Loteria Vaccinării, motiv de zarvă. Oamenii sunt nemulțumiți de modalitatea de extragere a numerelor

04 oct. 2021
389 Afișari
Loteria Vaccinării, motiv de zarvă. Oamenii sunt nemulțumiți de modalitatea de extragere a numerelor
Loteria Vaccinării, motiv de zarvă. Oamenii sunt nemulțumiți de modalitatea de extragere a numerelor. Sursă foto: Facebook/ Loteria Romana

Duminică, 3 octombrie, a avut loc prima extragere a Loteriei Vaccinării. 518.186 de persoane au așteptat cu nerăbdare să vadă care sunt numere câștigătoare, dar...surpriză! Rezultatele au întârziat să apară pe cele trei site-uri oficiale anunțate de autorități, iar asta a creat motiv de zarvă. De asemenea, oamenii sunt nemulțumiți de modalitatea de extragere a numerelor câștigătoare.

Loteria Vaccinării, motiv de zarvă. Oamenii sunt nemulțumiți de modalitatea de extragere a numerelor. La mai bine de 10 ore de la prima extragere a loteriei pentru persoanele vaccinate, rezultate nu erau afișate pe niciun site oficial.

Loteria Vaccinării, motiv de zarvă

Rezultatele oficiale ale extragerilor Loteriei Vaccinării trebuiau să fie postate pe site-urile Loteriei Romăne – www.loto.ro; Ministerului Economiei și Ministerului Sănătății. La această oră, rezultatele au apărut, dar cu o întârziere considerabilă.

Extragerea din data de 3 octombrie 2021 (duminică) a fost anunțată la ora 20:50, dar rezultatele au fost de negăsit.

De asemenea, oamenii sunt nemulțumiți de modul în care sunt extrași cei 80 de câștigători săptămânali.

0 8 3 5 7 7 este numărul câștigător al premiului cel mare săptămânal, de duminică, în valoare de 100.000 de lei.

Oamenii sunt nemulțumiți de modalitatea de extragere a numerelor

Să înțelegem de ce sunt oamenii nemulțumiți de celelalte 80 de numere „extrase”.

518.186 de persoane s-au înscris până vineri, la ora 12, la Loteria Vaccinării. Vorbim de persoane vaccinate cu schema completă, care au un certificat verde digital.

La această extragere, oamenii se așteptau să fie extrase numere în mod aleatoriu. Dar, situația nu a stat chiar așa. Iar cele 80 de premii au fost oferite consecutiv, după numărul extras inițial, practic, nu a fost vorba de o extragere aleatorie, ci de un interval de 80 de cifre.

Mai exact, premiul cel mare din data de 3 octombrie, în valoare de 100.000 de lei, a fost câștigat de persoana înscrisă cu numărul 083577, iar următoarele 80 de premii, în valoare de 10.000 lei fiecare, au fost câștigate de persoanele înscrise în intervalul 083578 – 083657.

Numerele câștigătoare la Loteria Vaccinării, 3 octombrie 2021. Sursă foto: Captură/ loto.ro

Oamenii înscriși la Loteria Vaccinării s-au arătat nemulțumiți de această modalitate de oferire a premiilor.

„Foarte neinspirata soluție au găsit. Probabil că oamenii își înscriu toată familia o dată și au numere consecutive și practic câștiga câteva familii”, a declarat un participant la campanie.

Pe parcursul a 14 săptămâni se desfășoară Loteria Vaccinării, în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021. Potrivit informațiilor oficiale transmise de Loteria România, aceasta constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a celor 14 săptămâni, astfel:

  • 14 extrageri, respectiv câte o extragere pe săptămână;
  • 3 extrageri, respectiv câte o extragere în fiecare lună;
  • 2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acțiunii.
Cookies