Cine trăieşte adevărata viaţă de câine: hingherul sau maidanezul?

Bucureştenii care asistă la capturarea maidanezilor, în vederea sterilizării lor, se împart în două categorii: cei în stare şi să omoare hingherii pentru a-i proteja şi cei care mai că i-ar ucide pe câini cu mâinile lor. Ambele tabere pun la fel de multă patimă în cauzele lor, am constatat după o zi alături de un echipaj de hingheri: Paul, şoferul, şi Mihai, prinzătorul.

Ziua de lucru a început la ora 8.00, la adăpostul Asociaţiei pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) de pe strada Theodor Pallady. Vehiculul de care se tem toţi câinii vagabonzi este o dubiţă Renault, încărcată în spate cu cuşti. Nici bine n-am pornit la drum că hingherii au început să-şi verse năduful, susţinând că adevărata viaţă de câine o au ei. Nu doar că sunt agresaţi aproape zilinic de persoane care susţin că au grijă de unii câini comunitari şi despre care consideră că le aparţin, ba sunt şi acuzaţi de multe ori că au căutat ei înşişi scandal, de către poliţiştii care ar trebui să le sară în ajutor când acţiunile de sterilizare se lasă cu violenţe. În plus, oamenii îi trimit ”la muncă adevărată” când îi văd în acţiune şi încă îi acuză că omoară câinii, asta deşi eutanasierile s-au încheiat în Capitală din 2007. Însă cea mai dureroasă acuzaţie care le poate fi adusă este că urăsc câinii: Paul a luat doi acasă de la adăpost, iar Mihai, care lucrează de zece ani ca hingher şi de curând a devenit student la Medicină Veterinară, a luat şi el unul.

”La mână” vs. puşca cu tranchilizante

Acţiunea din ziua respectivă de capturare a câinilor comunitari s-a desfăşurat în sectorul 5, zona Rahova – Șoseaua Alexandria, iar pe traseu ne-am întâlnit cu un al doilea echipaj, format din doi prinzători şi un şofer. Din vreme ce eu ocupam locul unuia dintre prinzători în maşina în care mă aflam, şansele de prindere a câinilor scăzuseră considerabil, astfel că cei cinci şi-au unit forţele. De obicei, fiecare echipa acţionează pe cont propriu. Prima oprire a fost o scară de bloc de pe o străduţă lăturalnică, iar hingherii ne-au explicat că destinaţiile lor nu sunt alese la întâmplare, ci ca urmare a sesizărilor şi reclamaţiilor primite de ASPA.

Am fost surprinşi de cât de repede a reuşit Mihai să prindă primul câine. L-a ademenit cu o punguţă în care se afla mâncare pentru câini, după care l-a apucat de ceafă şi l-a vârât într-una dintre cuştile din spatele dubiţei. Două femei care au asistat la scenă au întrebat ce avea să se întâmple cu câinele şi dezamăgirea li s-a instalat pe chipuri când au aflat că era vorba doar de o acţiune de sterilizare. ”Dar dinţii nu puteţi să îi tăiaţi?”, a întrebat cu dezinvoltură una dintre ele, adăugând că are un copil pentru siguranţa căruia se teme.

Mihai ne-a explicat că a folosit tehnica ”la mână”, aşa cum este denumită în jargonul hingherilor. Este bine să prinzi câinii ”la mână” de câte ori este posibil, mi-a mărturisit el, deoarece câinii chelălăie foarte zgomotos când sunt folosite crosele (beţele cu laţuri), iar martorii la scenă se revoltă şi le reproşează că îi sugrumă.

Bătaie pentru câini în Rahova

Un alt lucru surprinzător a fost că mulţi dintre câini sunt împuşcaţi cu tranchilizante, nu doar cei agresivi. A fost cazul următoarei ţinte a angajaţilor ASPA, un câine negru de talie medie, reperat în faţa unei alte scări de bloc. În timp ce o femeie vocifera de la o fereastră, cerându-le hingherilor să-l lase în pace, şoferul Paul l-a luat în vizor, a apăsat pe trăgaci şi i-a înfipt săgeata în coapsă. A urmat un chelălăit în care s-au amestecat durerea şi spaima, după care câinele a zbughit-o şchiopătând. Cursa lui a fost însă de scurtă durată. Răpus de efectul tranchilizantelor, s-a prăbuşit neputincios pe caldarâm.

