Top 10 clădiri abandonate din Bucureşti. Istoria din spatele ruinelor

de:
19 iun. 2013
12017 afișări
Top 10 clădiri abandonate din Bucureşti. Istoria din spatele ruinelor

„Palatul venețian eșuat al Bucureștiului” sau Palatul Luigi Cazzavillan

Pe strada Temișana nr. 2-4, în apropierea Parcului Luigi Cazzavillan, bucureștenii pot vedea o casă veche, care, datorită decorațiunilor fațadei, a fost numită de istoricul român Andrei Pippidi, în revista Dilema Veche, „un palat venețian eșuat”. Casa a fost construită în 1901 și extinsă în 1911 și în 2013 se află într-o stare de degradare avansată. Acoperișul inițial și alte detalii arhitecturale au fost distruse în urma cutremurului din 1977. Casa este trecută în lista monumentelor istorice din 2010.

În același timp, casa mai este cunoscută și sub denumirea de Palatul Luigi Cazzavillan. Aici ar fi locuit, aşa cum tot Andrei Pippidi, în articolul din Dilema Veche, Luigi Cazzavillan, ziarist român de origine italiană, care, în anul 1884, a fondat ziarul Universul.

Parcul este făcut după modelul unui scuar italian: trasee geometrice, alei circulare şi accese pe diagonală străjuite de arbori columnari. În centrul scuarului se află monumentul „Fântana Luigi Cazzavillan“, cu bustul lui Cazzavillan.
Fântâna a fost construită în 1905 de sculptorul Filip Marin (1865-1928), profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, autor a numeroase opere de valoare, apreciate în epocă: bustul lui Gheorghe Duca, Cugetare, Durerea, Eminescu, Homer, Nud etc.

Hotel Muntenia

Pe str. Academiei nr. 19-21 se află Hotelul Muntenia, abandonat din 2006. Deşi hotelul nu mai este locuit de şapte ani, el apare pe numeroaase site-uri de turism ca un loc care garantează confortul turiştilor, având chiar şi numere de telefon afişate, la care puteţi suna pentru cazare. Niciunul dintre numere nu este, însă, valabil (pentru a vă convinge intraţi AICI, AICI sau AICI).

Construit între anii 1925 și 1930, acest hotel se numea Hotel Paris la începuturile lui. Iniţial, hotelul avea doar două etaje, iar după cinci ani a fost supraetajat atingând înălțimea actuală.

Hotel Muntenia este situat ultracentral, în istoricul pasaj Victoria, vis-a-vis de Palatul Telefoanelor şi la 100 m de Universitate.

 

Casa Cesianu

Fosta Legație germană, cunoscută și sub numele de Casino Victoria sau Teatrul de Revistă Constantin Tănase este o clădire aflată la intersecția dintre Calea Victoriei și Bulevardul Dacia, vis-a-vis de hotelul Golden Tulip în București . Casa este abandonată momentan, dar primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat pregăteşte reabilitarea acestui cunoscut monument istoric. Detalii despre proiect, AICI.

La 20 februarie 1880, Germania recunoaște independența României și deschide la 1 martie 1880 Legația Germană de la București, contele von Wesdehlen fiind numit primul ambasador al Germaniei în România. 

La 25 august 1944, după capitularea nemților, Legația Germană a fost înconjurată de un pluton de infanterie și de două tunuri antitanc, somându-i pe cei din interior să se predea. Ambasadorul Manfred von Killinger a împușcat-o mai întâi pe secretara sa, cu care se presupune că ar fi avut o relație, iar apoi s-a sinucis. 

După terminarea războiului actorul Constantin Tănase moare, iar clădirea este transferată Teatrului de Estrada, sub denumirea Teatrul de Revistă Constantin Tănase.

După 1989 clădirea devine Casino Victoria găzduind și o sală de pariuri sportive.

Romhandicap, întreprindere de produse ortopedice

Pe strada Negustori nr. 6-8, lângă Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu, se află două clădiri mari care au aparţinut fostului sediu Romhandicap. Au fost construite la începutul secolului XX. Aici se aflau atelierele de protezare şi o fabrică de produse ortopedice, care a devenit societate pe acțiuni prin 1991. Ea a fost abandonată 15 ani mai târziu, asemenea multor altor întreprinderi, iar în 2007 compania a declarat faliment. Imobilul este menţionat în lista monumentelor istorice din sectorul II al municipiului Bucureşti.

sursa:vice.com

Fosta fabrica Pionierul

Pe Splaiul Unirii, între Strada Verzișori și Strada Între Gârle, se află o veche zonă industrială ajunsă aproape total în abandon. Povestea lor începe odată cu ideea de afacere a unuia dintre cei mai de seamă industriași din perioada interbelică, Nicola Prodanof.

