SMART CITY

Lucrarea de licență, de vânzare pe sute de euro: Cât costă și ce riști dacă îți cumperi licența

Internetul abundă de anunțuri în care sunt prezentate ofertele comercianților de lucrări de licență, disertații sau chiar teze de doctorat. 

Cei care vor să-și cumpere lucrarea pot alege între lucrări de licență gata făcute, care au fost prezentate de studenții din anii anteriori, ori lucrări la comandă. Lucrările de licență gata făcute sunt mai ieftine – aproximativ 150 de lei – și pot fi cumpărate fie de pe site-urile care dețin portofolii de sute de lucrări, fie direct de la autorii de drept ai acestora.

Însă dezavantajul cumpărării unei lucrări gata făcute este că frauda intelectuală poate fi depistată foarte ușor. Universitățile din România au posibilitatea de a verifica originalitatea unei lucrări cu ajutorul unor programe informatice care, asemenea unor motoare de căutare, verifică dacă există paragrafe sau fraze preluate integral din alte surse, fără a fi citate.

Răspândirea acestor soft-urilor anti-plagiat a declanșat apariția unui nou fenomen: lucrarea de licență la comandă. Multe site-uri promit să facă lucrarea în locul studentului, ba chiar să realizeze și prezentarea acesteia. Studentul îi poate impune o bibliografie celui pe care îl plătește, iar persoana respectivă concepe licența.

Studenților li se garantează că lucrările nu vor fi plagiate. Și această piață a lucrărilor de licență realizate la comandă se împarte în două categorii: persoane care lucrează pe cont propriu și site-uri care au colaboratori care ar fi specializați în diverse domenii, astfel încât să poată răspunde oricărei cereri.

Site-uri care-ți promit realizarea lucrării de licență la comandă, neplagiată

„Licențe Neplagiate” este un grup creat în 2011, care promite realizarea lucrării de licență fără ca studentul să aibă vreun stres. În plus, se laudă cu o „rată de promovabilitate de 100%”. Grupul îi oferă studentului atât lucrarea de licență,  cât și prezentarea acesteia. În plus, reprezentanții grupului spun că vor pregăti studentul și pentru momentele în care va sta în fața comisiei, explicându-i cum trebuie să se comporte și la ce întrebări să se aștepte.

Cei de la „Licențe Neplagiate” promit că vor redacta licența în două săptămâni, iar studentul trebuie să plătească în jur de 210 euro. Ei se laudă că pot concepe lucrări de licență în diverse domenii: Drept, Sociologie, Psihologie, Management, Securitate, Relații Publice, Istorie, Geografie, Economie, Comunicare și multe altele. 

„Tu discuți cu noi și ne trimiți cerințele profesorului tău. Dacă ai doar tema, noi putem face o structura a lucrării cu care te poți duce la profesor pentru a o vedea și el înainte și a o aproba sau modifica. După ce stabilim care va fi structura lucrării și specificațiile unice ale licenței tale, noi îți vom construi lucrarea timp de două săptămâni. La sfârșitul celor două săptămâni, ne întâlnim și îți arătăm lucrarea. Astfel tu poți vedea licența, o poți citi și o poți verifica antiplagiat chiar în acel moment. Abia apoi plătești prețul lucrării, iar noi ți-o trimitem pe e-mail și ți-o dăm pe un CD. Dacă ai nevoie de o prezentare în Power Point a lucrării o putem face gratuit. Dacă ai nevoie de meditații pentru a înțelege mai bine licența pe care ai primit-o te putem ajuta și în acest caz, contra unei sume mici de bani”, scriu reprezentanții grupului pe pagina de Facebook.

Un alt site care redactează lucrări de diplomă, www.licente.info, oferă studenților atât lucrări de li­cen­ță, cât și disertații, atestate, proiecte, referate sau lucrări pentru grad. 

„O lucrare de licență de 50 de pagini costă 500 de lei. O vom realiza în trei-patru săptămâni. Banii îi dați la sfârșit”, au declarat cei de la licente.info, sunați de reporterii B365.ro.