Nici bine n-a apucat Mihai să îl ridice pentru a-l băga în dubiţă că un tânăr bine făcut a ieşit din scară şi s-a repezit ameninţător la el, cerându-i să-l lase jos. Oprit de ceilalţi hingheri, nu s-a lăsat descurajat. A luat de jos o dală de piatră şi i-a ameninţat pe angajaţii ASPA că îi omoară, la fel cum credea că ei voiau să-i ucidă câinele. Nu s-a lăsat înduplecat de explicaţiile privind sterilizarea şi posibilitatea de a-şi recupera câinele pe care pretindea că îl îngrijeşte. A dat un telefon, iar la nici cinci minute un BMW vişiniu, cu numere de Bulgaria, s-a oprit în faţa scării, în urma unei frâne bruşte, cu scârţâit de roţi. A coborât din el un tânăr îmbrăcat în trening, care le-a spus pe şleau hingherilor că dacă nu îi dădeau lui câinele urma să vină cu un pistol. A susţinut apoi că el şi prietenul său au grijă de respectivul câine şi că îl duseseră la castrat în trecut chiar ei. Dornici să revină la treabă şi temându-se oarecum că scandalul urma să degenereze, hingherii au cedat în cele din urmă insistenţelor, şi au transferat câinele adormit în portbagajul BMW-ului. Chiar şi aşa, primul agresor i-a ameninţat că îi va aştepta când vor ieşi de la muncă, de la sediul adăpostului, şi ”va avea grijă de ei”.

Hingherii povesteau apoi că, de-a lungul timpului, au fost atacaţi cu răngi, lopeţi şi tot soiul de alte obiecte contondente, zgâriaţi de femei isterice, ba chiar unii bucureşteni au asmuţit câini de luptă asupra lor. Ezită să cheme poliţia când apar scandaluri din cauză că asta le-ar întârzia treaba şi experienţa i-a învăţat că forţele de ordine nu sunt foarte dispuse să-i ajute, ba chiar au prostul obicei de a-i lua chiar pe ei la rost pentru că ar fi provocat scandaluri.

”Empatia” maidanezilor, exploatată

Drept urmare, ne-am continuat drumul. Ni s-a spus în maşină că tranchilizantele sunt utile în cazul haitelor de câini. Dacă unul dintre ei recepţionează o săgeată şi adoarme, ceilalţi câini rămân alături de el, şi astfel poţi fi prinşi la rândul lor, tot prin împuşcare. Solidaritatea câinilor faţă de semenii lor în suferinţă reprezintă astfel o slăbiciune care este exploatată în mod constant.

Câteva străzi mai încolo, am dat de o femelă maron cu câţiva pui, care alergau entuziaşti printre gunoaie, iar angajaţii ASPA mi-au dezvăluit că legea îi împiedică să ducă la adăpost căţei mai mici de şase luni de zile. Nici de mama puilor nu s-au atins, deşi nu avea crotal (”cercelul” colorat din ureche, care indică faptul că purtătorul a fost sterilizat). Mi-au explicat că, fără ea, căţeluşii n-ar fi avut nicio şansă de supravieţuire.

Au urmat alte tranchilizări şi culegeri ”la mână”, după care am ajuns la casele de pe strada Teiuşului, zonă vizată de o altă sesizare. Aici am dat de aproximativ şapte câini, toţi nemarcaţi, iar angajaţii ASPA au ales o strategie mixtă. Mihai a momit câţiva câini cu punguţa cu mâncare, iar Paul s-a pus pe tras cu tranchilizante. În cele ce au urmat s-a petrecut un lucru reprezentativ pentru condiţiile extrem de grele în care maidanezii trăiesc pe străzi: deşi au văzut că unul dintre camarazii lor fusese împuşcat, căţeii nu s-au putut opri din mâncat, foamea teribilă anulându-le instinctul de conservare. S-au transformat astfel în ţinte perfecte.

Între timp şi-a făcut apariţia o femeie în vârstă, care le-a mulţumit hingherilor că o scăpau de cânii de pe stradă. ”Bine faceţi, mamă, luaţi-i că răi mai sunt! Eu sunt femeie văduvă, mi-a murit bărbatul de şase luni, şi ăştia mi-au stricat gardul de cât au aruncat cu pietre după câini”, a spus bătrâna printre lacrimi de bucurie. Entuziasmul i s-a mai domolit când a aflat că inamicii ei canini nu urmau să fie eutanasiaţi, ci numai castraţi, şi s-a bonsumflat de-a dreptul când i s-a spus că e posibil ca ei să revină pe aceeaşi stradă. Asta deoarece, în majoritatea cazurilor, câinii sunt eliberaţi în aceleaşi zone din care au fost culeşi, după operaţia de sterilizare.