Înfiinţate în 1889, fabricile au funcţionat la Tulcea până în 1913, când au început să fie mutate în Bucureşti: Tăbăcăria Naţională şi fabrica Bourul, cunoscute sub numele de fabrica Dâmboviţa şi Talpa, redenumită Pionierul.

Prinzând perioada de război, cele două fabrici au avut un mare succes. Au ajutat, astfel, armata și întregul stat român, ba chiar au fost unele dintre cele mai mari fabrici de încălțăminte din sud-estul Europei. Până în anii 1990, aici lucrau peste 8000 de oameni care asigurau populației pantofi sport precum Rosprint, Rostart și Adidas. 

Fabricile pe care le-a deţinut Prodanof şi care s-au dezvoltat în perioada industrializării comuniste au fost privatizate în anul 1990. 

Acţiunile fabricilor au fost date angajaţilor de atunci. Activitatea a încetat şi rând pe rând halele au fost duse la ruină. Acum, Pionierul, sau ce a mai rămas din ea, este deţinuta de un off-shore din Cipru, conform stirileprotv.ro.

În 2010, în fabrica Damboviţa mai apăreau ca angajate doar 17 persoane, iar la Pionierul, 11 persoane.

Crematoriul Cenușa din București este situat pe o colină din Parcul Tineretului, pe str. Șerban Vodă nr. 183 şi a fost construit după un proiect al arhitectului Duiliu Marcu. Construcția a început în 1925, cu sprijinul Primăriei Capitalei, la inițiativa Societății Cenușa, înființate la 7 martie 1923.

Realizată într-un stil eclectic cu elemente de inspirație bizantină, siriană și egipteană, în stilul Monumentului Cantacuzinilor din Cimitirul Bellu, lucrarea a fost terminată la roșu în 1927. Deși clădirea încă nu era finisată, Crematoriul Cenușa a fost inaugurat la 26 ianuarie 1928. Lucrările reluate în 1931, sub conducerea arhitectului Ioan D. Trajanescu, au fost finalizate la sfârșitul anului 1934. Scara principală este flancată de statuile Durerea și Nădejdea și de două basoreliefuri realizate în 1930 – 1934 de Ioan Iordănescu.

De-a lungul timpului, aici au fost incinerate aproape 60.000 de persoane. În 2002 Crematoriul și-a încetat activitatea de incinerare, deoarece încălca legislația de mediu, prin lipsa unor filtre și a unor instalații moderne.

Cu toate astea, crematoriul nu s-a închis în totalitate, columbarul său continuă să funcționeze ca spațiu pentru păstrarea urnelor cu cenușă, contra unei taxe anuale.

Consilierii generali ai municipiului București au respins în ianuarie 2011 proiectul de alocare a sumei de 1,16 milioane euro pentru reabilitarea Crematoriului Cenușa.

În prezent, singurul crematoriu uman care funcționează în România este Crematoriul Vitan-Bârzești.

Muzeul Spiru Haret 

Situată pe strada Gheorghe Manu (fostă Verde, fostă Lemnea) la numărul 7, casa Haret este o clădire armonioasă, cu o arhitectură îngrijită, de stil neoclasic, cu elemente de decor în stil neobaroc. Cererea de autorizaţie datează din 1888. Planurile nu s-au păstrat, dar volumetria elegantă, proporţiile armonioase şi claritatea compoziţiei ar indica drept autor un arhitect talentat, arată Silvia Colfescu, citată de reptilianu.ro.

Pe 4 iunie 1941, după moartea soţiei lui Spiru Haret, casa a fost vândută de rude Institutului Naţional al Cooperaţiei. Obiecte personale, cărţi, manuscrise şi mobilierul au fost donate noului proprietar cu condiţia de a amenaja un muzeu, lucru care s-a şi intamplat. Lucrurile s-au schimbat după razboi, clădirea devenind proprietatea Sfatului Popular al Capitalei. 

În 1956 imobilul a trecut în administrarea Ministerului Culturii, iar în 1986 în administarea Ministerului Educaţiei. După revoluţie imobilul s-a intors la CENTROCOP, institutie care in 2001 l-a vandut cu 610.000 dolari unei persoane private. În 2005, imobilul a fost vândut din nou firmei Invest Lux Construct cu 1.140.000 de euro. 

Intenţia proprietarului a devenit foarte clară un an mai târziu, când a obţinut aprobările necesare pentru construirea unui bloc de şapte etaje peste casa lui Spiru Haret. Culmea este că, deşi casa este monument de interes local, proiectul are aviz de la Ministerul Culturii, când la cârma acestuia era chiar un ministru liberal. 

Proiectul prevede păstrarea faţadei casei şi supraetajarea acesteia cu un corp imens din sticla. Deocamdată casa nu a fost demolata, iar lucrările de construire nu au început.

