricum n-au ce să-mi fure, ba da, că am lăsat banii pe pat. Ei, dacă mi-i fură, înseamnă că e o lecție de care am nevoie, oricum, iar hoțul avea mai mare nevoie de ei. Hoțul e și el egal cu noi toți. Nici nu voiam să-mi cumpăr ceva, deși parcă o înghețată la cornet… În zona asta n-au vafă de vanilie. Băi, ce cald e. Gândurilor mele, chiar, le-o fi cald sau frig la mine în cap? Cred că le-am creat contextul ideal pentru bufeuri. Aoleo, dacă-mi mor gândurile sufocate în minte? Mai bine le dau drumul, măcar de-aș ajunge mai des să deschid fereastra minții, ca să aerisesc. Oare o să mă sufoc și eu cu ele în cap? Sau ele o să mă sufoce pentru că nu le deschid fereastra?…”

 Să fie, oare, scopul overthinking-ului acela de a face să înțelegem că gândim prea mult și simțim prea puțin?

Pentru cei care nu sunt familiari cu conceptul de overthink-ing, overthinking-ul e ca… De fapt, ia stați așa, măi, stimați cititori. Dar nouă nu ne e rușine? Noi nu avem pic de jenă? Noi chiar nu ne batem singuri obrazul? Nu ne supurează vina? Nu vomităm fraze supuse regretului când vedem că, într-o limbă atât de foarte splendidă cum e româna, noi nu avem un termen pentru overthinking? Și da, am dat acum pe Google, și se traduce gândire excesivă, ceea ce are sens și nu sună rău, mai ales pentru mine care, vai viață, iubesc excesul. 

Se mai traduce și supragândire, dar aici nu știu ce să zic, că eu am zile în care abia îi supraviețuiesc, iar supra mă duce cu gândul la ceva care reușește să stea deasupra gândirii obișnuite. 

În fine, ca să bat un apropo foarte fin, i-aș zice preagândire, iar, când ceva e prea, nu știu câte șanse are să fie perceput ca fiind foarte în regulă, deși aceasta este o concluzie foarte sănătoasă a oricărei minți: Voi gestiona situația cu calm, chiar dacă e prea… oricum. N-o voi preagândi, practic.

Așa. Pentru cei care nu sunt familiari cu conceptul de preagândire, acesta este ca și cum ai mânca o lasagna cu carne de miel, struț, prepeliță, pinguin latino, baby foca afro, kakatu cu mic handicap sever, jder homofob, puma neagră ariană, morsă mică de lux, rândunici zdrobite sub aripa sărăciei, lostriță cu patru clase, pulpă de unicorn sălbatic ca și caracter, gemeni ai căror părinți nu s-au întâlnit niciodată, ceafă de râmă fiartă în spumă de foame, carne de veveriță tocată psihologic, iar astea sunt doar cărnurile la prima mână, se mai adugă restul de 356646457297380437184362. Restul rețetei de lasagna merge pe clasic și pe deasupra presărăm anxietate, ca pe un busuioc mereu proaspăt, dare care miroase foarte urât. Pentru că, după cum ați văzut  în exemplul dat de mine mai sus, preagândirea nu e pe pozitiv. 

Ar fi superb, pentru mine zic, ca în loc de: “Vai, dacă mi se întâmplă ceva?!?” să preagândesc astfel: “Ce frumos e omul ăsta care m-a scuipat, ce lecție frumoasă încălzirea globală, vai ce exercițiu bun de gimnastică e să întorci obrazul, ce frumos e fratele meu narcisist care vorbește urât de toată lumea..”, îngrijorarea mea e că va ploua cu bunătate peste noi toți, oare dacă nu voi mai întâlni oameni în prezența cărora să îmi șterg zâmbetul de pe față, ce frumoasă e apocalipsa asta e renașterii noastre, și așa mai departe. Nu e cazul, întrucât, în calitate de ghem, m-am lovit de mult mai multe gânduri care mă biciuiau decât gânduri care mă mângâiau, așa e viața, deci dacă mă opresc puțin, chiar și doar cinci secunde din preagândire, mă calmez gândindu-mă că învățul are și dezvăț, doamne ajută.

