Lucrările de lărgire a Şoselei Fabrica de Glucoză nu vor fi finalizate. Se deschide circulația

de:
24 oct. 2019
0 Afișari
Lucrările de lărgire a Şoselei Fabrica de Glucoză nu vor fi finalizate. Se deschide circulația

„Proiectul de lărgire a Șoselei Fabrica de Glucoză a intrat în etapa finală. A început turnarea asfaltului pentru stratul de bază, iar în zilele următoare urmează stratul de legătură, peste care se va circula până la sfârșitul anului.

Lărgirea Șoselei Fabrica de Glucoză este cel mai important proiect de infrastructură din Nordul Capitalei. Am făcut o vizită neanunțată pe șantier chiar în seara în care a început turnarea primului strat de asfalt. (…) Turnarea stratului de asfalt are loc în special pe timpul nopții, când traficul în zonă nu este intens. (…) Urmează la sfârșitul săptămânii turnarea stratului de legatura peste care se va circula până la sfârșitul anului, pe tronsonul cuprins între Bd. Barbu Văcărescu și Șoseaua Petricani-Nod A3. Stratul final, de uzură, se va turna pe toată lungimea șoselei la finalul lucrării”, a anunţat primarul Gabriela Firea pe Facebook.

Proiectul noii șosele presupune lărgirea la 4 benzi, două pentru fiecare sens de circulație, a arterei de 1,8 km lungime, între Șoseaua Petricani – Nod A3 și Calea Floreasca. Fiecare bandă va avea 3,5 metri lățime, iar trotuarele vor include și o pistă pentru bicicliști cu o lățime de 1,5 metri pentru fiecare sens.

Intersecțiile pe care Șoseaua Fabrica de Glucoză le traversează vor fi reconfigurate și va fi realizată racordarea la sensul giratoriu din zona Autostrăzii A3. De asemenea, vor fi amenajate noi spații verzi, iar iluminatul stradal va fi modernizat, a anunţat primarul Capitalei.
Proiectul prevede și amenajarea de parcări, a două drumuri colectoare și semaforizare pe anumite segmente.

Dirigenția de șantier este realizată de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București.

Executarea lucrărilor este realizată de asocierea Straco Grup – Tracon – Primacons Group, iar costul actualizat se ridică la circa 48 milioane lei fără TVA.

Cookies