Locul unde se fabrică tramvaie „nemţeşti” sub ochii lui Ceauşescu FOTOGALERIE

Din Ștefan cel Mare, ocolind prin partea dreaptă Spitalul Colentina, se ajunge în singurul loc din România unde se repară şi se fabrică tramvaie. Prinsă de timp în mijlocul blocurilor odată cu expansiunea Capitalei, actuala Uzină de Reparaţii „Ateliere Centrale” a fost ridicată pe locul unei vechi gropi de gunoi. La 1900 zona era în câmp, dar odată cu înfiinţarea Societăţii Comunale a Tramvaielor Bucureşti, acolo au început să gareze primele tramvaie trase de cai din Capitală.

La distanţă de un secol, mai totul pare încremenit în timp. Inclusiv clădirile care serveau ca grajduri pentru animale încă mai există, dar au fost transformate în secţii de producţie în care pe vremuri, în comunism, lucrau până la 3000 de oameni. Mărturie sta curtea imensă şi ruginie, brăzdată de zeci de linii şi acoperită de un păienjeniş de cabluri.

Ici-colo, trase pe linie moartă, sunt osii bătrâne care au obosit de atâta umblat prin Bucureşti. Unele în schimb par noi, însă sunt doar recondiţionate de mâinile  meşterilor care şi-au transmis secretele meseriei, în unele cazuri, din generaţie în generaţie. Exemple sunt multe, mai ales în Atelierul de Lăcătuşerie. Domnul Marin, bunăoară, este unul din copiii uzinei. “Aici a lucrat toata familia mea. ȘI bunicul din partea tatălui şi bunicul din partea maică-mii şi ambii părinţi. Eu lucrez aici din ’79”, explică acesta gesticulând cu mâinile murdare de vaselină. În spatele său, în contrast cu griul pereţilor şi negreala podelei pucioase, stă atârnat portretul viu colorat al lui Ceauşescu. Dictatorul veghează cu o privire senină. „L-am spânzurat acolo pentru că mi-a dat casă şi mi-a pus o bucată de pâine pe masă atâţia ani”, explică un muncitor bătrân.

Atelierul este populat şi de multe femei. Una dintre acestea manipulează un agregat monstruos care scoate zgomote infernale. Aduce a croitoreasă aplecată peste o măşină de cusut, iar utilajul, în mâinile sale, o bestie blândă. Se opreşte din treabă doar la bliţul aparatului de fotografiat.

“În Atelierul de Lăcătuşerie e munca cea mai uşoară din Uzină, de-asta sunt şi femei acolo”, explică directorul Uzinei, Constantin Scarlat. E şef peste cele aproape 10 hectare de întreprindere din ’93. Cu toate acestea este tânar în vechime în comparaţie cu restul. “Aici avem o medie de vârstă de 48 de ani. Se iese la pensie pe capete şi nu vine nimeni în loc. E păcat. Avem în jur de 400 de meseriaşi excepţionali, cu o experienţă şi măiestrie ieşită din comun”, adaugă acesta. De altfel, din mâinile acestori meseriaşi a ieşit şi tramvaiul Bucur LF, cu un design futurist, care la prima impresie pare făcut de nemţi. E ca nuca-n perete în hala bătrână cu tramvaie vechi, trase pe dreapta la recondiţionat.

“E 75 la sută românesc. Era imposibil să facem un tramvai pur autohton, pentru că trăim în capitalism. Sunt diverse piese importate, însă cele mai importante sunt făcute în România sau chiar de noi, aici. Spre exemplu cabina vatmanului este toată românească. Inclusiv LCD-ul din bord”, povesteşte directorul.

Capacitatea Uzinei şi a meşterilor români a fost apreciată şi de străini, îşi aduce aminte acesta. „A venit prin ’90 o delegaţie de italieni. Făceau turul Europei şi inainte să ajungă la noi, fuseseră în Albania. Au rămas surprinşi de ce făceam noi aici. «Ăia acolo au capre pe străzi», mi-a zis unul. Noi eram atunci în iureşul de după Revoluţie când era totul la pământ. «O să vă reveniţi voi la un moment dat. Doar aveţi sânge de latini», ne-au zis la plecare”, încheie şeful întreprinderii.

În acest moment uzina are o capacitate de producţie de 24 de tramvaie pe an însa tot ce-a ieşit până acum pe poarta fabricii, n-a părăsit România. Toate tramvaiele circulă în ţară, pe linii întreţinute de utilaje fabricate tot lângă spitalul Colentina.

CITEȘTE ȘI RATB va fabrica tramvaie de 2 milioane de euro

CITEȘTE ȘI Comisie de anchetă în cazul contractului RATB – Astra Vagoane Arad