Adăposturile suferinţei

Odată umplute cele două dube, cu câte zece câini fiecare, ne-am întors la adăpostul din Theodor Pallady, în chelălăielile tânguitoare ale câinilor care îşi reveneau de sub efectul tranchilizantelor şi într-un miros acru de urină. Odată cu descărcarea capturii din ziua respectivă s-a văzut cu adevărat suferinţa acestor animale care, la urma urmelor, nu au altă vină decât aceea că există. În învălmăşeala şi graba de pe străzi nu am putut observa bine spaima cumplită întipărită în ochii „celor mai buni prieteni ai omului”. La adăpost a devenit însă evidentă. Angajaţii ASPA transportă câinii din dubiţe în celule fie târând pe pardoseală cuştile în care au fost introduşi, fie ”la mână”. Ambele scenarii sunt însă la fel de dureroase pentru privitori, ele desfăşurându-se într-o larmă de coşmar, în care se amestecă scâncete canine, atât ale noilor-veniţi cât şi ale celor cu vechime în adăpost, bufnituri metalice de cuşti şi ţipete ale oamenilor care se coordonează. Mulţi dintre câini urinează de frică când intră în contact cu adăpostul.

Nouă hingheri la 40.000 de câini

Potrivit legii, câinii pot fi eliberaţi din adăposturi doar dacă sunt revendicaţi (pe baza carnetelor de sănătate), adoptaţi sau reteritorializaţi (numai la iniţiativa asociaţiilor şi ONG-urilor), a declarat pentru B365.ro directorul general ASPA, Robert Antonio Lorentz. În vreme ce revendicările şi adopţiile sunt rare (se adoptă un câine la câteva luni), reteritorializările sunt la ordinea zilei. Ele le permit asociaţiilor sau ONG-urilor să readucă pe străzi câinii capturaţi, asumându-şi responsabilitatea pentru ei. Dacă n-ar exista reteritorializările, adăposturile ar atinge imediat limita maximă de locuri disponibile, astfel că nu ar mai fi putea fi aduşi alţi câini la sterilizare. O altă problemă în sensul aglomerării adăposturilor o reprezintă scoaterea câinilor agresivi din stradă şi găzduirea lor în adăposturi. Deşi obiectivul este o prioritate pentru ASPA, mulţi bucureşteni cataloghează drept agresivi câini care nu fac altceva decât să latre în timpul nopţilor sau îi întărâtă cu scopul de a scăpa definitiv de ei. În aceste situaţii, ASPA este nevoită să realizeze inspecţii pentru a determina gradul real de agresivitate al respectivilor maidanezi.

În orice caz, castrările nu par să fie o rezolvare a problemei maidanezilor. Cât timp bucureştenii vor continua să abandoneze în stradă câini nedoriţi, situaţia se va prelungi la infinit. De la înfiinţarea ASPA, petrecută în data de 4 august, au fost sterilizaţi puţin peste 2.000 de câini fără stăpân, a precizat Lorentz, în condiţiile în care fosta Administraţie pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân Bucureşti (ASCSB), desfiinţată la sfârşitul lunii iulie, a realizat 13.450 de castrări în cei trei ani de activitate. Cele 2.000 de castrări au fost realizate de ASPA, de Fundaţia Vier Photen, care a primit în Theodor Pallady jumătate din spaţiul existent, şi de unele cabinete veterinare private, care sterilizează câinii pe banii Primăriei Bucureşti.

Deşi cifra este una generatoare de optimism, bătălia cu maidanezii este departe de a se apropia de final, în condiţiile în care se estimează că pe străzile Capitalei sunt prezenţi în jur de 40.000 de câini fără stăpân, iar rata de înmulţire este de 100 de pui pe zi. Dintre aceştia, în jur de 18.000 sunt marcaţi (au la ureche crotale colorate, semn că au fost castraţi). În plus, resursele ASPA sunt limitate: există doar nouă hingheri (trei şoferi şi şase prinzători), iar cele două adăposturi, de la Mihăileşti şi din Theodor Pallady, găzduiesc 224 de cuşti individuale (câte un câine în fiecare) şi, respectiv, 18 cuşti (câte doi câini în fiecare cuşcă, acestea fiind mai mari).