Administrația locală a primit certificatul de urbanism din partea Primăriei Capitalei – absolut necesar pentru începerea șantierului, iar la toamnă încep lucrările efective la Drumul Belșugului din Sectorul 6.
În prezent, drumul de 775 de metri este plin de gropi, nu este asfaltat și este nesigur pentru pietoni.
Primăria Sectorului 6 a anunțat că în două săptămâni va fi semnat contractul pentru Drumul Belșugului, iar etapa de proiectare va dura încă două luni.

Administrația locală a mai spus că a primit și certificatul de urbanism de la Primăria Generală – document necesar pentru începerea lucrărilor.
Șantierul va fi deschis la toamnă, iar lucrările vor dura aproximativ 8 luni, spune PS6 într-o postare pe pagina de Facebook.
Drumul Belșugului are o lungime de 775 de metri, iar în prezent se află într-o stare deplorabilă: e plin de gropi care se indundă când plouă, nu este asfaltat și nu există trotuare pentru pietoni.

La finalul lucrărilor, drumul va fi complet schimbat:
va fi unul modern, făcut la standarde de calitate, cu trotuare largi, iluminat și toate utilitățile, explică reprezentanții administrației locale.
Valoarea totală a investiției este de 21,5 milioane de lei.
În acești bani intră și extinderea şi relocarea rețelelor de utilități, dar și expropierile deja făcute, în valoare 3,7 milioane de lei.
Administrația locală vrea să ia 16 străzi de la Primăria Capitalei, astfel încât să le modernizeze și reabiliteze.
16 artere de circulație din Sectorul 6 vrem să modernizăm, dar nu le avem în administrare.
Acum sunt la Administrația Străzilor, din cadrul Primăriei Capitalei, dar vom cere Consiliului General al Municipiului București să ni le dea, spune PS6.
Prima pentru care Primăria Sectorului 6 va face cerere este Drumul Valea Doftanei: aici este nevoie urgentă de reparații și de extinderea rețelei de utilități.