Locuitorii unui cartier din Capitală, terorizați de oamenii străzii

de:
07 feb. 2013
5 Afișari
Locuitorii unui cartier din Capitală, terorizați de oamenii străzii

Îmi amintesc bine cum iarna trecută, timp de aproape două săptămâni, mă trezeam în fiecare dimineață îngrozită să mă duc la job. Îi găseam dormind pe treptele de la etajul unu cu pături murdare, pet-uri de bere și seringi, mirosind îngrozitor. Cel mai mult mă speriau seringile. Mergeam pe vârfuri ca să nu-i trezesc și îmi era teribil de frică. Când mă întorceam de la job, totul era strâns și curățat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat dar în dimineața următoare o luam de la capăt.”, ne-a declarat Alexandra, locatar al unui bloc de pe strada Răcari.

Dependența de alcool și droguri, comportamentul predominant agresiv și lipsa cu desăvârșire a igienei corporale reprezintă aspectele care îi sperie cel mai mult pe localnicii nevoiți să dea nas în nas cu oamenii străzii pe holurile blocurilor.

Că vin iarna și dorm aici, ei fiind amărâți iar eu mai milos din fire, nu mă deranjează dar cum majoritatea se droghează, sunt nesimțiți, își fac nevoile pe scară și pe unde apucă și sperie lumea….da, nu pot tolera aceste lucruri. Mulți dorm pe la ghenele de la toate cele zece etaje dar intră și ziua în bloc în căutare de una, alta. De exemplu, unii locatari își mai schimbă mobila și scot recamierul pe holul blocului unde îl lasă pentru câteva zile sau chiar săptămâni. Atunci oamenii străzii vin, mai iau o scândură, un surub și tot așa.„, ne-a declarat Aurel Moga, locatar al unui bloc de pe strada Răcari.

Și tot așa, reclamațiile au început să curgă cu zecile. Poliția locală susține însă că problema oamenilor străzii e mult mai complexă decât pare la prima vedere.

Canalul de pe Răcari, în care oamenii străzii practic locuiesc pe timp de zi și pe timpul nopților cu temperaturi de peste 0 grade Celsius, face legătura cu strada Energeticienilor pe o distanță de aproximativ 2 kilometri. Așadar, atunci când poliția vine după ei, adesea în urma sesizărilor făcute de localnici, oamenii străzii intră în canal, parcurg această distanță și ies pe partea cealaltă, printr-o altă gură de ieșire situată la intersecția străzilor Energeticienilor și Eterului. Din această zonă dependenții își procurau, până nu demult, substanțele interzise de la un magazin de etnobotanice, apoi se refugiau în blocurile lăsate în paragină care fac parte din Complexul de Cazare Vitan, deținut și administrat de către „SC Administrare Cazare Cantine SA”.

Blocurile acestea arată ca după bombardament. Geamurile locuințelor sunt sparte, ușile sunt scoase din balamale iar camerele sunt ticsite cu gunoaie, paturi și fotolii dezasamblate, resturi de mâncare, seringi, ace și cioburi de sticlă.

În ultimul an am primit sute de sesizări atât din partea locuitorilor de pe Răcari, cât și a celor din Eterului. De vreo câteva luni am reușit să închidem magazinele de etnobotanice din zonă, inclusiv pe cel din strada Eterului care era cel mai frecventat și ne dădea cea mai mare bătaie de cap. Apoi am identificat locurile în care se ascundeau – cele două canale și complexul administrat de SC Administrare Cazare Cantine SA – și i-am luat de acolo. I-am dus în centrele de primiri urgențe dar aici nu stau mai mult de 24 de ore pentru că sunt obișnuiți cu strada. Deși aici li se oferă adăpost, mâncare și anumite condiții, ei își doresc în continuare să se drogheze și revin pe străzi iar noi nu-i putem reține cu forța.” ne-a declarat Marius Soare, Șef Servicii Sesizări și Intervenții, poliția locală, sector 3.

Mai mult decât atât, în urmă cu câteva luni poliția locală a întreprins o actiune de ajutorare a oamenilor străzii care nu își au domiciliul în București. L-au cumpărat bilete, i-au urcat în tren și i-au trimis spre orașele în care își aveau domiciliul iar aceștia, odată ajunși la destinație urmau să fie preluați de asistenții sociali și ONG-urile din orașele respective. Fără succes, însă, deoarece oamenii străzii au coborât din tren cu prima ocazie și s-au întors pe jos la canalele și viața cu care erau obișnuiți.

I-am urcat în tren, apoi, după câteva ore, ne-am întors la canalele de pe Răcari și Electricienilor să monitorizăm zonele iar ei erau deja acolo. Ajunseseră înaintea noastră.” ne-a declarat Marius Soare, Șef Servicii Sesizări și Intervenții, poliția locală, sector 3.

Mulți dintre oamenii străzii au devenit dependenți de acest stil de viață iar reintegrarea lor într-o societate normală, în care ar fi obligați să respecte legile, normele și principiile etice și morale, le dă mare bătaie de cap atât autorităților, cât și ONG-urilor și cadrelor de asistență socială.

Telegaru Marius Cristian, asistent social al Fundației „Viață și Lumină”, ne-a declarat că ei îi ajută în fiecare zi cu alimente și haine dar adesea aceste lucruri nu sunt de ajuns: „De luni până vineri le aducem de mâncare. Când avem, le aducem și haine. Le oferim și o masă caldă în centrul de zi la ora unu, îi ducem la spitale, vorbim cu poliția să le facem acte, le căutăm familiile și încercăm să-i trimitem înapoi, dar nu cu forța, și vorbesc aici despre cei care nu își au domiciliul în București.”

Însă din punctul de vedere al ONG-urilor progresele privind ajutorarea oamenilor străzii sunt aproape inexistente și asta deoarece statul refuză sistematic să sprijine fundațiile.

Tot ce am văzut să fi făcut autoritățile, cel puțin în ultimul an, a fost să astupe niște canale. Atâta tot iar nouă ne este acum foarte greu să-i mai scoatem de acolo. Dacă tot le astupi canalele, dă-le altă variantă. Ei se ocupă de locuri, nu de oameni. Spun tot timpul că îi duc în centrele de plasament dar oamenii străzii nu stau acolo și asta o știe toată lumea. Trebuie făcut ceva mai mult de atât. Statul ar trebui să construiască centre în care persoanele fără adăpost să fie aduse, tratate și supervizate permanent de niște oameni specializați în aceste probleme, oameni care să te facă să vrei să stai acolo, să renunți la vicii și la viața străzii. Ceea ce în viitorul apropiat sau chiar pe termen lung nu cred că se va întâmpla” ne-a declarat Luca Anton, asistent social Fundația „Viață și Lumină.

Cookies