CFR Infrastructura a anunțat schimbări în circulația trenurilor București Nord – Chitila și Gara de Nord – Bucureștii Noi, în perioada 20 aprilie – 29 mai. Aceste măsuri sunt necesare pentru lucrări la calea ferată pe Linia 100 București – Videle.
CFR Infrastructura a transmis că de astăzi vor fi schimbări în circulația trenurilor București Nord – Chitila și Gara de Nord – Bucureștii Noi, în perioada 20 aprilie ora 08:00 – 29 mai ora 19:00. Aceste modificări sunt instituite pentru reabilitarea căii ferate pe Linia 100 București – Videle.
Compania a dat anunțul cu măsurile aplicate de azi pe pagina de Facebook. Instituția a precizat că unele linii vor fi închise, iar circulația trenurilor va fi reorganizată.
CFR Infrastructura a anunțat următoarele modificări la trenurile:
În același timp, călătorii au fost informați că garniturile vor circula cu o capacitate redusă. De asemenea, se pot înregistra întârzieri în programuul trenurilor.
Instituția a mai spus că, în primele zile, trenurile vor circula cu o viteză limitată 30 km/h, apoi la 50 km/h până la finalizarea lucrărilor.
CFR Infrastructura a dat lista completă a trenurilor cu programul afectat de lucrările de la calea ferată de pe Linia 100 București – Videle, în perioada 20 aprilie 2026, ora 08:00 – 29 aprilie 2026, ora 19:00.
Iată lista modificărilor mai jos:
Circulă pe firul II (Chitila → București Nord), cu opriri la: Depoul București Triaj h., Pajura, Carpați, București Basarab h.
Circulă pe firul II (Chitila → București Nord), cu opriri la: București Basarab h., Carpați, Pajura, Depoul București Triaj h.
Trenuri cu opriri parțiale:
Verificați din timp mersul trenurilor și urmăriți anunțurile din stații și din trenuri, a recomandat CFR Infrastructura.