O nouă întârziere la Lotul 3 Sud al A0 – Autostrada Bucureștiului: constructorul Aktor o să rateze deschiderea programată pentru 15 iunie, iar oficialii promit că ar urma ca darea în trafic să aibă loc la sfârșitul acestei luni.
Rămâne de văzut dacă va fi așa. În momentul în care va fi gata, se va putea circula pe tot semi-inelul sudic al A0.
La ultima verificare, constructorul grec Aktor și-a asumat termenul de 15 iunie pentru darea în trafic a Lotului 3 Sud al A0, dar se pare că va fi ratat și de această dată.
Recepția va putea fi cerută pe 21 iunie, iar în trei zile de la acea dată se va decide dacă se deschide sau dacă se cer remedieri. Până acum, antreprenorul nu a anunțat oficial că nu va da în trafic, pe 15 iunie, această porțiune a autostrăzii, potrivit Economedia.
Abia pe 21 ar putea să ceară recepția, iar în maximum 3 zile se va decide dacă se poate da în circulație sau se vor solicita remedieri. Nu ne-au notificat până acum oficial că nu respectă data de 15 pe care și-au asumat-o la precedenta verificare, a spus pentru Economedia purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.
Miercuri, 11 iunie, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a mers în vizită pe șantierul Lotului 3 Sud al A0. Oficialul a vrut să verifice evoluția lucrărilor pe acest ultim lot din semi-inelul sudic.
Ce lucrări (importante) mai sunt de finalizat:
Scrioșteanu dă de înțeles că termenul de 15 iunie va fi ratat și spune că un antreprenor serios ar putea termina lucrările rămase într-o săptămână. Cu toate acestea, secretarul de stat în MT dă asigurări că Lotul 3 Sud va fi deschis la sfârșitul lunii iunie:
Un antreprenor serios ar putea finaliza aceste lucrări într-o săptămână. Așa cum am constatat, și după această nouă verificare în șantier, până la sfârșitul acestei luni vom circula, în sfârșit, pe tot semi-inelul sudic al A0, a spus Scrioșteanu pe Facebook.
Miercuri, 11 iunie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus că Lotul 3 Sud (Bragadiru – Joița) va fi inaugurat pe 21 iunie: VIDEO | Tot semi-inelul sudic al A0 va fi gata luna asta, promit autoritățile. Lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului va fi inaugurat în 10 zile