Fortul Jilava 13

Războiul de independență demonstrase că fortărețele bine amplasate și dotate din punct de vedere etnic, creează mari dificultăți celui care le atacă, iar cucerirea lor reclamă timp și mari jertfe omenești. Asa se face că, în anul 1886, a început construirea “Fortului Jilava” în apropierea Bucureștiului, peste apa Dâmboviței, în partea de sud a orașului. Lucrarea trebuia să fie executată după tehnica cea mai avansată în acest gen de construcții existente la acea vreme.

sursa foto: corneliu-coposu.ro

Teatrul de vara din parcul Bazilescu

Pe Bulevardul Bucureștii Noi, în capătul aleii principale din parcul Bazilescu, se află Teatrul de Vară, unul din cele mai mari amfiteatre în aer liber din țară. Construit în 1953, cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, amfiteatrul are o capacitate de 2000 de locuri. Ignorat de autorități, construcția se află într-o avansată stare de degradare.

Blocul Rosenthal

Blocul Rosenthal se află în București, pe Calea Victoriei 22-24, lângă Valea Regilor (Pasajul Macca-Villacrosse). Este o clădire-mamut abandonată, ușor de recunoscut după coloanele de la parter, scrie vice.com.

Înaintea celui de-al doilea război mondial, Banca Națională a României (BNR) a decis să contribuie la bunăstarea propriilor angajați și a construit pe un teren de 2 700 metri pătrați, cu aproximativ 35 de milioane de lei, Casa de pensiuni, împrumuturi și ajutoare a funcționarilor BNR, sub supravegherea arhitectului șef al băncii centrale, Radu Dudescu. Tot el a pus aici bazele Asociației culturală și sportivă a funcționarilor BNR, unde organiza cursuri gratuite de limbi străine, excursii în afara Bucureștiului și punea bancherii să facă sport.

Clădirea a fost construită în locul fostului magazin de lux cu porțelanuri fine numit Rosenthal, de unde și denumirea populară a locului. Avea un subsol pe două niveluri, cinci etaje de birouri, o sală de conferințe la etajul șase, una de sport cu anexele necesare la șapte și un bufet la opt. Parterul era rezervat spațiilor comerciale oferite spre închiriere. Era pentru prima dată când în București se construia o clădire cu prăvăliile retrase de la stradă, care permitea pietonilor să circule pe sub arcade, adăpostiți de ploaie sau feriți de căldură. Până în anii 1990, când clădirea a fost abandonată, iar arcadele ei au devenit toalete publice.

sursa foto: vice.com

Mănăstirea Chiajna

Mănăstirea Chiajna este un monument istoric aflat la marginea Bucureștiului, la limita cartierului Giulești-Sârbi, lângă o groapă de gunoi, subiect al multor legende și mituri urbane. Este clasificat în Lista monumentelor istorice 2010, cu codul LMI: B-I-m-A-17884.01 și adresa pe malul nordic al Dâmboviței, suprapus de Șoseaua de centură și de str. Poiana Trestiei; carou cadastral 3–4, ca partea a ansamblului „Mănăstirea Chiajna – Giulești. Aceleași ruine sunt trecute și ca monument separat, cu numărul B-II-m-A-19650.

Începând din 2008 a fost reluată viața monahală, mănăstirea având hramul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”.

Construcția Mănăstirii Chiajna a început în timpul domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti (1774–1782) și a fost finalizată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786–1790). A fost construită în stil neoclasic, având dimensiuni mari pentru acea vreme: 43 metri lungime și 17 înălțime, ziduri groase de 1 și 2 metri.

Urma să să fie unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult românești ale vremii, însă nu s-a întâmplat așa. Legenda spune că biserica ar fi blestemată. Preoții nu au slujit niciodată în ea, fiind bombardată de către turci chiar înainte de sfințire. Aceștia crezuseră că acolo ar fi fost mai degrabă o cetate, și din acest motiv au încercat să o distrugă. Astfel, toate actele ei au ars în întregime. Cu toate acestea, construcția a rămas în picioare. Abia la cutremurul din 1977 s-a prăbușit turla.

Unii arhitecți sunt de părere că mănăstirea poate fi restaurată, pentru că o biserică ridicată din temelii ar fi mai costisitoare,  pe când reprezentanții bisericii susțin că o construcție nouă ar fi mai accesibilă, însă imposibil de realizat, clădirea fiind protejată prin statutul de monument istoric. Prin 1948, autoritățile comuniste au refuzat cererea episcopului Antim Nica de a se restaura mănăstirea.

În aprilie 2011 ruinele mănăstirii au fost revendicate de Biserica Ortodoxă și se intenționează restaurarea ei.

sursa: epochtimes-romania.com

Cookies