Site-ul oferă și o reducere de până la 25%, dacă studentul îi convinge și pe alții să cumpere licența de la ei. 

Domeniile în care execută lucrări de diploma sunt: Economie, Drept, Istorie, Jurnalism, Litere, Mecanică, Medicină, Limbi Străine, Sport, Pedagogie, Psihologie, Filosofie și altele.

Site-ul www.lucrarelacomanda.ro se laudă cu o echipă de specialiști cu un portofoliu profesional de peste 9.000 de lucrări de licență realizate anterior. Acești specialiști spun că pot redacta lucrarea de licență, lucrări de diplomă, disertații, lucrări de grad. Pe lângă calitate și excelență academică, reprezentanții site-ului îți promit și confidențialitate.

„O lucrare de 50 de pagini costă între 500 și 700 de lei și este gata în maximum o lună”, au declarat reprezentanții lucrarelacomanda.ro.

Site-ul www.licentedetop.ro garantează realizarea unei lucrări 100% originale. „Suntem o echipă de profesioniști care are în portofoliu sute de lucrări, de aceea vă garantăm că lucrarea dumneavoastră de absolvire va fi o lucrare de excepție”, așa se descriu reprezentanții site-ului.

Și site-ul licentedetop.ro oferă reduceri de până la 50% din valoarea totală a comenzii, dacă studentul solicită realizarea mai multor lucrări.

Persoanele care realizează pe cont propriu lucrări de licență își publică ofertele pe site-urile de anunțuri.

„Realizez lucrari de licenta si disertatie la preturi avantajoase. Efectuez lucrari si pentru alte orase, plata pe card prin transfer bancar. Livrarea lucrarilor se face prin e-mail, dupa confirmarea platii”

„Realizam lucrari de licenta, proiecte, referate,disertatii cat si alte documente. Lucrarile sunt redactate cu profesionalism si respectarea tuturor normelor stiintifice, fiind originale si personalizate pentru fiecare client in parte. Noi mizam pe respect si incredere reciproca.Drept urmare nu percepem plata in avans ci doar dupa realizarea unui capitol pe care il trimitem clientului.Aceasta metoda elimina riscul oricaror fraude la care sunteti supusi”

„Vand lucrari de licenta, dizertatie si doctorat: Stiinte Politice, Comunicare, Jurnalism si Relatii Internationale. Lucrarile sunt realizate impecabil.Lucrarile pot fi verificate integral inaintea achizitionarii. Proiectele indeplinesc toate normele stiintifice de elaborare a lucrarilor de licenta si disertatie existente in universitatile din Romania. Realizez si la cerere orice lucrare de licenta, disertatie sau doctorat din domeniile enumerate.Preturile sunt negociabile si difera in functie de complexitatea lucrarii si a termenului limita de predarei. Ofer cel mai bun raport calitate-pret si garantia calitatii”

Ce riscă studenții care își cumpără lucrarea de licență

Studenții tentați să-și cumpere lucrarea de licență ar trebui să se gândească de două ori înainte de a face acest lucru.

O astfel de soluţie, chiar dacă pare la îndemână şi fără prea multe riscuri, reprezintă un plagiat, care este pedepsit conform Codului Etic. Astfel, frauda în ştiinţă este definită ca fiind „acţiunea deliberată de confecţionare, falsificare, plagiere sau înstrăinare ilicită a rezultatelor cercetării ştiinţifice”, iar „plagiatul constituie însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute, prezentându-le drept creaţie personală”, conform articolul 4 din Legea numărul 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.

„Plagiatul sau însușirea de către un autor a rezultatelor muncii altuia fără ca acesta din urmă să fie menționat ca sursă a textului sau ideii respective constituie o fraudă intelectuală și se sancționează”, se arată în Codul Etic al Universității București (UB). „Studentul care încearcă să promoveze examenele prin fraudă va fi exmatriculat”, scrie în regulamentul UB.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button