Lucrările de reamenajare a Căii Victoriei au fost oprite. Constructorul a cerut insolvența

de:
01 oct. 2014
0 Afișari
Lucrările de reamenajare a Căii Victoriei au fost oprite. Constructorul a cerut insolvența

Până în prezent a fost finalizat tronsonul cuprins intre Piata Victoriei si Piata Revolutiei, fiind refacute in totalitate trotuarele, pista pentru biciclete pe carosabil si marcajele rutiere. Pe bucata cuprinsa intre Piata Revolutiei si bd. Elisabeta, lucrarile au fost incepute, insa de cateva saptamani utilajele sunt parcate pe marginea drumului si doar din cand in cand se mai vad doi-trei muncitori pe santier, scrie Hotenews.ro. Ca urmare, o bucata din strada este plina cu capace de canal iesite in relief.

Reprezentantii Administratiei Strazilor spun acum ca lucrarile „au fost incetinite” din cauza faptului ca firma care executa lucrarea a cerut insolventa.

„Intrarea in insolventa a firmei Tehnologica Radion a afectat ritmul lucrarilor de pe Calea Victoriei din cauza imposibilitatii din punct de vedere juridic de incadrare a lucrarilor in timpul acestei proceduri. Dupa reglementarea acestei probleme juridice lucrarea va fi reluata la capacitate maxima de luni, 6 octombrie, urmand ca lucrarile sa fie incheiate pana la inceputul lunii noiembrie. Administratia Strazilor a platit pana acum catre constructor 9 milioane lei”, au declarat reprezentantii Administratiei Strazilor pentru HotNews.ro.

O alta noutate este ca, fata de proiectul initial, cand pistele de biciclete erau trasate doar pe Calea Victoriei, acum, in Piata Revolutiei, pistele vor fi deviate pe arterele secundare, prin spatele statuii lui Carol I, dupa care se reintorc pe artera principala. „In Piata Revolutiei, pistele sunt deviate pe str. Benjamin Franklin, str. George Enescu, str. CA Rosetti, prin spatele statuii lui Carol I si apoi pe Calea Victoriei”, au declarat reprezentantii Administratiei Strazilor.

Lucrarile de largire a trotuarelor de pe Calea Victoriei si amenajarea unei piste pentru biciclete au inceput in aceasta primavara fiind realizate de Administratia Strazilor Bucuresti, institutie care tine de Primaria Capitalei. Proiectul prevede largirea trotuarelor, amenajarea de piste pentru biciclisti, iar circulatia rutiera se va desfasura pe doua benzi, sens unic, fata de patru in prezent. Lucrarile de reamenjare a Caii Victoriei costa 8,7 milioane de lei, fiind executate de firma Tehnologica Radion.

Cookies