Lotul RAPID, reunit fără antrenor principal. Care sunt motivele

de:
21 iul. 2015
0 Afișari
Lotul RAPID, reunit fără antrenor principal. Care sunt motivele

Întâlnirea lotului de aseară a formației giuleștene a reunit cinci dintre jucătorii care au evoluat sezonul trecut pentru formație, și anume Daniel Pancu, Nicolae Vasile, Mădălin Martin, Andrei Cerlincă şi Virgil Drăghia. De asemenea, au fost prezenţi şi şase jucători străini transferaţi în această pauză competiţională, Pulpo Romero, Miquel Robuste, Miguel Angel Luque, Dani Tortolero, Wilfred Moke şi Jose Embalo. Restul jucătorilor sunt fotbalişti tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, selecţionaţi în urma trialurilor efectuate în această vară la baza ProRapid.

Potrivit mediafax.ro, Adrian Iencsi, cel care urma să semneze contractul pentru calitatea de antrenor principal, a refuzat acest lucru, deși luni, la ora 16.00 era programată o conferință de presă în care acesta să fie prezent oficial, în calitate de antrenor. 

Tot la conferința de luni urmau să fie prezenți și Mihai Ianovschi, în calitatea de director tehnic și Daniel Pancu, în cea de președinte. Cel din urmă a anunțat că dorește să își continue cariera de jucător pentru încă un an. 

Potrivit fostului secund al italianului Cristiano Bergodi la Rapid, Mihai Ianovschi, situaţia este destul de tensionată la Rapid, deoarece nu există nici antrenor, nici preşedinte şi nici manager. Acesta a subliniat faptul că nu există posibilitatea ca el să preia funcția de antrenor principal.

Vezi mai multe detalii aici.

Cookies