LOVITURĂ DURĂ pentru STEAUA, înaintea DERBY-ULUI STEAUA – DINAMO: Rusescu va fi operat la ochi

de:
31 oct. 2014
0 Afișari
LOVITURĂ DURĂ pentru STEAUA, înaintea DERBY-ULUI STEAUA - DINAMO: Rusescu va fi operat la ochi

STEAUA – DINAMO. DERBY STEAUA – DINAMO. Raul Rusescu este indisponibil pentru cel puţin 30 de zile, potrivit anunţului făcut de clubul din Ghencea.

DERBY STEAUA – DINAMO. „FC Steaua Bucureşti anunţă că atacantul Raul Rusescu va fi supus unei intervenţii chirurgicale, ca urmare a accidentării de la Târgu-Mureş, când a fost atacat brutal de către jucătorul lui ASA, Gabriel Mureşan.

Fotbalistul va fi operat în cursul zilei de marţi, 4 noiembrie, în cadrul Clinicii de Chirurgie Orala şi Maxilo-Facială a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila, de către doamna Dr. Liliana Moraru, şeful Secţiei. Această decizie a fost luată în urma repetatelor consulturi de specialitate, care au stabilit necesitatea imperioasă a efectuării operaţiei, deoarece jucătorul, care a fost foarte aproape de a-şi pierde ochiul în urma loviturii lui Mureşan, continuă să prezinte diplopie (vedere dublă).

Intervenţia chirurgicală va consta în eliberarea tesutului adipos infra-orbitar herniat din focarul de fractura şi osteosinteză cu placa cu şuruburi. Perioada estimată de recuperare post-operatorie este de o lună de zile”, notează Steaua, pe pagina oficială de Facebook.

STEAUA – DINAMO LIVE. STEAUA–DINAMO LIVE LA TV, ÎN LIGA I, VINERI, 31 OCTOMBRIE 2014. LIVE TEXT – SCOR LIVE ONLINE. STEAUA ŞI DINAMO se întâlnesc, AZI, VINERI, în etapa a XIII-a din LIGA I. Când e meciul cu Steaua, la ce oră e meciul cu Steaua: DERBY-UL STEAUA–DINAMO are loc VINERI, 31 OCTOMBRIE 2014, la ora 20:30. Cine transmite meciul: Meciul STEAUA–DINAMO, ÎN LIGA I, va fi transmis LIVE LA TV de LOOK TV ŞI LIVE TEXT ONLINE DE B365.RO.

STEAUA – DINAMO. DERBY STEAUA – DINAMO. Meciul Steaua- Dinamo are o incarcatura uriasa pentru jucatorii ambelor echipe. Stefan Barboianu, cel care, în meciul din Cupă, cu Mioveniul, a fost căpitanul „câinilor”, joaca, in aceasta seara, cu gandul la copilul sau care s-a nascut prematur, la 23 de saptamani. Medicii spera sa-l tina in viata pe micut, insa sansele de supravietuire sunt reduse.

 

Cookies