Lucrările la Aeroportul București Băneasa sunt gata. Când se va redeschide călătorilor

14 ian. 2022
775 afișări
Lucrările la Aeroportul București Băneasa sunt gata. Când se va redeschide călătorilor
Lucrările la Aeroportul București Băneasa sunt gata. Când se va redeschide călătorilor. Sursa foto: Facebook

Lucrările de la Aeroportul Internațional București Băneasa au fost completate în întregime, iar clădirile A, B și Rotondă au fost recepționate a anunțat vineri Compania Națională Aeroporturi București (CNAB). Valoarea totală a lucrărilor se ridică la circa 66.6 milioane de lei.

Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu a fost recepționat de Compania Națională Aeroporturi București, după ce lucrările de modernizare de la corpurile A, B și Rotondă au fost terminate, potrivit Adevărul.

Lucrările de la Aeroportul București Băneasa au costat 66.6 milioane de lei

Intitulat „Reabilitarea şi refuncţionalizarea interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AB)”, proiectul a fost încheiat potrivit estimărilor, în data de 11 noiembrie 2021. De asemenea, costurile totale s-au ridicat la suma de 66.629.040 lei fără TVA, cifră care include și cheltuielile diverse și neprevăzute.

Lucrările au fost executate de mai multe companii de construcții: SC Bog’Art SRL, lider de asociere, UTI Grup SA asociat și UTI FM, companie subcontractantă. Nu în ultimul rând lucrarea dispune de o garanție de 73 de luni de la momentul încheierii executării proiectului, conform informațiilor transmise de CNAB.

Când este programată redeschiderea aeroportului pentru pasageri

Pasul următor după finalizarea procedurii de recepție odată cu încheierea lucrărilor este operaționalizarea Aeroportului București-Băneasa. Astfel, printre altele, vor fi finalizate activitățile de pregătire de către instituțiile statului (Brigada Antitero, Poliția Transporturi și Poliția de Frontieră), pentru ca mai apoi să se ajungă la mult așteptata redeschidere, care este programată undeva în perioada de debut a sezonului de vară.

Pentru început, conducerea aeroportului estimează undeva la 400.000 de pasageri ce ar urma să ajungă anual aici.

Trebuie menționat faptul că Aeroportul București-Băneasa este un aeroport de mici dimensiuni, care își propune să implementeze conceptul de city airport, având un public țintă mai degrabă exclusivist: este vorba despre curse private, charter și regulate, atât interne cât și regionale. De asemenea, unul dintre obiective este dezvoltarea hangarelor dedicate aviației generale, precum și facilități pentru aeronavele cargo, în funcție de cerințele pieței.

Compania Națională Aeroporturi București este o instituție care se ocupă de coordonarea operațională și managementul celor două aeroporturi din București începând cu anul 2010. Aceasta a rezultat prin fuziunea conducerii Aeroportului Internațional „Henri Coandă” București și Aeroportul Internațional București Băneasa

Cookies