Lucrările de la Pasajul Domnești avansează. A fost finalizat tablierul metalic | FOTO

08 dec. 2021
436 afișări
Lucrările de la Pasajul Domnești avansează. A fost finalizat tablierul metalic | FOTO
Lucrările de la Pasajul Domnești avansează. A fost finalizat tablierul metalic | FOTO. Sursă foto: Facebook/ Irinel Ionel Scriosteanu

Tablierul metalic al Pasajului Domnești a fost finalizat, iar anunțul a fost făcut miercuri de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor. Irinel Ionel Scrioşteanu a publicat imagini cu stadiul lucrărilor.

Lucrările de la Pasajul Domnești avansează. A fost finalizat tablierul metalic | FOTO. Anunțul a fost făcut miercuri, 8 decembrie 2021, de către secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu, pe contul de Facebook.

Lucrările de la Pasajul Domnești avansează

Avansează lucrările de la Pasajul Domnești. Sursă foto: Facebook/ Irinel Ionel Scriosteanu
Avansează lucrările de la Pasajul Domnești. Sursă foto: Facebook/ Irinel Ionel Scriosteanu

Tablierul metalic al pasajului de la Domnești a fost finalizat. Se pare că lucrările avansează, iar Pasajul Domnești ar putea fi următorul deschis de pe Centura Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și: Atenție! Restricții de trafic pe Centura București – lucrări Pasajul Olteniței: circulație deviată în totalitate

Secretarul de stat în ministerul Transporturilor anunță că miercuri, 8 decembrie 2021, a început recepția preliminară a tablierului metalic de la Pasajul Domnești. 2.275 de tone are structura metalică a întregului tablier, iar aceasta este compusă, în principal, din:

  • 316 lonjeroane,
  • 142 de antretoaze,
  • 24 de grinzi principale.
Tablierul metalic al Pasajului Domnești a fost finalizat. Sursă foto: Facebook/ Irinel Ionel Scriosteanu
Tablierul metalic al Pasajului Domnești a fost finalizat. Sursă foto: Facebook/ Irinel Ionel Scriosteanu

A fost finalizat tablierul metalic

La rampa de coborâre spre Capitală, au fost finalizate armarea, cofrarea și turnarea plăcii de supra-betonare. De asemenea, continuă să fie montate elementele prefabricate, dar și așternerea straturilor succesive de balast, spune Irinel Ionel Scrioşteanu.

Montarea predalelor la rampa de urcare dinspre Capitală a fost finalizată și, totodată, a început să fie montată armătura necesară pentru realizărea plăcii de supra-betonare.

În același timp, continuă să fie montată grinda de coronament corespunzătoare rampei de coborâre spre Bragadiru și a început să fie realizată armătura pentru trotuarul aferent acestei rampe de coborâre.

Tot în această perioadă, continuă să fie montate elementele prefabricate la zidurile de sprijin pentru rampa de urcare dinspre Bragadiru și pentru rampa de urcare dinspre Chiajna, spune secretarul de stat în ministerul Transporturilor.

De asemenea, relocarea rețelelor de utilități continuă, dar continuă să fie realizată și rețeaua de canalizare pluvială și a rețelei de iluminat public.

Lucrările la Pasajul Domnești au fost reluate în vara anului 2020, după ce timp de doi ani de zile au existat blocaje peste blocaje. Primele lucrări la pasaj au început în anul 2018, în baza unei autorizații de construire parțiale. 536 de metri lungime are noul proiect și costurile sunt de 91,5 milioane de lei.

Sursă foto: Facebook/ Irinel Ionel Scriosteanu

Cookies