Locuitorii Sectorului 1 au la dispoziţie aproape trei luni de zile, până pe 31 martie 2011 pentru a reînnoi contractele de închiriere a locurilor de parcare. Ei trebuie să se prezinte la sediul Administraţiei Domeniului Public Sector 1 din B-dul Poligrafiei nr. 4 şi să depună următoarele acte: cerere de închiriere, copie după actul de identitate al solicitantului cu domiciliul în imobilul respectiv, copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl deţine, o schiţă cu amplasamentul locului de parcare solicitat şi o taxă de 76,65 lei/loc/autoturism/an.
Dacă până la data de 31 martie 2011, cetăţenii care au avut contractat de închiriere a unui loc de parcare pe anul precedent nu îşi manifestă intenţia de a-l reînnoi, ADP 1 poate atribui locul de parcare respectiv oricărei persoane interesate, informează Primăria Sectorului 1.
În Sectorul 1 există peste 7.000 de locuri de parcare de reşedinţă care se adaugă celor peste 100.000 de locuri de parcare create prin introducerea sensurilor unice pe străzile secundare. Programul de introducere a sensurilor unice a fost demarat încă de la sfârşitul anului 2007, până în acest moment fiind introduse sensuri unice pe o treime din arterele secundare din această zonă administrativă.