BAZAR

Lună „metalică” la Bucureşti: Cântă Anathema şi Therion

Rock-ul atmosferic al bătrânilor de la Anathema va răsuna în Bucureşti pe 19 noiembrie, la Arenele Romane. Deşi rockerii din Liverpool au trecut de multe ori prin România şi s-au metamorfozat din trupă pionieră a genului gothic-doom într-una de rock melodic, au fost mereu bine primiţi pe meleagurile autohtone. Concertul începe la ora 19.00, iar preţul biletelor variază de la 70 de lei dacă le cumpăraţi până pe 9 noiembrie, la 80 de lei între 9 şi 18 noiembrie şi ajung la 90 de lei în ziua concertului. În preţ, intră şi recitalul cantautorului norvegian Petter Carlsen, aşa că oferta e destul de atractivă, mai ales că norvegianul care va cânta în deschidere este pentru prima dată la Bucureşti.

Trei zile mai târziu, şi tot la Arenele Romane, rockerii din Bucureşti vor primi alt cadou, de data aceasta sub forma riff-urilor şi corurilor suedezilor de la Therion care-şi promovează noul album, Sitra Ahra, cu piese din aceaşi zonă a metalului simfonic cu versuri influenţate de mitologia nordică. Acesta va fi al doilea concert pe care Therion îl susţine în Bucureşti după show-ul din 2006. În deschidere cântă suedezii de la Loch Vostok şi norvegienii de la Leprous. Biletele costă 85 de lei dacă sunt cumpărate până pe 10 noiembrie, 95 de lei până pe 21 noiembrie şi 110 lei dacă sunt cumpărate de la intrare.

Virtuozitatea lui Paul Gilbert, unul dintre cei mai rapizi chitarişti din lume, fost component al formaţiilor Mr. Big şi Racer X, extinde şirul concertelor rock până în decembrie. Gilbert va concerta în Silver Church pe 4 decembrie şi promite un spectacol de neuitat. Că doar nu degeaba a cântat, în 2007, împreună cu Joe Satriani şi cu John Petrucci în celebrul turneu G3.

Dar până la Gilbert, în Bucureşti vine altă trupă cu renume, chiar dacă nu din zona muzicii rock. E vorba de francezii de la Nouvelle Vague şi ale lor ritmuri bosa nova suprapuse peste piese punk preluate de la mai-marii genului (The Clash, de exemplu). Nouvelle Vague cântă pe 22 noiembrie la Sala Palatului, iar biletele costă de la 65 la 185 de lei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button