M.A.I.: Supraviețuirea în apa de 2 grade era posibilă timp de 20 de minute

de:
16 dec. 2014
3 afișări
M.A.I.: Supraviețuirea în apa de 2 grade era posibilă timp de 20 de minute

Purtătorul de cuvânt al MAI a declarat, marți, că, în condițiile în care apa în care victimele au căzut avea 2 grade, supraviețuirea conștientă este posibilă timp de 12 minute, iar supraviețuirea generală, 20 de minute.

Înregistrarea vocilor membrilor echipajului SMURD din elicopter, strigând Ajutor! după impact. VIDEO

„Accidentul aviatic s-a produs în timp ce aeronava survola lacul Siutghiol. Respectivul lac are lungime de 7,5 kilometri, lăţime medie de 2,5 kilometri, adâncime variabă, între 6-7 metri, fiind acoperit de mâl, iar în ziua de 15 decembrie, temperatura apei era de două grade Celsius. Aceste date sunt extrem de importante, în condiţiile în care, conform manualului internaţional de căutare-salvare şi a specificaţiilor din diagrama acestuia, în situaţia dată, supravieţuirea conştientă ar fi putut fi de cel mult 12 minute, iar supravieţuirea generală, de cel mult 20 de minute, într-o apă de două grade Celsius”, a spus Monica Dajbog.

Ea a precizat că, din primele informaţii integrate la nivelul Centrului Operaţional de Comandă al MAI rezultă că elicopterul EC 135, din cadul Inspectoratului General de Aviaţie, aflat în serviciu la punctul de operare aeromedicală Constanţa, a decolat de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu la ora 16.07, după realimentare îndreptânduă-se către locul de staţionare, Aeroportul Tuzla, în condiţii meteo normale pentru zbor.

16:11 a fost primit primul apel la 112. La 16:12 și 16:14, alte apeluri. 16:16 se ordonă trimiterea echipajelor de salvare. Timp de reacție pentru alertare sunt de 3 minute. Viteza medie de deplasare 60 km/h. Distanța până la malul lacului -10 km. Echipajul a ajuns în 15 minute. La 16:12 minute s-a trimis o autospecială de intervenție, apoi încă una și o barcă, la 16:29.  

Purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că prima barcă de salvare pornea la sfoară, nu la cheie, dar motorul nu a pornit. 

La ora 16:45 a fost recuperată prima victimă. 

Știre în curs de actualizare. 

Un elicopter al SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol de lângă stațiunea Mamaia, către Năvodari. Toți cei patru membri ai echipajului au decedat. Doctorița, în vârstă de 38 de ani, a fost scoasă la mal după o oră, iar după aproape o oră în care au fost efectuate manevre de resuscitare i-a revenit pulsul și a fost transportată la spital, unde, însă, a decedat. O a doua victimă a fost găsită în jurul orei 21.25 Victimele ar fi strigat după ajutor în jurul orei 16:05, cât timp elicopterul ar mai fi plutit. Asistenta medicală de la bord și-ar fi anunțat chiar azi viitorul soț, printr-un SMS, că este însărcinată, informează Realitatea. Elicopterul a făcut doar trei zboruri pentru SMURD, până acum, fiind de curând predat ISU Dobrogea. 

Cookies