ARHIVA B365

Locurile preferate ale şuţilor: de la Borâtele de la Gară la Gogu tramvaistul

Cel mai adesea cad pradă şuţilor provincialii, de cum au pus piciorul în Gara de Nord sau în autogări precum cea din Militari, Rahova sau Pantelimon, scrie evz.ro. Fie că provincialul e uşurat de „maimuţe” – bagaje mari, sau de portofel încă de la locul de sosire, fie că este urmărit în mijloacele de transport, el este o pradă uşoară, încărcat cu multe bagaje şi fără să cunoască locurile.

„Se apropie de el, se fac că se înghesuie şi îl pipăie să vadă unde are „locul”. Abia după aceea acţionează”, dezvăluie comisarul şef Ovidiu Galavan. Dacă are portofelul în buzunarul de la spate, victima poate rămâne uşor fără el. Dacă e la piept, unul dintre membrii grupului de hoţi transmite mesajul: locul e „la căldurică”. Atunci când portofelul e în buzunarul din faţă, se spune că e la „caraiman”.

Hoţii folosesc metode precum „Tira” – o sacoşă pe care o folosesc drept paravan pentru a ascunde mâna cu care acţionează, sau o lamă de ras pentru tăiat genţile, pe care o ascund adesea sub limbă. Odată subtilizat, portofelul sau „crocodilul” – cum i se spune telefonului mobil – este pasat unui complice care se află în apropiere.

În zona Gării de Nord acţionează „clanul Borâtelor”, compus în mare parte din femei şi condus de o femeie, Mitana lui Iordache. Locul lor preferat de acţiune este autobuzul 105.

Un celebru şuţ a fost „Gogu tramvaistul”. „Era ciung. Se aşeza pe scaun şi îşi aştepta victimele. Când vedea o femeie cu un copil se oferea să ţină micuţul în braţe. În acest timp, fura din poşeta mamei”, povesteşte omul legii. Alţi „consacraţi” ai stilului sunt: Şmek, Caltaboş, Şobolanul, Cănuţă, China, Nae sau Gogescu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button