Lucrările la metrou vor fi finanţate cu bani obţinuţi din certificatele verzi

de:
17 nov. 2016
0 Afișari
Lucrările la metrou vor fi finanţate cu bani obţinuţi din certificatele verzi

Pentru evitarea blocajelor în procesul de decontare a sumelor alocate din bugetul de stat pentru lucrări de infrastructură, constructorii vor putea justifica sumele cheltuite din avansul pentru lucrări la finalul execuţiei lucrărilor, şi nu la finalul anului calendaristic, aşa cum se proceda până acum.

Birocraţia pentru decontarea facturilor către constructori va fi simplificată: plăţile către aceştia vor putea fi efectuate pe măsură ce lucrările avansează. Sumele pentru plata constructorilor vor fi transferate din bugetul de stat la începutul fiecărui trimestru, iar companiile beneficiare vor deconta cheltuielile constructorului în momentul prezentării facturilor pentru decontare, şi nu ulterior. Se reduc astfel duratele de plată a facturilor către constructori„, transmite Guvernul.

De asemenea, actul normativ prevede crearea unui mecanism de decontare a unor proiecte din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), în valoare de 500 de milioane de euro, printre ele fiind tronsoanele de autostradă Sebeş – Turda şi Lugoj – Deva.

Lucrările la metrou vor fi finanţate cu bani obţinuţi din certificatele verzi. Astfel, 64 milioane lei vor fi utilizate pentru Magistrala 4, Gara de Nord – Lac Străuleşti; 130 milioane lei pentru Magistrala 6, Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni şi 40 milioane lei – Magistrala 5, etapa Drumul Taberei – Universitate.

Companiile CNAIR şi CFR S.A. vor încheia contracte de performanţă pentru un acces mai facil la fondurile structurale pentru sectorul de transport.

O altă măsură vizeză stimularea unei implicări mai mari a autorităţilor locale în proiectele de infrastrucutură, fiind posibilă încheierea de parteneriate între Ministerul Transporturilor şi autorităţile publice locale pentru a realiza documentaţii tehnico-economice (studii de fezabilitate şi proiecte tehnice de execuţie), pe cheltuiala acestora, care sunt necesare pentru implementarea variantelor ocolitoare şi a legăturilor reşedinţelor de judeţ la autostrăzi şi/sau drumuri expres.

 

Cookies