Lux de Bucureşti: barul unde un pahar cu vin costă 850 de lei FOTOGALERIE

de:
09 iul. 2011
1 afișări
Lux de Bucureşti: barul unde un pahar cu vin costă 850 de lei FOTOGALERIE

Cristian Preotu, managerul general al companiei Le Manoir, care controlează şi operează, printre altele, delicateriile Cometesse du Barry şi La Boucherie Francasie, a inaugurat, vineri, primul caviar bar din Bucureşti. Fostele ghişee ale Băncii Franţei din Bordeaux au ajuns în Capitală, pe post de bar la cea mai recentă locaţie din portofoliul Le Manoir, situată lângă Ateneul Român. Această piesă de mobilier are o vechime de peste 100 de ani şi a avut o pondere foarte mare în valoarea investiţiei totale necesare pentru amenajarea acestui spaţiu, de 80.000 de euro.

Citeşte şi Cum arată măcelăria cu carne de 1.700 lei kg FOTOGALERIE

”Noi avem magazinele de gastronomie unde avem de vânzare caviar, foie gras, jambon, patanee gras şi multe alte produse de calitate şi nu exista un spaţiu în care acestea să poată fi degustate. Am vrut să facem un loc unde toate produsele noastre să poată fi gustate. E mult mai simplu de înţeles produsul când e frumos prezentat în farfurie, la tempreatură bună, cu tot ce trebuie pe lângă el şi cu un pahar de vin bun alături”, motivează Cristian Preotu decizia de a investi în caviar bar.

Pentru curioşi, managerul companiei spune că există un meniu de 40 de lei, care cuprinde carpaccio cu puţină brânză, somon afumat şi puţine icre de Manciuria.

La Caviar Bar pot fi gustate diferite sortimente de icre scumpe, mai multe feluri de jambon sau brânzeturi, asortate cu unele dintre cele mai bune vinuri franţuzeşti şi italiene, dar şi câteva soiuri româneşti.

Preţul caviarului de la barul de lângă Ateneu începe aici de la 10 euro, însă, gurmanzii de lux, care vor să deguste icre Belluga, trebuie să plătească 400 de euro pentru o porţie de 30 g. Cea mai ieftină porţie de caviar este de 130 de lei. Cei care se mulţumesc doar cu un pahar de vin la o masă pot alege dintre unul din cele 100 de sortimente de vin la pahar. Cel mai ieftin tip de vin se vinde cu 21 de lei paharul, Perrin Reserve Cotes du Rhone, iar cel mai scump pahar de vin, Chateaux Margaux costă 850 de lei, un pahar de şampanie costă între 30 de lei şi 160 de lei, potrivit managerului Le Manoir. Dacă mulţi sunt de părere că aceste preţuri sunt foarte mari, Preotu susţine că atât plătesc şi clienţii magazinelor de profil din toate colţurile lumii.

”Le-am promis clienţilor, încă de acum şase luni, că vom deschide barul, şi în ultimele şase luni am tot refuzat rezervări. Clienţii noştri sunt deja foarte interesaţi de acest bar aşa că nu cred că vor fi foarte multe locuri libere”, a declarat, pentru B365.ro, Cristian Preotu.

Preotu susţine că, de regulă, clienţii fideli ai unui caviar bar, cum este şi cel de pe strada Episcopiei, sunt expaţi şi bucureşteni cu bani, au studii superioare, o anumită cultură şi sunt familiarizaţi cu produsele comercializate. Caviarul se serveşte pe un vas de argint, cu gheaţă pisată, plăcintuţe numite Blinis şi cu puţină smântână.

Managerul Le Manoir estimează că în acest an va avea vânzări de 500.000 de euro şi că va reuşi să amortizeze investiţia în doi ani.

Cookies