Lucrări noi de peste 200 de milioane de euro, la magistrala 5 de metrou Dr. Taberei-Pantelimon

de:
09 apr. 2014
0 Afișari
Lucrări noi de peste 200 de milioane de euro, la magistrala 5 de metrou Dr. Taberei-Pantelimon

METROU DRUMUL TABEREI. Conform programului anual al achiziţiilor publice al Metrorex, în 2014 la magistrala 5 de metrou urmează să fie contractate diverse lucrări ce totalizează aprox. 952 milioane lei fără TVA (209 milioane euro) fără TVA. 

METROU DRUMUL TABEREI. Astfel, unul dintre contractele ce urmează să fie încheiate la MAGISTRALA 5 DE METROU DRUMUL TABEREI-PANTELIMON vizează instalarea căii de rulare, şina a III-a şi firul aerian de contact, lucrare pentru care Metrorex este dispus să plătească 189.745.600 lei fără TVA (41,7 milioane euro) fără TVA. În acest caz, licitaţia deschisă este programată să se desfăşoare în luna aprilie 2014, data estimată pentru finalizarea procedurii fiind septembrie 2014. 

Un al doilea contract privind magistrala 5 de metrou vizează relizarea unor lucrări de finisaje, arhitectură şi sisteme de instalaţii, suma totală menţionată de Metrorex fiind de 666.651.700 lei fără TVA (146,5 milioane euro) fără TVA. Data la care ar urma să aibă loc licitaţia deschisă este aprilie 2014, procedura urmând să fie finalizată tot în septembrie 2014. 

Prima interstaţie de pe Magistrala 5, cu tunel dublu finalizat, este gata. GALERIE FOTO 

Tot la magistrala 5 de metrou, compania de transport dubteran intenţionează să contracteze şi un sistem de siguranţă şi automatizare a traficului, inclusiv echipament de siguranţă îmbarcat pe tren pentru careMetrorex vrea să plătească cel mult 85.493.689 lei fără TVA (18,8 milioane euro) fără TVA, în acest caz licitaţia din luna iunie urmând să fie finalizată în noiembrie 2014. 

Cum arătau staţiile de pe magistrala 5 de metrou, în luna februarie, găsiţi aici. 

METROU DRUMUL TABEREI. De asemenea, la magistrala de metrou Drumul Taberei-Pantelimon urmează să fie realizate şi lucrări de construcţii exterioare – prize şi cămine, inclusiv hidroizolaţii în sumă totală de 10.207.000 lei fără TVA (2,2 milioane euro) fără TVA, data estimată pentru începerea procedurii de licitaţie, cerere de oferte în acest caz, fiind aprilie 2014 cu finalizare în iunie 2014. 

Lucrările la Magistrala 5 au înregistrat întârzieri majore atât din cauza subfinanţării, cât şi din cauza constructorilor, care nu au venit cu suficiente echipe pregătite să lucreze, spun reprezentanţii Metrorex. „Când au licitat, constructorii trebuiau să vină, de fapt, cu şase TBM-uri. Nu au putut aduce atâtea pentru că nu au putut să facă organizarea de şantier acolo, nu au venit nici cu patru, au venit cu două TBM-uri, dar nu şi cu două echipe. Ei nu au recunoscut niciodată că nu au două echipaje pentru TBM-uri. Noi am pus presiune tot timpul şi le-am spus că echipajul celălalt pare mai mult de mentenanţă decât de conducere, pentru că montează ceea ce e în spatele lui. Acum au promis că aduc şi cea de-a doua echipă. În mod normal, după ce înaintează primul TBM 200 metri, poate începe şi cel de-al doilea să foreze pe cel de-al doilea fir. Analizăm situaţia şi vom lua o decizie, dacă nu respectă contractul”, a declarat recent directorul general al Metrorex, pentru B365.RO.  

Imobilele cu risc seismic din centrul Capitalei ar putea întârzia lucrările la magistrala 5 de metrou

METROU DRUMUL TABEREI. Pentru cel de-al doilea tronson al Magistralei 5 va începe, în partea a doua anului, licitaţia pentru stabilirea constructorului pentru structura de rezistenţă. „Sunt probleme pe tronsonul Eroilor – Universitate. Vrem să separăm şi acest tronson, să începem din Pantelimon până la Foişorul de Foc şi apoi de la Foişorul de Foc până la Haşdeu. Partea cea mai grea e pe tronsonul Eroilor – Universitate pentru că toate clădirile din zonă au risc seismic foarte mare, iar clădirile acestea trebuie să fie incluse într-un plan de reabilitare. Nu e sarcina noastră, ci a Primăriei Capitalei. Trebuie să ne corelăm foarte bine cu Primăria Capitalei pentru că trebuie consolidate clădirile vechi ca să nu existe riscul de demolare, în momentul începerii săpăturilor la metrou pe tronsonul Eroilor – Universitate”, a explicat Aurel Radu, pentru B365.RO. 

METROU DRUMUL TABEREI. Termenul de inaugurare al magistralei 5 de metrou, tronsonul Drumul Taberei-Universitate rămâne, momentan, al doilea semestru al anului 2016.  

Cum ironizează bucureştenii termenul de finalizare a lucrărilor la magistrala 5 de metrou. FOTO 

Realizarea lucrărilor la Magistrala 5 de metrou se va desfăşura în două etape: tronsonul Drumul Taberei-Universitate şi Universitate-Pantelimon. 

METROU DRUMUL TABEREI. Proiectul Drumul Taberei-Universitate cuprinde lucrările corespunzătoare construirii a 10 staţii. Lungimea liniei de metrou din această zonă, care face parte din tronsonul 1, este de 6,2 km şi va deservi peste 300.000 de locuitori ai Capitalei. Secţiunea va putea rezolva preluarea fluxului de călători, pe direcţia spre centru şi va descongestiona traficul general de pe artera Bulevardul Drumul Taberei prin diminuarea numărului de vehicole de transport în comun şi în special prin renunţarea la liniile de troleibuze de pe aceste artere.

Staţii de metrou – Magistrala 5 tronsonul Drumul Taberei-Universitate: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Argeşului, depou Valea Ialomiţei şi Râul Doamnei. 

Mai puţine staţii pe tronsonul 2 al magistralei 5 de metrou

Ministerul Transporturilor a decis să reducă numărul stațiilor de metrou de pe Magistrala 5 Tronsonul 2 Universitate – Pantelimon. Astfel, dacă în proiectul inițial fuseseră propuse 11 stații noi, acum proiectul merge la avizare cu doar nouă stații pe traseu. Au dispărut stațiile CA Rosetti și Mătăsari. Proiectul se află momentan în etapa de obținere a avizului preliminar de la Primăria Capitalei. Detalii, AICI. 

Premieră la metrou: Stațiile de pe Magistrala Pantelimon, în curtea unor școli, spitale și biserici

Magistrala 5 de metrou, tronsonul Universitate – Pantelimon va avea nouă staţii, acestea fiind construite la o distanţă de aproximativ 500 de metri între ele. Marea majoritate a terenului afectat de traseul tunelului de metrou este domeniul public al municipiului Bucureşti. Există însă şi excepţii. Conform proiectului, o parte dintre accesele în staţii vor fi realizate pe terenuri proprietate privată sau chiar în curtea unor şcoli şi spitale din Capitală. Detalii, aici. 

CITEŞTE ŞI Metrourile vechi vor fi scoase complet din circulație, în Capitală. De ce trebuie pilite peroanele. 

Cookies