Nu prea v-am povestit nimic bazat pe acțiune în textul acesta, v-am luat mai conceptual, mai abstract, dar era o introducere pentru o metaforă, ok? Acum vedeți și domniile dumneavoastră cum vă ajută sau nu asta. Dar, dacă tot am ajuns intenționat și împreună pe acest tărâm al conceptualului, vă propun altceva. De fapt nu altceva, ci o abordare mai melodioasă a acestui subiect.

Mi-ar plăcea să știu care a fost prima piesă pe care am dansat, când m-a luat zvâcul, când muzica a venit, m-a bătut foarte delicat pe umărul inimii și mi-a zis: Noi doi o să fim prieteni foarte buni, opriți timpul, clipa asta minunată în suflet vreau s-o păstrez.

 E foarte posibil ca prima dată să fi dansat pe Corina Chiriac. Doamna Chiriac era preferata mea când eram copil. Îmi plăcea atât de mult încât nu voiam să fiu ea, ci credeam că sunt ea. Îmi aduc aminte vag cum, pe la patru an,i simțeam, așa, foarte natural, că sunt Corina Chiriac.

Nu mi se întâmpla des și nici nu mă ținea mult, dar iată că, patruzeci de ani mai târziu, vine spiritualitatea și îmi zice: Adișorule, tu ești Corina Chiriac și planeta Pluto și restul și, în plus, și Corina Chiriac e tu și Pluto. 

Am făcut această corelație pentru a explica și mai cantabil faptul că gândurile mele îmi dansează în cap fiecare pe melodia lui, dar efectul e invers ca la silent disco. Se aud toate piesele. E ceva de genul: It’s been seven our and fifteen days since you took your love away, firicel de floare albastră, floare de nu mă uita, nu mă uitaaaa aaaa, aștept să te întorci în viața mea, când nu mai poți poate fata, shine on you, crazy diamond, îmi spui doar vorbe-n vânt, a seven nation army couldn’t hold me back, hai rămâi cu mă-ta, I cheated myself like I knew I would, jump around, jump around, îți mulțumesc iubită mamă, steaua mea din zori de zi, I want to break free and I will always love you. 

Asta până când pornesc muzica în boxă. Atunci mă rezum doar la muzica aleasă de mine spre ascultare. Evident, preagândirea se strecoară și peste muzică uneori, iar asta o tratez foarte ușor prin dans. Așa, ca la patruzeci plus, cum mă țin pe mine genunchii, mijlocul și cel mai mult capul, dansez ca și cum nu m-ar ține. Când las muzica să mă ducă unde vrea ea și nu mai încerc să o duc unde vreau eu, preagândirea se oprește. Ca o paranteză, dacă sunteți prin București, weekendul acesta Calea Victoriei se va transforma, doamnelor și domnilor, într-un ring de dans. 

Ce exprimare superbă, bine ați venit la Mamaia ’86. Calea Victoriei e destul de mare, ea ținând chiar dintr-un capăt în altul, deci va fi un ring de dans impresionant. Vor fi cursuri gratuite de dans de tot felul și, evident, multă muzică. Scrisesem Valea Victoriei. Victoria e bună oriunde. Și înfrângerea are rostul ei, ca să nu se creadă că o judecăm. Pe ea, pe înfrângere. 

Închei aici, fie că veți merge sau nu la dans pe Calea Victoriei. Idealismul și bunătatea neîngrădită a lui Dumnezeu ne spun că, vrând, nevrând, dar mai ales vrând, toți suntem pe calea victoriei. Împreună. Cu toții. Mă întreb care o fi fost primul om care a dansat. Veți spune că e imposibil, că dansul e mult mai vechi de atât, dar momentan prefer să mă gândesc că acesta a fost oltean, iar dansul l-a luat intuitiv, natural, dar prin învăluire, iar el a reacționat astfel: Iete, văzuși cu îmi făcu umăru’? Taci, că mă luă și pă gleznă acuma, mă șerpui cântecul la genunchi, aoleo, Leano, mă luă pă bazin, uită-te și tu. / Ioane, potolește-te, că zici că mă coțăi și se uită toată nunta la noi și râde. / Lasă-i să râdă, de ce să mă simt doar eu bine? Pup pe azi. Vă sărut pe ritm. Doamne ajută și Doamne ferește, când omul dansează nu preagândește. Adișorul Bale Rin.

 

Cookies