Mai mulți locuitori din zona care ar urma să fie expropriată pentru construcția drumului expres A1-Splaiul Independenței au prezentat presupuse ilegalități descoperite în analiza proiectului. Cetățenii afirmă că drumul este inutil, mult prea costisitor și că prin realizarea lui vor fi provoate de fapt mai multe ambuteiaje în oraș în timp ce municipalitatea deservește anumite interese imobiliare.
Chiar în urmă cu o săptămână, Tribunalul București a suspendat Planul Urbanistic Zonal care stabileste traseul drumului expres spre autostrada A1 – Bucuresti-Pitesti. Cetățenii afirmă însă că acest lucru nu e de ajuns și că vor să se asigure, prin intermediul instanțelor de judecată, că proiectul va rămâne doar pe hârtie.
Locuitorii din zonă remarcă următoarele probleme și ilegallități în proiectul de construcție al drumului expres:
– Impactul asupra traficului nu va fi unul pozitiv ci mai degrabă negativ, afirmă cetățenii. Ei susțin că tot traficul venit de pe Centura Bucureștiului va ajunge în zona Semănătoarea, blocâd fluxul rutier în zonă. În plus, se evidențiază faptul că o soluție mai bună pentru fluidizarea bulevardelor Maniu și Uverturii ar fi construcția șoselei de Centură și eliberarea bulevardelor de mașinile parcate pe prima bandă, prin construcția de parcări în zonă.
– Proiectul nu are la baza un studiu de trafic – Potrivit locuitorilor, singurul studiu pentru acest proiect a fost realizat de o companie japoneză în 2000. Studiul, pe care a fost bazat și Planul Urbanistic General al Capitalei realizat în același an, nu recomandă drumul expres drept o soluție de trafic.
– Costurile ridicate ale proiectului – Cetățlenii aproximează, pe baza unor studii, un cost real al proiectului de jumătate de miliard de euro. Ei afirmă că municipalitatea a făcut publice cifre contradictorii privind costul proiectului. „În 2012 au spus că va costa 120 de milioane de euro, dar într-un alt document al PMB este evidențiată suma de 400 de milioane de euro”, afirmă unul dintre reprezentanții locuitorilor.
– Interese imobiliare – Potrivit cetățenilor, pe schițele zonei din PUZ al proiectului sunt trasate zone ce permit construcția unor imobile de 14 etaje de o parte și de alta a drumului expres. Ei acuză că acest element ar fi fost adăugat de arhitecți pentru a deservi interesele unor investitori.
– Proiectul trece la doar 7 metri de uzina de apa de la Rosu, lucru ce contravine legilor în vigoare și riscă să polueze bazinele de apă descoperite din zonă
– Impactul asupra mediului – „Doar pentru organizarea de șantier au fost tăiați 180 de copaci. Rapoartele de mediu (ale PMB n.r.) sunt contestate, mint cu nerușinare”, afirmă Mihai Daneș, locuitor din zonă.
Privind aceste aspecte, cetățenii au efectuat toate demersurile pentru a bloca proiectul Primăriei. „Cerem să se renunțe la proiect. Nu se va întâmpla în prezent, dar îi vom ține în procese până când se satură” a afirmat avocatul unuia dintre cetatenii din zona, care susțin că nu s-ar fi opus proiectului dacă s-ar fi desfășurat în limitele legii și dacă chiar ar fi avut o utilitate pentru Capitală.
Cetățenii, susținuți susținuți de mai multe organizații printre care se numără Asociația Salvați Bucureștiul, Active Watch și EcoCivica, afirmă că nu au fost contactați de niciun reprezentant al Primăriei pentru a fi informați cu privire la proiect și că procesul de expropriere îi dezavantajează.
„Trebuiau să urmeze o procedură de consultare a publicului mult mai complexă, dar nu au făcut-o pentru că au votat regulamentul local de informare a publicului în aceeași zi cu PUZ-ul proiectului. N-am știut de acest proiect decât când au început să sape. Am întrebat ce vor să facă, mi s-a spus că un proiect, un pod. (…) M-am dus la Primărie și mi-au spus că mi-am pus rău casa. Asta cu toate că aveam toate avizele legale în 2002, când am construit. Cât ei au construit au apărut fisuri în structura casei. Asiguratorul mi-a zis că nu mă poate despăgubi pentru că nu intră în riscul de asigurare”, povestește Mihai Daneș.
„Avem de-a face cu o primărie autistă, care își pune ceva în cap și nu se mai abate de la acel proieclt. Administrația nu e flexibilă și nu dialoghează cu cetățenii cu care ar trebui să dialogheze. Aceeași situație (lucrări ale PMB oprite în instanță n.r.) este și la Văcărești și la Bd. Liviu Rebreanu și pe Berzei-Buzești.”, a afirmat Nicușor Dan, susținător al demersului locuitorilor din zonă de a bloca proiectul.
Cetățenii propun mai multe alternative, printre care Prelungirea bulevardelor Preciziei, Timișoara sau Ghencea (pasarela Ghencea – Domnești) până în linia de Centură. Ei evaluează aceste alternative ca fiind mult mai ieftine, mai ușor de realizat, mai eficiente și mai puțin dăunătoare pentru oraș. Mai pe larg despre aceste soluții pentru zona de vest a Capitalei și alte proiecte propuse în zonă puteți citi și în materialul „TOP 10 proiecte de infrastructură care ar putea revigora zona de vest a Capitalei„, realizat de B365.ro.
Mai multe despre proiect și istoricul acestuia puteți citi aici.